Procesul preşedintelui CJ Harghita, amânat în aşteptarea motivării deciziei CCR privind protocoalele Ministerul Public – SRI

Procesul preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a fost amânat, joi, la solicitarea apărătorilor, până la publicarea motivării deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) privind protocoalele dintre Ministerul Public şi SRI.
Romania TV
17 ian. 2019, 13:20
Procesul preşedintelui CJ Harghita, amânat în aşteptarea motivării deciziei CCR privind protocoalele Ministerul Public - SRI

Avocatul lui Borboly Csaba, avocatul Sergiu Bogdan, a declarat presei că în acest dosar s-a aplicat protocolul, motiv pentru care trebuie aşteptată motivarea deciziei Curţii Constituţionale.

„După decizia CCR de ieri, care este nemotivată, practic Curtea, cel puţin la nivel teoretic, a constatat că cineva a trecut în domeniul puterii celeilalte. În esenţă, bănuiala este că acele protocoale, care au fost semnate, practic au adăugat la lege, au completat legea, adică Parchetul s-a transformat în legiuitor. Efectele pe care le va genera această hotărâre, fără îndoială că sunt foarte importante, ele nu pot fi deduse, trebuie expres formulate de către Curtea Constituţională. Ori, este clar că în acest dosar fără îndoială că s-a aplicat protocolul, există un răspuns chiar de la Parchet în acest sens pe o anumită componentă, motiv pentru care aşteptăm practic motivarea deciziei CCR, tocmai pentru a putea judecătorul să aplice în mod corect în cauză această hotărâre. Este un lucru cu care şi doamna procuror a fost de acord, e un lucru firesc”, a declarat avocatul Sergiu Bogdan.

De asemenea la termenul de joi, judecătorul cauzei a dispus emiterea unei noi adrese către SRI, în care se cere ca serviciul să comunice dacă a pus în executare mandate de supraveghere tehnică sau a desfăşurat alte activităţi în acest dosar. Solicitarea vine ducă ce, spune avocatul Sergiu Bogdan, la precedenta cerere din partea instanţei, SRI a trimis un răspuns care este clasificat.

„La dosar a venit un răspuns de la SRI, la solicitarea fostului judecător al cauzei (…)şi am primit o hârtie că s-a depus un plic cu acte secrete la documentele secrete ale instanţei. Răspunsul de la SRI este clasificat, deci este un pachet la serviciul documente clasificate al instanţei. Nici eu, nici procurorul nu a avut acces. (…) Şi dacă s-ar putea uita procurorul la ele, sau judecătorul, nu ar putea să le folosească în sală, doar le citeşte şi atât. Într-o astfel de situaţie, judecătorul a revenit cu o adresă şi le-a spus celor de la SRI să îi comunice ceva ce poate folosi în sala de judecată, un răspuns public, aşa cum s-a întâmplat în toate dosarele, dacă SRI a pus în executare mandate de supraveghere în acest dosar şi ce alte activităţi a mai desfăşurat”, a explicat Sergiu Bogdan.

La termenul din septembrie 2018, SRI a comunicat instanţei că nu a desfăşurat acte şi activităţi de urmărire penală în dosarul lui Borboly Csaba, apărătorii preşedintelui CJ precizând atunci că într-o adresă anterioară a DNA – Serviciul Teritorial Târgu Mureş se arată contrariul celor precizate în răspunsul SRI.

La termenul din noiembrie 2018, judecătorul cauzei a dispus emiterea unei noi adrese în care SRI să fie întrebat în mod expres dacă a pus în executare mandate de supraveghere tehnică, dacă a pus în executare mandate de siguranţă naţională emise de ICCJ, în baza legii siguranţei naţionale, şi dacă a pus în executare ordonanţele provizorii de supraveghere emise de procurori DNA Târgu Mureş.

Procesul preşedintelui CJ, Borboly Csaba, a fost preluat, din ianuarie 2019, de judecătorul Florin Potârnichie, după ce judecătoarea cauzei, Gabriela Nicoleta Chihaia, a promovat un examen şi a devenit preşedinte al unei instanţe din municipiul Braşov. Este al patrulea magistrat care judecă în procesul preşedintelui CJ, de când cauza s-a mutat la Tribunalul Harghita.

Potrivit DNA Târgu Mureş, Borboly Csaba a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată – câte trei acte materiale, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată – trei acte materiale, două infracţiuni de fals intelectual şi denunţare calomnioasă.

Aceeaşi sursă susţine că prejudiciul total produs judeţului Harghita, ca urmare a activităţilor inculpaţilor, desfăşurate în anii 2010 şi 2011, este de 4.883.855,96 lei (echivalentul a 1.138.428 euro la cursul de la acea dată).

Trei dintre inculpaţi şi-au recunoscut vina şi au fost condamnaţi, iar în cazul celorlalţi zece, procesul continuă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT