Procurorul general interimar, după discuţiile cu delegaţia MCV: Este foarte greu să susţii Secţia Specială

Procurorul General interimar, Bogdan Licu, a declarat, la ieşirea de la întâlnirea cu delegaţia MCV, că este dificilă susţinerea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie în condiţiile retragerii unor apeluri peste noapte.
Filip Stan
02 iul. 2019, 17:08
Procurorul general interimar, după discuţiile cu delegaţia MCV: Este foarte greu să susţii Secţia Specială

„Aceste întâlniri cu reprezentanţii Comisiei Europene sunt un fapt obişnuit, vin periodic. Îi informăm cu privire la progresele sau regresele în activitatea judiciară şi facem un schimb de impresii. Astăzi, sincer, mai mult despre o stagnare (în ceea ce priveşte stadiul în care se află România – n.r.), pentru că nu s-a întâmplat nimic spectaculos. Cu privire la Secţia Specială, ca să nu evit întrebarea, este foarte dificil să susţii o asemenea structură, în condiţiile retragerii peste noapte a unor apeluri. Ăsta a fost unul din punctele de discuţie, altele sunt strict de legislaţia românească, competenţă”, a declarat Bogdan Licu, în urma întrevederii cu delegaţia MCV.

Procurorul general a declarat că este surprins de deciziile de retragere a apelurilor de către Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, afirmând că aceste decizii nu bine imaginii Secţiei, dar nici imaginii justiţiei şi a Ministerului Public.

„Nu am avut discuţie aplicată pe astfel de decizii (dacă a discutat cu noua conducere despre deciziile de retragere a apelurilor în dosare – n.r.). Dânşii ştiu punctul de vedere al meu pe care l-am exprimat public. Eu sper să nu mai avem asemenea surprize, pentru că, din păcate, eu am reacţionat la retragerea apelurilor. Înalta Curte, un complet de 3 şi ulterior un complet de 5 (judecători – n.r.) au statuat că pot retrage aceste apeluri. Statuând acest lucru, singurul lucru care mi-a rămas de făcut a fost acela de a ataca la CCR prevederile Ordonanţei 7″, a mai precizat Bogdan Licu, potrivit Mediafax.

Delegaţia MCV a avut marţi discuţii şi cu ministrul Justiţiei Ana Birchall, preşedintele CSM, Lia Savonea, şi vicepreşedintele Nicolae Solomon. Delegaţia efectiuează o vizită în România pentru a evalua situaţia justiţiei din ţara noastră.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Fața nevăzută a lui Assad Al-Hamlawi, dezvăluită chiar de fratele său: „Nu mi-am imaginat niciodată!”. Exclusiv.
Capital.ro
Inteligența artificială ar putea avea efectul opus celui promis. Angajații care folosesc AI muncesc, de fapt, mai mult pe zi
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Obiceiuri și superstiții de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. Ce e bine să facem astăzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT