Profesorii îşi primesc diferenţele salariale restante din 2008 eşalonat, în cinci ani

Guvernul a adoptat miercuri măsuri pentru eliminarea discriminărilor salariale între personalul didactic care desfășoară aceeași muncă.
Filip Stan
31 aug. 2016, 16:12
Profesorii îşi primesc diferenţele salariale restante din 2008 eşalonat, în cinci ani

Procedurile de aplicare necesare plății diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat preuniversitar și universitar, pentru perioada 1 octombrie 2008-13 mai 2011, care nu a obținut aceste drepturi prin hotărâri judecătorești, au fost adoptate prin Hotărâre de Guvern. Astfel, Executivul a luat măsurile necesare punerii în practică a eliminării oricăror discriminări salariale între personalul didactic care desfășoară aceeași muncă, în aceleași condiții, conform Legii nr. 85/2016.

Potrivit Hotărârii adoptate, vor beneficia de aceste măsuri reparatorii personalul didactic și didactic auxiliar, personalul didactic de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar și universitar de stat, precum și din bibliotecile centrale universitare, încadrat în perioada 1 octombrie 2008-13 mai 2011, respectiv, într-un interval de timp din aceasta perioadă, care nu au beneficiat de plata diferențelor de drepturi salariale ca urmare a punerii în aplicare a unor hotărâri judecătorești.
Plata diferențelor de drepturi salariale se va realiza eșalonat, pe o perioadă de cinci ani, potrivit Legii nr. 85/2016. În cazul persoanelor care s-au pensionat până la data de 8 mai 2016 (data intrării în vigoare a legii), inclusiv, aceste drepturi se achită într-o singură tranșă. Persoanelor care se vor pensiona după data de 8 mai 2016, însă în termenul de cinci ani prevăzut de lege, li se vor achita aceste drepturi până cel târziu la data pensionării.

Sursele de finanțare privind alocarea fondurilor necesare se asigură:

  • Pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat – din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, de la bugetul de stat, prin bugetele locale;
  • Pentru instituțiile de învățământ superior și unitățile și instituțiile de învățământ subordonate Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice – de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului.

Pentru plata acestor drepturi în cursul anului 2016 au fost asigurate fondurile necesare prin rectificarea bugetară adoptată de Guvern.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT