Prinţul Harry s-a deschis în faţa publicului şi a vorbit pentru prima oară despre modul în care s-a retras şi s-a închis în sine, în urmă cu 20 de ani, după moartea Prinţesa Diana. Harry a recunoscut că s-a „rupt complet” de realitate şi s-a convins că putea îşi continue viaţa fără să se gândească la pierderea mamei.

„Pierderea mamei când aveam doar 12 ani şi, apoi, ignorarea emoţiilor în ultimii 20 de ani, au avut un efect serios asupra vieţii mele personale, dar şi asupra muncii. Am fost în pragul unei căderi nervoase în multe rânduri, când tot felul de suferinţe, minciuni, prejudecăţi sau alte lucruri m-au lovit din plin, din diferite unghiuri”, spune acum Harry.

Alte Articole

De ce nu este deschis sicriul lui Costel Corduneanu? Este acoperit ...

Joe Biden sugerează că unchiul său a fost devorat de canibali ...

Visa Waiver este un obiectiv strategic naţional, anunţă Guvernul

După ce ani de zile a fost într-o fază de negare, Harry a acceptat să meargă la terapie şi a dublat şedinţele de consiliere psihologică cu antrenamentele de box care l-au ajutat să canalizeze şi să elibereze furia şi frustrările. „În timpul acelor ani m-am apucat de box, pentru că toată lumea mi-a spus că boxul este bun pentru mine şi că este o modalitate de a mă elibera de agresiune. Asta chiar m-a salvat, pentru că eram pe punctul de a lovi pe cineva, deci faptul că am putut lovi pe cineva care avea mănuşi a fost în mod sigur mai uşor”, povesteşte prinţul Harry.

La 20 de ani de la dispariţia tragică a prinţesei Diana, la numai 36 de ani, Harry recunoaşte că iniţial a refuzat să vorbească despre suferinţa sa pentru că era conştient că acest lucru nu îi va aduce mama înapoi. Au fost „doi ani de haos total”, după cum chiar el îi descrie, după care a început să se deschidă cât de cât faţă de cei din jur. „A fost simplu să bag capul în nisip, să refuz să mă mai gândesc vreodată la mama mea. Pentru că… la ce îmi folosea asta? M-ar fi făcut să mă simt din ce în ce mai trist, nu ar fi adus-o înapoi. Deci, din punct de vedere emoţional, mă gândeam: „bun, nu-ţi lăsa emoţiile să facă parte din nimic”. Aşa că eram un tip normal de 20, 25, 28 de ani care umbla prin lume, „viaţa e grozavă” sau „viaţa e bună” şi chiar aşa a fost”. Apoi am început să am câteva discuţii şi, dintr-o dată, toată supărarea pe care nu am procesat-o niciodată a început să iasă la iveală şi mi-am dat seama că am multe emoţii în mine de care trebuie să mă ocup cumv. Totul este legat de sincronizare. Pentru mine personal, fratele meu a fost un sprijin imens. Îmi tot spunea: „asta nu e bine, nu e normal, ai nevoie să vorbeşti cu cineva, este ok să o faci”, povesteşte prinţul Harry.

Acum, Harry s-a alăturat campaniei menite să pună capăt stigmatului care înconjoară persoanele bolnave prin intermediul organizaţiei proprii de caritate, numită „Heads Together”, pe care o conduce alături de William şi Catherine, Ducesa de Cambridge, în timp ce speră să „facă diferenţa pentru cei din jur”.

Vorbind pentru ziarul „Daily Telegraph”, prinţul Harry a conchis: „Datorită procesului în care m-am aflat în ultimii doi ani şi jumătate, acum sunt în stare să îmi iau munca în serios, să-mi iau viaţa personală în serios şi să pun totul în slujba lucrurilor care chiar contează şi care cred că vor face diferenţa pentru cei din jur”.