Procesul dintre Laura Kovesi şi Antena 3, strămutat la Curtea de Apel Ploieşti

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus miercuri strămutarea de la Curtea de Apel Pitești la Curtea de Apel Ploiești a procesului în care procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a dat în judecată postul de televiziune Antena 3 și mai mulți jurnaliști, scrie Agerpres.
Iulian Tudor
18 ian. 2017, 20:22
Procesul dintre Laura Kovesi şi Antena 3, strămutat la Curtea de Apel Ploieşti

Instanța supremă a admis o cerere formulată de Radu Tudor, Bianca Grigore, Răzvan Savaliuc, Mugur Ciuvică, Mihai Gâdea și SC Antena 3 SA, urmând ca procesul să se desfășoare la Ploiești.

De asemenea, judecătorii de la Secția I civilă a ÎCCJ au anulat actele de procedură îndeplinite în acest dosar de Curtea de Apel Pitești privind încuviințarea și/sau respingerea probelor. A fost anulată și încheierea din 11 ianuarie 2017, prin care CA Pitești rămăsese în pronunțare în acest dosar. Decizia este definitivă.

Este pentru a doua oară când acest proces este mutat la altă instanță. Inițial, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel București, însă pe 21 aprilie 2016, tot ÎCCJ a dispus strămutarea procesului la Curtea de Apel Pitești, jurnaliștii de la Antena 3 motivând că cele două judecătoare care se ocupau de acest caz — Gabriela Manuela Rădulescu și Andreea Doris Tomescu — au dat dovadă de rea-credință, deoarece le-au respins mai multe probe.

Jurnaliștii de la Antena 3 au fost nemulțumiți și de judecătorii din completul de la Curtea de Apel Pitești, care au fost recuzați în mai multe rânduri de Răzvan Savaliuc. Acesta a cerut schimbarea judecătorilor, deoarece i-au respins mai multe solicitări, printre care reaudierea fostului procuror Eugen Iacobescu sau amendarea Laurei Codruța Kovesi pentru că nu ar fi depus probe la dosar în susținerea acuzațiilor pe care le-a formulat.

Procesul se află în faza de recurs, după ce, pe 16 octombrie 2015, Tribunalul București a decis ca postul Antena 3, jurnaliștii Mihai Gâdea, Radu Tudor, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae și analistul Mugur Ciuvică să plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000 de lei procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru o serie de afirmații la adresa ei făcute în emisiunea ”Sinteza zilei” din 19 iunie 2014.

În iunie 2014, Laura Codruța Kovesi a dat în judecată Antena 3 și pe jurnaliștii menționați, reclamând faptul că în emisiunea ”Sinteza zilei” din data de 19 iunie 2014 a fost acuzată că a mușamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări față de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și Mircea Băsescu.

În acțiunea depusă în instanță, Kovesi le-a cerut judecătorilor să oblige Antena 3 și pe cei cinci jurnaliști să plătească în solidar suma de un milion de lei, reprezentând prejudiciul creat, dar și cheltuielile de judecată. Kovesi susținea că în emisiune au fost prezentate mai multe fapte și au fost făcute afirmații mincinoase, care i-au creat un grav prejudiciu de imagine și au adus o gravă atingere demnității umane.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Sorana Cîrstea, apariție de senzație după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac. Apare rar în această ipostază
Capital.ro
Statul îți ia proprietatea. Nu se poate face nimic. Proprietarii își pierd dreptul asupra propriilor bunuri
Playtech.ro
Cât timp lucrează efectiv un parlamentar. Tot ce trebuie să ştii despre funcţia din Parlament
Adevarul
Porci mistreți cu grăsime „albastru neon”. Ce suspectează cercetătorii și de ce carnea acestora nu trebuie consumată
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Radu Banciu, concediat de patronul milionar: ”Nu ne mai plătea de luni de zile și am făcut o grevă! M-a sunat și m-a dat afară, am plecat fără niciun regret”
MediaFlux
Stare de criză declarată în România după războiul din Orientul Mijlociu. Ministrul Energiei cere prețuri maxime la carburanți
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj