Procesul de destituire al lui Donald Trump începe marţi, în Senat. În două săptămâni am putea avea verdictul

Dacă republicanii îşi ating scopul, procesul de destituire a lui Donald Trump, care se deschide marţi în Senatul american, s-ar putea finaliza în doar două săptămâni - faţă de cinci săptămâni cât a durat în cazul lui Bill Clinton în 1999 şi trei luni în cazul lui Andrew Johnson în 1868
Iulian Tudor
21 ian. 2020, 06:09
Procesul de destituire al lui Donald Trump începe marţi, în Senat. În două săptămâni am putea avea verdictul

Aceasta i-ar permite preşedintelui SUA să celebreze achitarea sa în discursul anual cu privire al Starea Uniunii, la 4 februarie, în Congres. O destituire a miliardarului este puţin probabilă, în condiţiile în care tabăra sa republicană, majoritară în Senat, face bloc comun în spatele său. Dar jocul de şah din cursul procesului său se anunţă mult mai strâns, întrucât regulile şi ordinea de zi fac obiectul unui târg dur.

Abia marţi, în deschiderea dezbaterilor, cei 100 de aleşi din Senat se vor pronunţa asupra timpului alocat prezentărilor acuzării – formate de către democraţi în Camera Reprezentanţilor – şi apărării – încredinţate avocaţilor care îl reprezintă pe Donald Trump, precum şi asupra duratei întrebărilor adresate de către senatorii-juraţi.

Un proces care s-ar înscrie în aceste etape ar putea fi expediat în două săptămâni.

Dar opoziţia doreşte ca Senatul să convoace patru martori a căror prezenţă o consideră necesară pentru a stabili dacă Donald Trump chiar – aşa cum îl acuză – a abuzat de puterea sa pentru a exercita presiuni asupra Ucrainei cerându-i anchetarea adversarului său democrat Joe Biden. Printre aceşti martori figurează şeful de cabinet al preşedintelui, Mick Mulvaney, şi fostul consilier pentru securitate naţională, John Bolton.

Citeşte şi Donald Trump a povestit cum a asistat la uciderea lui Qassem Soleimani: „Apoi brusc, bum. Au murit, sir”

Democraţii, care s-au confruntat cu refuzul guvernului de a coopera pe durata anchetei lor în Camera Reprezentanţilor, cer de asemenea prezentarea unor documente-cheie în acest caz.

Aceste solicitări vor face obiectul unui vot în Senat, care nu va interveni decât după încheierea fazei iniţiale a procesului, a avertizat liderul republicanilor, Mitch McConnell, într-o ”manevră” în coordonare cu preşedinţia.

Teoretic, tabăra prezidenţială are toate cărţile în mână pentru a respinge cererile acestora: cu 53 de senatori republicani împotriva a 47 democraţi, ea are majoritatea necesară pentru a câştiga luptele procedurale. Iar Casa Albă a făcut cunoscut în mod clar că nu vrea martori. ”Este foarte puţin probabil să se meargă mai departe de două săptămâni” în cadrul acestui proces, a afirmat unul dintre responsabilii de la Washington. ”Preşedintele trebuie să fie achitat” şi ”rapid”, a adăugat el.

De aceea, democraţii au făcut presiuni asupra puţinilor republicani susceptibili să le susţină cererea de aducere a unor martori şi a unor documente. Ei au nevoie de patru voturi pentru a dispune de o majoritate. ”În zilele următoare, fiecare dintre noi, democrat sau republican, va fi confruntat cu o alegere: de a intra în acest proces pentru a cunoaşte adevărul sau de a servi voinţei preşedintelui de a-l ascunde”, a spus joi liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer.

Aleasa republicană din Maine, Susan Collins, a recunoscut că ”tinde să creadă că primirea unor informaţii suplimentare ar fi utilă”. ”Este probabil că voi susţine moţiunea pentru ca martori să fie convocaţi, când va fi momentul”, a adăugat ea.

Colegul său din Utah, Mitt Romney, a avertizat de asemenea că va vota în favoarea audierii martorilor, ”în absenţa vreunei surprize”. Dar niciun alt republican nu a mers atât de departe. Totuși, dacă patru dintre ei ar s-ar alătura democraţilor în demersul de a convoca martori şi a cere prezentarea unor documente, procesul ar putea dura mult mai mult de două săptămâni, faţă de intervalul estimat în prezent. În cazul lui Bill Clinton, dezbaterea s-a prelungit cu trei săptămâni. În acest caz, tabăra prezidenţială ameninţă să angajeze o nouă încercare de rezistenţă care ar putea prelungi şi mai mult termenul, cerând convocarea de noi martori.

Republicanii, de exemplu, spun că doresc să-l audieze pe fiul lui Joe Biden, Hunter, asupra activităţilor sale în cadrul societăţii ucrainene Burisma. Sau pe avertizorul de integritate al cărui raport în august a declanşat scandalul ce a dus la actualul proces. Şi aceasta indiferent dacă aduc sau nu noi elemente cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia celui de-al 45-lea preşedinte al SUA, mai notează AFP.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Victor Angelescu îl distruge pe Cîrjan: „Nu ai cum să ajungi fotbalist mare! Există karma şi a simţit pe pielea lui”. Culisele transferului la Rapid: „Domnul Şucu l-a chemat acasă la el şi i-a dat bani”
Capital.ro
Pensie de 5.000 de lei sau mai mult în România. Plățile se fac acum, în 2026. Date oficiale CNPP
Playtech.ro
Ce înseamnă cu adevărat „sfertul academic”? Expresia folosită greșit de mulți români
Adevarul
Ce se va întâmpla cu „blocurile comuniste” peste câteva decenii: „Unii cred că vor rezista la nesfârșit”
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Bombă! Sociologul Gelu Duminică cere depunctarea lui Dinamo după ce a văzut derby-ul cu Rapid
MediaFlux
Kate Middleton suferă de o încă afecțiune. Cu ce problemă se confruntă Prințesa de Wales la doi ani de când a fost diagnosticată cu cancer
stirilekanald.ro
A fost măcel! Sunt peste 600 de morți
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj