Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, externat din spital

Ducele de Edinburgh, în vârstă de 90 de ani, operat de urgenţă vineri din cauza unei artere blocate, a părăsit marţi spitalul Papworth, din apropiere de Cambridge.
Romania TV
27 dec. 2011, 11:54
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, externat din spital

Prinţul Philip era zâmbitor, la bordul unui vehicul care urma să îl transporte la reşedinţa din Sandringham, la o distanţă de circa 80 de kilometri, unde regina Elisabeta a II-a şi ceilalţi membri ai familiei regale petrec sărbătorile de iarnă.

„Alteţa sa regală ducele de Ediburgh a părăsit spitalul Papworth în această dimineaţă. El se întoarce la Sandringham cu maşina”, a precizat Palatul Buckingham într-un comunicat. El „abia aşteaptă să se alăture familiei” şi a mulţumit echipei spitalului pentru „îngrijirile excelente primite în timpul şederii sale”.

Suferind de dureri în piept, ducele de Ediburgh a fost transportat cu elicopterul vineri seara la spitalul din Papworth, un centru cardiologic reputat.

Chirurgii i-au implantat un „stent”, un fel de tub inserat în arteră pentru a o dilata şi a remedia obturarea ei, o intervenţie care se practică sub anestezie locală şi care s-a desfăşurat „cu succes”, potrivit Palatului Buckingham.

Această alertă este cea mai serioasă cu care s-a confruntat ducele de Edinburgh, care este prinţ consort de aproape 60 de ani şi care se bucura până în prezent de sănătate de invidiat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT