Procuror REŢINUT pentru trafic de influenţă şi şantaj. Un procuror DIICOT este şi el urmărit penal

Un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a fost reţinut de DNA pentru 24 de ore, pentru trafic de influenţă şi şantaj. În cauză este urmărit penal şi un procuror din cadrul structurii centrale a DIICOT.
Romania TV
04 iun. 2015, 20:06
Procuror REŢINUT pentru trafic de influenţă şi şantaj. Un procuror DIICOT este şi el urmărit penal

Procurorul Marius Radu Vlădoianu este urmărit penal alături de Ionel Tudosan, de la DIICOT, suspectat de complicitate la şantaj.

În ordonanţele de reţinere, respectiv de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că în perioada iulie 2012 – septembrie 2013, inculpatul Vlădoianu Marius Radu – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a pretins de la o persoană (denunțător în cauză) sume de bani totalizând aproximativ 7.000 de euro şi un comision de 20% din valoarea unui teren sau 20% din suprafaţa terenului aflat în litigiu pe rolul instanței, pentru a-şi exercita influenţa asupra magistraţilor judecători, astfel încât persoana denunțătoare să obțină o hotărâre favorabilă într-o cauză civilă privind reconstituirea dreptului de proprietate, aflată în recurs, iar pe de altă parte, pentru a-i facilita o executare silită.

Legătura dintre Vlădoianu Marius Radu și denunțătorul din prezenta cauză a fost intermediată, în perioada iulie 2002 – aprilie 2013, de o altă persoană care a pretins şi a primit pentru Vlădoianu Marius şi pentru sine diferite sume de bani de la denunțător, mai arată procurorii în motivarea ordonanţei de reţinere.

Ulterior, în perioada iunie 2014- februarie 2015, pentru a obţine o sumă de bani necesară acoperirii prejudiciului stabilit de organele fiscale (peste 1 milion lei) într-un dosar ce viza o societate comercială în care persoana de legătură și soția procurorului aveau interes, Vlădoianu Marius Radu a exercitat presiuni asupra unor oameni de afaceri sirieni ce au avut relaţii contractuale cu respectiva societate, pentru a-i determina să suporte acel prejudiciu. Astfel, Vlădoianu Marius Radu i-a constrâns pe oamenii de afaceri sirieni să încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru un imobil la un preţ supraevaluat, care să acopere prejudiciul şi să asigure un profit pentru el şi pentru persoana de legătură. În acest sens, Vlădoianu Marius Radu le-a adresat ameninţări că va fi deschis un dosar penal pe numele lor la DIICOT Bucureşti.

Oamenii de afaceri sirieni au fost contactaţi şi de către persoana de încredere a lui Vlădoianu Marius Radu care le-a adresat ameninţări şi care a formulat o sesizare penală care însă nu a fost înregistrată în evidenţele DIICOT, de către procurorul Tudosan Ionel.

Cu toate acestea, în luna februarie 2015, oamenii de afaceri sirieni au fost citaţi la DIICOT Bucureşti de procurorul Tudosan Ionel, fără ca acesta să fie învestit cu soluţionarea vreunei cauze care să privească persoanele anterior menţionate. Mai mult, procurorul a efectuat acte de urmărire penală fără să existe o cauză pe rolul DIICOT.
În acest fel, suspectul Tudosan Ionel – procuror la DIICOT – structura centrală, l-a ajutat pe Vlădoianu Marius Radu să îi constrângă pe oamenii de afaceri sirieni să cumpere imobilul la preţul impus, prin deschiderea unui dosar penal pe numele acestora şi citarea acestora la DIICOT Bucureşti, în perioada în care Vlădoianu Marius Radu purta cu aceştia negocieri de încheiere a tranzacţiei, creându-le acestora convingerea că Vlădoianu Marius Radu are influenţa necesară pentru a le provoca probleme dacă nu dau curs solicitării.

La data de 4 iunie 2015, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a procurorului Vlădoianu Marius Radu.

Inculpatului Vlădoianu Marius Radu şi suspectului Tudosan Ionel li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309, respectiv 307 Cod de procedură penală, urmând ca VLĂDOIANU MARIUS RADU să fie prezentat, la data de 5 iunie 2015, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Cum l-a păcălit George Copos pe Traian Băsescu. „Genial”
Capital.ro
Un fost selecționer a murit. Tragedie înainte de meciul Turcia-România. Doliu în fotbal
Playtech.ro
Ora de vară 2026. De ce este mai greu de suportat de organism decât în toamnă și cum îți revii rapid
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
Previziunea fostului finanțator din Liga 1! Cu ce rezultat se va încheia Turcia - România: ”Jucăm cu iataganul deasupra capului”
MediaFlux
Mesaje creștine de Buna Vestire 2026. Ce poți să le transmiți prietenilor și apropiaților tăi
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj