Producătorii de electrocasnice, obligaţi să repare produsele chiar şi după expirarea garanţiei. Sunt vizate inclusiv telefoanele și tabletele

România se pregătește să adopte o directivă europeană care îi obligă pe producătorii de electrocasnice să repare produsele chiar și după ce acestea ies din garanție.
Loredana Brumă
06 feb. 2026, 10:24
Producătorii de electrocasnice, obligaţi să repare produsele chiar şi după expirarea garanţiei. Sunt vizate inclusiv telefoanele și tabletele

Producătorii de electrocasnice, obligaţi să repare produsele chiar şi după expirarea garanţiei. Dreptul la reperaţie este o directivă europeană care ar trebui să se aplice în toate statele membre ale Uniunii Europene. Astfel că, recent, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a pus în dezbatere publică un proiect de lege prin care sunt stabilite norme comune la nivel european pentru promovarea reparării bunurilor și consolidarea drepturilor consumatorilor.

Producătorii de electrocasnice, obligaţi să repare produsele chiar şi după expirarea garanţiei. Vești bune pentru clienți

Potrivit proiectului pus în dezbatere publică, reparația produsului va trebui realizată gratuit sau la un preț rezonabil și într-un termen cât mai scurt. De asemenea, pe durata intervenției, producătorul poate pune gratuit sau contra cost la dispoziția clientului un produs care să-l înlocuiască pe cel care trebuie reparat.

În cazul în care producătorul nu este din Uniunea Europeană, responsabilitatea pentru repararea produsului revine reprezentantului său autorizat din UE, iar în lipsa acestuia, importatorului sau distribuitorului, potrivit avocatnet.ro. 

Citește și Bonusuri de 100 de euro pentru românii care achiziționează electrocasnice eficiente energetic

De asemenea, potrivit proiectului, producătorul este obligat să pună la dispoziția clientului piese de schimb și instrumente necesare reparării la prețuri rezonabile. Producătorii nu vor putea refuza repararea bunurilor reparate anterior de alte service-uri.

Se introduce un formular european standardizat de informații privind repararea, cu detalii despre costuri și termene, condițiile din formular rămânând valabile minimum 30 de zile.

Cei care nu țin cont de noile reglementări riscă amenzi uriașe. Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie adoptat de Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.

Citește și Produse gratuite pentru pensionari. Ce trebuie să facă pentru a primi electrocasnice GRATIS, care sunt criteriile de eligibilitate