PROGNOZA METEO 11 noiembrie. Vremea se strică iar în weekend, burniţă şi ceaţă începând de sâmbătă

Vremea se va încălzi uşor în următoarele două zile, dar de sâmbătă vom avea nebulozitate accentuată în majoritatea regiunilor extracarpatice şi se va semnala burniţă.
Daniel Spătaru
10 nov. 2021, 16:55
PROGNOZA METEO 11 noiembrie. Vremea se strică iar în weekend, burniţă şi ceaţă începând de sâmbătă

PROGNOZA METEO 11 noiembrie. Joi, vremea se va menține rece pentru această dată dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, iar în primele și în ultimele ore ale intervalului, pe alocuri, va fi nebulozitate joasă sau ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, în Moldova și pe crestele Carpaților Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 14 grade, iar cele minime între -8 și 3 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, în jurul a -14 grade, dar și mai ridicate pe litoral și în Dealurile de Vest spre 6…7 grade.

La București, joi, vremea se va încălzi ușor, dar dimineața și noaptea va fi rece. Cerul va fi variabil, iar noaptea vor fi condiții de ceață. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 0…1 grad, mai scăzută în zona preorășenească până în jurul a -2 grade.

Vineri, în ţară, valorile termice se vor situa peste cele normale la această dată, în special în zonele de deal și de munte. Cerul va fi variabil, pe alocuri cu nebulozitate joasă dimineața și noaptea, când izolat vor fi condiții de burniță. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 18 grade, iar cele minime între -4 și 6 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, până spre -10 grade, dar și mai ridicate pe litoral și în Dealurile de Vest, unde se vor atinge în jurul a 8 grade.

La București, vineri, vremea va fi în general frumoasă și va continua să se încălzească ușor. Cerul va fi variabil. Dimineața, dar mai ales noaptea, vor fi condiții de formare a ceții și a norilor de nivel jos. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 1…2 grade, mai coborâtă în zona preorășenească până în jurul a -1 grad.

Citeşte şi A nins ca în poveşti în ultimele ore în zona montană din România. Stratul de zăpadă măsoară 21 cm la Bâlea Lac

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu nebulozitate de nivel jos în regiunile extracarpatice, local persistentă în cea mai mare parte a intervalului. Izolat se va semnala burniță. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane și în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 16 grade, iar cele minime între -3 și 9 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei și mai ridicate pe litoral. Pe alocuri, mai ales dimineața și noaptea, va fi ceață.

La București, sâmbătă, în cea mai mare parte a intervalului va predomina nebulozitatea de nivel jos și vor fi condiții de burniță. Îndeosebi la începutul intervalului și noaptea, probabilitatea pentru ceață va fi ridicată. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 4…6 grade.

Citeşte şi Prognoza meteo 8 – 21 noiembrie: Ninsori şi viscol la munte, vreme rece şi ploi însemnate cantitativ în rest

Duminică, vremea va fi în general închisă în regiunile extracarpatice, unde pe arii restrânse mai ales la începutul intervalului și noaptea se vor semnala ploi slabe și burniță. În restul teritoriului, cerul va fi variabil și pe alocuri, dimineața și pe parcursul nopții, vor fi condiții de ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sud-vest și est. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 15 grade, iar cele minime între -3 grade în estul Transilvaniei și 10 grade pe litoral.

La Bucureşti, duminică, vremea va fi în general închisă și trecător vor fi condiții de burniță. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 11…12 grade, iar cea minimă de 3…5 grade. Mai ales dimineața probabilitatea de ceață va fi ridicată, transmite ANM.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Încă un jucător dat afară de la FCSB după 0-1 cu Corvinul: „E un caz pierdut”
Capital.ro
Ghid CNAS pentru pacientele cu cancer ovarian. Ce investigații și tratamente sunt decontate, inclusiv pentru femeile neasigurate
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Vouchere la energie pentru români. Ministerul Energiei anunță pe cei care nu primesc deja ajutor de la stat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT