Procuror-şef DNA, Crin Bologa: „Avem dosare importante cu persoane şi prejudicii importante”

Procurorul-șef DNA, Crin Bologa, a declarat că DNA lucrează la "dosare importante, cu persoane importante, cu prejudicii importante", într-un interviu acordat în exclusivitate SpotMedia.ro.
Romania TV
15 iun. 2020, 09:59
Procuror-şef DNA, Crin Bologa:

Crin Bologa a afirmat că în lucru la DNA se află în prezent 48 de dosare în care se cercetează fapte ce ar fi fost comise în legătură cu pandemia de coronavirus.

„De când a fost declarată starea de urgență, au fost înregistrate 568 de dosare penale, între care 48 în legătură cu Covid-19. De la începutul anului, au fost înregistrate peste 1.000 de dosare la nivelul structurii centrale și a celor teritoriale.

De asemenea, au fost trimiși în judecată inculpați în dosarele unde am putut să efectuăm urmărirea penală, ca urmare a decretelor de stare de urgență. În perioada următoare, vor fi trimise în instanță mult mai multe cauze în care nu s-a putut lucra.

Pe de altă parte, 7 infracțiuni de flagrant reușite în două luni și în perioadă de pandemie nu s-a mai întâmplat în istoria DNA”, a afirmat procurorul-șef al DNA într-un interviu oferit spotmedia.ro.

Printre dosarele care se afla în lucru la DNA se numără și unul care vizează modul în care au fost cheltuiți banii de subvenția primită de la bugetul de stat de către partide.

„Eu nu pot să vă răspund în funcție de un partid sau altul și nici în funcție de campanii, că nu așa înregistrăm dosarul.

Cert e că la nivelul DNA facem cercetări cu privire la subvențiile date de statul roman partidelor politice și la modul de cheltuire a acestor subvenții. Să vedem dacă banii au fost cheltuiți în conformitate cu prevederile legale și nu în interesul unor persoane individuale”, a precizat Crin Bologa.

Citeşte şi: 

Direcția Națională Anticorupție a cerut documente de la PSD și PNL pentru a verifica cum au fost cheltuite sumele din subvenția primită de la bugetul de stat. Potrivit acestora, solicitarea DNA către Autoritatea Electorală Permanentă privind PNL a fost făcută în decembrie 2019, iar pentru PSD în martie 2020. În cazul liberalilor, acțiunea DNA vizează campania de la europarlamentare, fiind anumite probleme în plan local, iar în cazul social-democraților documentele cerute au fost pentru perioada 2017-2019, epoca în care Liviu Dragnea a condus PSD, potrivit Europa Liberă. 

Cât îl privește pe fostul președinte al PSD și dosarul TelDrum în care este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi deturnarea de fonduri europene, Crin Bologa a arătat că a discutat cu procurorul de caz despre stadiul dosarului.

„Este în faza de urmărire penala, am avut discuții cu procurorul de caz, fară a-i știrbi independența, și m-a asigurat că lucrează la acest dosar și vom avea în cele din urmă și rezultate.

Nu doresc să pun presiuni inutile pe procurori, scopul meu e să aflăm adevărul în fiecare cauză și la sfârșit acest adevăr să ne ducă spre o soluție. Dar pe fiecare procuror DNA există o presiune: dosarele trebuie soluționate, mai ales cele vechi”, a arătat Bologa.

Citeşte şi: 

Un alt dosar aflat în lucru îl vizează pe președintele USR, Dan Barna.

„Am mai fost întrebat de presă și m-am interesat chiar dimineața de dosar. A fost preluat anul trecut de la Alba la structura centrala de colegii mei care conduceau anul trecut DNA. Dosarul se află în lucru în continuare, nu are soluție„, a mai spus Procurorul-șef DNA.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O clădire de șapte etaje s-a prăbușit în Istanbul! O mulțime de persoane, inclusiv copii, au rămas blocate sub ruine
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, 3 milioane de euro pentru Ștefan Baiaram din China! În ce condiții acceptă Mihai Rotaru oferta. Exclusiv
Capital.ro
Luca Niculescu a început negocierile pentru formarea Guvernului. Mesaj pentru pensionari: Ne gândim la o indexare prudentă a pensiilor
Playtech.ro
Ce facultate mai merită făcută în România. Domeniile spre care se uită tinerii pentru a avea un job bine plătit
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
kanald.ro
Luca Niculescu, primele declarații după întâlnirea cu PSD: „Am găsit deschidere în încercarea de a găsi soluții”. Cu ce condiții vine Sorin Grindeanu
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Răsturnare de situație după întâlnirea dintre Luca Niculescu și PSD. Ce s-a decis
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte