Profesorii de la Agronomie din Timişoara, cercetaţi în libertate, dar cu interdicţia de a profesa

Cele trei cadre didactice de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului (USAB) din Timişoara, acuzate de luare de mită, vor fi cercetate în stare de libertate sub control judiciar, au decis joi magistraţii Tribunalului Timiş. Aceştia au mai instituit interdicţia de a mai profesa pe perioada cercetărilor pentru cele trei cadre didactice universitare.
Iulian Tudor
03 apr. 2014, 16:17
Profesorii de la Agronomie din Timişoara, cercetaţi în libertate, dar cu interdicţia de a profesa

Şeful de lucrări Flavius Berbentea, membru în Consiliul Facultăţii de Tehnologia Produselor Agroindustriale, asistentul universitar Lucian Georgescu şi profesorul dr. Adrian Băneş, directorul Departamentului de Ştiinţe Exacte al USAB, au fost reţinuţi, miercuri, pe bază de Ordonanţă, după ce anchetatorii au descins la facultate şi au descoperit în dulapul lui Băneş aproape 1.000 de euro şi multe sticle de whisky, potrivit Agerpres.

Investigaţiile au început în urmă cu două luni, surse din cadrul anchetei confirmând că, în această perioadă, au fost culese probe din care reiese faptul că profesorii ar fi primit bani de la studenţi (câte 50 de euro de la fiecare), în repetate rânduri, pentru a li se motiva absenţele sau pentru a fi mai îngăduitori la examene.

În timpul audierilor, niciunul dintre dascăli nu şi-a recunoscut faptele, susţin sursele citate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ionuț Luțu omul de încredere al lui Gigi Becali. Șapte povești memorabile despre relația lor
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT