Procurorii cer pedepse cu închisoarea orientate spre maximum pentru Gregorian Bivolaru

Un procuror a cerut vineri pedepse cu închisoarea orientate spre maximum în cazul lui Gregorian Bivolaru, pentru act sexual cu un minor, trafic de minori şi perversiuni sexuale, şi o pedeapsă cu suspendare pentru complicele acestuia, care a încercat să-l scoată din ţară pe fondatorul MISA.
Filip Stan
14 iun. 2013, 15:02
Procurorii cer pedepse cu închisoarea orientate spre maximum pentru Gregorian Bivolaru

Completul de trei magistraţi format din preşedintele Ionuţ Matei şi judecătorii Cristina Rotaru şi Ioana Bogdan a reluat, vineri, dezbaterile în dosarul în care au hotărât anterior reanalizarea întregului caz la instanţa supremă, potrivit Mediafax.

La termenul de vineri al procesului, judecătorii au constatat că s-a încheiat cercetarea, după administrarea tuturor probelor, astfel că au dat cuvântul procurorului şi avocaţilor, pentru a expune pledoariile finale.

Procurorul prezent la şedinţă le-a arătat judecătorilor că în cazul lui Gregorian Bivolaru se impune stabilirea unei pedepse privative de libertate orientată spre maximum prevăzut de lege pentru faptele de act sexual cu un minor, trafic de minori şi perversiuni sexuale.

Conform legilor în vigoare, Bivolaru ar putea fi condamnat la 12 ani de închisoare, pedeapsa maximă pentru trafic de minori fiind între 15 şi 18 ani.

VEZI ŞI Judecătorul cazului lui Gregorian Bivolaru a primit o scrisoare de ameninţare

Totodată, procurorul a arătat că în cazul lui Bivolaru s-au prescris faptele de corupţie sexuală şi de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei. În acest context, procurorul a arătat că numărul mare de părţi vătămate minore, modul persuasiv de convingere a victimelor, concursul infracţional şi efectul continuat al faptelor sale impun stabilirea unei pedepse orientată spre maximum special prevăzut de lege, la care să se aplice şi un spor de pedeapsă generat de concursul de infracţiuni.

Procurorul a amintit că probele acestui dosar dovedesc faptul că Gregorian Bivolaru îşi ademenea, sub forma unor promisiuni sau oferte precum călătorii, cadouri sau bani, victimele între care şi minore, cu care întreţinerea ulterior raporturi sexuale şi pe care le îndemna totodată să practice perversiuni sexuale sub forma actelor de lesbianism ce aveau ca scop aducerea de satisfacţii sexuale acestuia.

În cazul lui Zsolt Farkaş, complicele acuzatului, procurorul a arătat că declaraţiile martorilor, dar şi celelalte probe din dosar, dovedesc modul în care acesta a încercat să-l ajute pe Gregorian Bivolaru să părăsească ţara, după demararea ancehtei.

Cu toate acestea, a arătat procurorul, în cazul lui Farkaş poate fi stabilită o condamnare la închisoare cu suspendare, motivată de durata mare de timp scursă de la momentul săvârşirii infracţiunii, care duce la o diminuare a pericolului social.

În cazul celui de-al doilea complice al fondatorului Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Maria Mirona Farcaşi, procurorul a constatat că pentru fapta acesteia de corupţie sexuală a intervenit termenul de prescripţie specială şi a solicitat astfel încetarea procesului penal faţă de aceasta.

În 12 aprilie 2012, judecătorii ICCJ Ionuţ Matei, Cristina Rotaru şi Ioana Bogdan au decis să reţină spre rejudecare dosarul în care Gregorian Bivolaru a fost achitat pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trafic de minori, admiţând astfel recursul procurorilor şi desfiinţând deciziile anterioare ale instanţelor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT