Procesul fraţilor Gărdean, judecaţi pentru dare de mită Elenei Udrea, încetat definitiv, ca urmare a prescrierii faptelor

Decizia Tribunalului Hunedoara de încetare, ca urmare a prescrierii faptelor, a procesului penal în care fraţii Adrian şi Miron Gărdean au fost judecaţi pentru dare de mită fostului ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, într-un dosar disjuns din cel cunoscut cu numele "Gala Bute", a rămas definitivă.
Romania TV
22 mai 2019, 18:42
Procesul fraţilor Gărdean, judecaţi pentru dare de mită Elenei Udrea, încetat definitiv, ca urmare a prescrierii faptelor

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a respins, miercuri, ca nefondat, apelul declarat în acest dosar de către DNA şi cei doi fraţi.

„Respinge ca nefondate apelurile declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi inculpaţii Gărdean Adrian şi Gărdean Miron Dorel împotriva sentinţei penale nr. 227/2018 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 4516/97/2017”, se arată în minuta publicată pe portalul CA Alba Iulia.

Decizia CA Alba Iulia este definitivă.

În 18 decembrie 2018, procesul penal în care fraţii Gărdean, din Haţeg, erau judecaţi pentru dare de mită Elenei Udrea, într-un dosar disjuns din cel cunoscut cu numele „Gala Bute”, a încetat la Tribunalul Hunedoara, după ce instanţa a constatat că faptele penale s-au prescris. Decizia a fost luată după ce instanţa a stabilit că în cauză legea penală mai favorabilă este Codul Penal din 1969.

„Instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice pentru care au fost trimişi în judecată cei doi inculpaţi. În privinţa ambilor inculpaţi instanţa a constatat împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale şi a dispus încetarea procesului penal”, a declarat, la vremea respectivă, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.

Instanţa a respins, de asemenea, cererea DNA de confiscare de la inculpaţi a sumei de 695.367,05 lei, dar şi cererile inculpaţilor de restituire a sumei în cauză, ce fusese confiscată printr-o sentinţă penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Trimişi în judecată în decembrie 2017, cei doi au depus la Tribunalul Hunedoara o serie de cereri şi excepţii în legătură cu rechizitoriul DNA, administrarea probelor şi efectuării actelor de urmărire penală, solicitări care le-au fost respinse. Procesul în care omul de afaceri Adrian Gărdean, martor-denunţător în dosarul „Gala Bute”, şi fratele său, Miron-Dorel Gărdean, au fost trimişi în judecată pentru dare de mită, într-un dosar disjuns, a început pe fond, în primăvara anului trecut, la Tribunalul Hunedoara.

Administratorul SC Termogaz Company SA, Adrian Gărdean, şi Miron-Dorel Gărdean, acţionar majoritar la aceeaşi firmă, au fost trimişi în judecată în stare de libertate de procurorii DNA, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, într-un dosar disjuns din „Gala Bute”.

„În cursul anului 2010, inculpaţii Gărdean Adrian şi Gărdean Miron Dorel au promis şi transmis foloase materiale ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului de la acea dată, Udrea Elena Gabriela, pentru a asigura finanţarea la timp a unor contracte de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA cu mai multe unităţi administrativ-teritoriale în cadrul programului ‘Schi pentru România'”, se arăta într-o sinteză a DNA privind dosarele soluţionate în decembrie 2017.

Potrivit anchetatorilor, transmiterea foloaselor s-a realizat în mod indirect, prin intermediul lui Ştefan Lungu, consilierul personal al ministrului, în baza unei înţelegeri încheiate în cursul anului 2010 de către Adrian Gărdean şi Ştefan Lungu, la care a aderat ulterior şi Dorel Miron Gărdean.

„Ca urmare a acestei înţelegeri, la datele de 24 august 2010 şi 20 decembrie 2010, cei doi inculpaţi au dispus transferul unor foloase în valoare totală de 695.367,06 lei, prin intermediul unor plăţi, către o societate controlată de Ştefan Lungu, care a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company şi furnizorii obişnuiţi ai acesteia”, arată procurorii.

Conform sursei citate, suma plătită cu titlul de foloase necuvenite reprezintă 10% din valoarea plăţilor efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului către unităţile administrativ-teritoriale Cavnic şi Borsec în contul lucrărilor realizate de SC Termogaz Company SA.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT