Prinţul Paul, EXECUTAT SILIT de un jurnalist englez. „Este o creanţă de 4,7 milioane de lire” VIDEO

Prinţul Paul este executat silit pentru o datorie de 1,8 milioane lire sterline, conform unei sentinţe a Curţii de Apel. Executorii judecătoreşti au mers, joi, la casa prinţului, transmite România TV. Avocatul Prinţului Paul, Mircea Andrei, susţine că ar fi vorba de o creanţă de 4,7 milioane de lire sterline. 
Iulian Tudor
10 sept. 2015, 09:04
Prinţul Paul, EXECUTAT SILIT de un jurnalist englez.

UPDATE: Avocatul prințului Paul a făcut precizări în legătură cu vizita executorilor la locuința acestuia.

„Nu este vorba de un împrumut, ci de o creanță. Prin 2006-2007, un ziarist englez, Marco Houston, a publicat un articol negativ despre prințul Paul al României în presa londoneză. Urmare a acestui articol, prințul Paul s-a deplasat în Anglia, a avut o discuție cu acest jurnalist şi au convenit într-o formulă amiabilă să repare imaginea pe care o stricase – să publice un alt articol. În acest interval și în perioada respectivă de discuții, Marco Houston s-a și împrumutat de două milioane de euro sau lire sterline – pentru ca el să-și salveze revista sau ipoteca pe casă”, a spus avocatul Mircea Andrei.

„Ei s-au împrietenit şi, să spunem, din prietenie Marco Houston a publicat un articol negativ împotriva lui Radu Duda. Acesta l-a dat în judecată pe Marco Houston şi a câştigat acest proces. A câştigat aproximativ 2 milioane de lire sterline despăgubiri şi ulterior Marco Houston l-a dat în judecată pe prințul Paul ca să recupereze banii pe care era obligat să-i plătească față de Radu Duda”, a mai spus avocatul.

„Aceasta a fost baza creanței. De la două milioane, câți au fost în acest proces, în România, astăzi, Marco Houston revendică 4,7 milioane de lire sterline”, a adăugat Mircea Andrei. 

–––––––––––––––––––––––––––––––

Executarea silită se face în baza unei decizii definitive pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în 16 iunie 2015. Joi, executorul judecătoresc a mers la locuinţa prinţului Paul pentru a evalua bunurile astfel încât să se stabilească dacă acestea pot fi valorificate ca să poată fi recuperat prejudiciul.

Prinţul Paul ar fi împrumutat aproape 1,8 milioane de lire sterline de la Marco Houston, un ziarist care lucra la „Royalty Monthly”, o publicaţie care scrie despre membrii caselor regale.

Pentru că nu şi-a primit înapoi banii împrumutaţi, acesta ar fi deschis mai multe procese și ar fi cerut să fie pus sechestru pe două conturi bancare ale Prințului Paul. După ce o instanţa din Marea Britanie a decis ca soţul prinţesei Lia să-i plătească ziaristului o datorie de aproape 2 milioane de euro, la care se adaugă o dobândă de 8%, începând de la 5 mai 2010, jurnalistul a deschis în ultimii ani mai multe procese în România, iar magistraţii români au decis să recunoască hotărârea instanţelor din Anglia şi au acceptat executarea silită.

Prințul Paul a negat că ar fi luat împrumut această sumă.

CITEŞTE ŞI Prinţul Paul de România în faţa instanţei pentru neplata rovinietei

Potrivit România TV, Prinţul Paul şi Prinţesa Lia nu se aflau acasă în momentul sosirii executorilor judecătoreşti, ei fiind întâmpinaţi de un alt membru al casei. Cu toate acestea, executorii au intrat în locuinţă şi au început să evalueze bunurile de valoare ale familiei.

Avocatul prințului Paul a declarat joi că acesta l-a împrumutat pe ziaristul Marco Houston cu suma de două milioane de euro, dar această sumă este o coincidență cu suma pe care ziaristul britanic a cerut-o și a obținut-o în instanță.

Acel împrumut nu a fost restituit nici până în ziua de astăzi și bineînțeles că, după ce va trece această procedură, care strică la imagine, dar o vom suporta, ne vom îndrepta împotriva domnului Marco Houston, în Anglia, într-un proces de restituire a acestei sume și de calcul al prejudiciului pe care l-a provocat”, a spus avocatul prințului Paul, Mircea Andrei.

„Prin anii 2006-2007, un jurnalist englez a publicat un articol negativ despre Printul Paul al Romaniei in presa londoneza. Urmare acestui articol, Printul Paul s-a deplasat in Londra, a avut o discuţie cu acest ziarist şi au convenit o formulă amiabilă, fără să fie nevoie de un proces,  sa repare imaginea pe care o stricase, să publice un alt articol. În perioada respectiva de discuţie, Michael Houston, l-a şi imprumutat pe ziarist cu 2 milioane de euro sau lire sterline, ca sa-si salveze revista sau o ipoteca la casa, o situaţie din aceasta si personală şi profesională”, a declarat, joi, Mircea Andrei, avocatul printului Paul. 

_________________________________________

Executarea vine în urma unei decizii definitive a Curții de Apel București care a respins, pe 16 iunie, apelul prințului Paul și al soției acestuia, prințesa Lia, la hotărârea de recunoaștere a unei decizii a instanței din Marea Britanie.

Înalta Curte de Justiţie – Divizia Queen’s Bench a decis, la 2 iunie 2010, ca prinţul Paul de România şi prinţesa Lia a României să-i plătească lui Marco Houston 1,8 milioane de lire sterline.

De asemenea, prin decizia judecătorilor Secției a IV-a civilă a CAB s-a încuviințat și executarea silită.

„Respinge apelul ca nefondat. Obligă pe apelanți la plata sumei de 525 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de traducere, la plata sumei de 1.200 lire sterline reprezentând cheltuieli cu dovedirea legii străine și a sumei de 2.000 euro cu titlu de onorariu de avocat redus către intimat. Definitivă”, se arată în decizia CAB.

Decizia a fost luată în urma acţiunii în instanţă a lui Marco Houston, editorul publicaţiei Royalty Magazin , care a susţinut că i-a împrumutat pe prinţul Paul şi prinţesa Lia cu suma de 1,8 milioane de lire, pe care aceştia nu au mai înapoiat-o.

Pe 14 octombrie 2014, Tribunalul Bucureşti a recunoscut decizia instanţei britanice şi a încuviinţat executarea acesteia pe teritoriul României. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut în 16 iunie 2015 decizia Tribunalului, dând o decizie definitivă în sensul punerii în executare a hotărârii Curţii britanice.

Prinţul Paul a susţinut, într-un comunicat transmis prin biroul său de presă, că nu are cunoştinţă despre procesul de la Londra, unde nu ar fi fost citat.

El a mai afirmat că Marco Houston este cel care îi datorează suma de 2.018.568 de lire sterline, în baza unui contract de împrumut autentificat de notarul public John Bower din Londra, în data de 8 octombrie 2007 şi garantat cu o ipotecă instituită asupra unui imobil al lui Houston din Londra.

Paul Lambrino este fiul lui Carol Mircea Lambrino, fiul nelegitim al regelui Carol al II-lea. Născut la Paris şi crescut la Londra, el a venit pentru prima oară la Bucureşti în urmă cu 15 ani şi a fost contestat de familia regală a României.

DailyBusiness
Toleranță ZERO pentru absențele nemotivate ale medicilor din spitalele publice
Spynews
După valul de caniculă, a fost emis cod galben de inundații în România. Ce zone sunt vizate
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, anunț surprinzător pentru fani! Toți au rămas cu gura căscată! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum să folosești aerul condiționat la mașină și să consumi mai puțină benzină și motorină. Puțini șoferi știu
Capital.ro
Anunț pentru cei care scot bani de la bancomat. Obligatoriu la ATM. Verificați întotdeauna când scoateți cash
Playtech.ro
Ce înseamnă nuda proprietate? Detalii din lege, în 2025
DailyBusiness
CNPP schimbă formula de calculare a vechimii de muncă pentru ieșirea la pensie
Adevarul
Medicamentul la care pacienții renunță pentru că „afectează ficatul”. Medic: „Adevărul este exact invers”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Brad Pitt, prădat de hoți! Mai multe persoane au intrat pe geam și i-au furat lucruri din casă
Spynews
Cine poate beneficia de ajutorul financiar la plata facturilor la energie electrică. Se va acorda un tichet electronic în valoare de 50 de lei
Evz.ro
Mamaia, 77 de lei masa de prânz la „Împinge tava”. Turiștii, înfuriați
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
O mai ții minte pe Ada Nechita? Cum arată la 41 de ani una dintre cele mai frumoase handbaliste din istoria României
kanald.ro
A murit actrița Anca Bejenaru, la vârsta de 71 de ani
Cancan.ro
ALERTĂ medicală! Boala care a umplut camerele de gardă ale spitalelor din România
Playsport.ro
De ce să lași un pahar și o bucată de hârtie în chiuvetă când pleci în vacanță? Este cel mai...
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. A primit marele ajutor. De unde vine salvarea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Campionul român care s-a iubit cu fosta parteneră a lui George Clooney a înșelat-o
stirilekanald.ro
Și-a ucis soția cu sânge rece, după care a plecat „zâmbind”. Victima își plimba fiul de doar 7 luni în momentul în care criminalul i-a luat viața
Se taie sporurile de la 1 iulie 2025! Bugetarii vor primi mai puțini bani
MediaFlux
Este interzis total de Sfinții Apostoli Petru şi Pavel! Ce nu ai voie să faci duminic, 29 iunie. E mare păcat
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Rețeaua ascunsă care blochează accesul la concerte. Cum funcționează industria revânzării de bilete cu „armate” digitale