Prognoza meteo 13 mai. Temperaturi de până la 22 de grade, dar și ploi trecătoare în weekend

Vremea se încălzește la final de săptămână. Maximele se vor situa în general între 15 şi 22 de grade. Trecător vor mai fi ploi slabe, posibil însoţite de descãrcãri electrice.
Filip Stan
12 mai 2023, 15:56
Prognoza meteo 13 mai. Temperaturi de până la 22 de grade, dar și ploi trecătoare în weekend

Prognoza meteo 13 mai. La noapte, cerul va fi mai mult noros şi va ploua îndeosebi sub formã de aversã în sud-vestul teritoriului, chiar moderat cantitativ în Banat unde se pot cumula şi cantitãţi de apã de peste 10…15 l/mp. Pe arii restrânse ploi slabe se vor semnala şi în Crişana, Maramureş, Transilvania şi vestul Munteniei, precum şi la munte, unde la altitudini mari vor fi precipitaţii mixte. Vântul va mai avea intensificãri temporare în sudul Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, cu rafalele ce vor depãşi mai ales în prima parte a nopţii 55…65 km/h, iar în restul zonelor va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime, în general mai mici decât mediile multianuale, se vor încadra între 2 şi 12 grade. Pe spaţii mici va fi ceaţã.

BUCURESTI. Cerul va fi mai mult noros, condiţiile de ploaie vor fi reduse, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimã, mai micã decât cea specificã datei, va fi de 7…9 grade.

Citește și: Prognoza meteo lunară. Vara se lasă aşteptată, ANM anunţă ploi până la mijlocul lunii iunie

 

Prognoza meteo 13 mai SAMBATA

Valorile de temperaturã diurne vor fi în creştere faţã de ziua anterioarã în toatã ţara, dar vremea va fi încã mai rece decât în mod obişnuit, astfel maximele se vor situa în general între 15 şi 22 de grade. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi pe alocuri vor fi averse slabe, posibil însoţite de descãrcãri electrice, ziua în majoritatea regiunilor, iar noaptea în regiunile sud-vestice. La munte, la altitudini de peste 1800 m, trecãtor vor fi ninsori, lapoviţã sau mãzãriche. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare în sudul Banatului şi pe crestele montane, cu viteze de peste 55…65 km/h, mai ales în a doua parte a intervalului. Minimele termice se vor încadra între 3 şi 13 grade, uşor mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Spre dimineaţã, izolat se poate forma ceaţã.

BUCURESTI. Vremea se va încãlzi, astfel cã temperatura maximã va fi de 20…22 de grade, iar cea minimã de 6…9 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare şi probabilitate redusã de ploaie – în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab şi moderat, potrivit ANM.

Citește și:  Prognoza meteo vară 2023: Valuri de căldură şi fenomene extreme. Romica Jurca: El Nino ar putea pulsa aer fierbinte şi în România

 

Prognoza meteo DUMINICA

Valorile termice vor continua sã creascã faţã de intervalul precedent şi vor fi mai apropiate de cele normale pentru aceastã perioadã, exceptând regiunile sud-vestice, unde cele diurne vor fi în scãdere şi vor caracteriza 0 vreme rãcoroasã, local chiar rece. Cerul va avea înnorãri temporare, mai accentuate în vest, nord-vest, sud-vest şi centru, precum şi la munte, unde vor fi perioade cu averse, posibil descãrcãri electrice şi condiţii de grindinã. Pe alocuri, cu precãdere în zona Carpaţilor Occidentali, se vor acumula cantitãţi de apã mai însemnate. La altitudini de peste 1800 m, se vor semnala precipitaţii mixte (lapoviţã, mãzãriche şi trecãtor ninsoare). În restul ţãrii, ploile vor fi posibile doar izolat. Vântul va avea intensificãri susţinute în sudul Banatului cu viteze de 60…70 km/h şi pe crestele Carpaţilor Meridionali (peste 80…90 km/h), iar în restul teritoriului va sufla slab şi moderat, pe arii restrânse cu rafale de pânã la 40…50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 şi 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 14 grade, mai scãzute în estul Transilvaniei.

BUCURESTI. Valorile de temperaturã se vor apropia de mediile multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare ziua şi vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul a 22 de grade, iar minima va fi de 9…11 grade.

 

Prognoza meteo LUNI

Valorile de temperaturã se vor situa în jurul celor normale pentru mijlocul lunii mai în majoritatea zonelor. În jumãtatea de vest a ţãrii, vor fi înnorãri, va ploua pe arii extinse, vor fi posibile descãrcãri electrice şi pe spaţii mici se vor acumula peste 10…15 l/mp. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare şi doar izolat ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona montanã înaltã, în special în Carpaţii Meridionali, local cu peste 80…90 km/h, în sudul Banatului şi temporar în Moldova (cu rafale de pânã la 50…60 km/h) şi pe areale restrânse, cu viteze mai mici, în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 24 de grade, iar cele minime în general între 6 şi 14 grade. În sud-estul ţãrii, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţã.

BUCURESTI. Vremea se va încãlzi, astfel cã maxima temperaturii aerului va fi de 23…24 de grade, iar minima de 10…12 grade, valori normale pentru mijlocul lunii mai. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare, dar probabilitatea de ploaie va fi redusã. Vântul va sufla moderat.

 

Prognoza meteo MARTI

Vremea va deveni caldã, dar şi în general instabilã. Instabilitatea atmosfericã se va manifesta prin înnorãri temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi descãrcãri electrice -ziua în jumãtatea de nord-vest a ţãrii, iar spre searã şi noaptea cu precãdere în regiunile sudice. Pe alocuri cantitãţile de apã vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindinã. Vântul va continua sã aibã intensificãri susţinute pe crestele Carpaţilor Meridionali şi în sudul Banatului, dar de scurtã duratã, ascociate averselor, şi în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 29 de grade, uşor mai mici pe litoral; minimele termice vor fi cuprinse între 8 şi 16 grade. Dimineaţa, izolat în sud-estul teritoriului, vor mai fi condiţii de ceaţã.

BUCURESTI. Vremea va fi caldã, dar va deveni în general instabilã. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi înnorãrile se vor accentua şi, mai ales seara şi noaptea, va creşte probabilitatea pentru averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Maxima temperaturii aerului va ajunge la 26…27 de grade, iar minima va fi de 12…13 grade.

DailyBusiness
Concediile medicale, sub lupă. Ministerul Sănătății investighează posibile abuzuri sistemice: Nu mai accept să plătim vacanțe inventate
Spynews
Bacalaureat 2025. Rezultatele finale din sesiunea de vară au fost publicate. Vezi ce notă ai luat la fiecare probă
Bzi.ro
Ion Țiriac, cadou fabulos pentru Kira Hagi! A aparținut Ducesei de Kent
Fanatik.ro
Pe urmele panterei negre scăpate de bulgari. Ce spune primarul din Prundu, locul de unde s-a dat alarma: ”Am fost și eu acolo. Le-am zis cetățenilor să evite locul”
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai scapă! Va fi trimis în judecată. Decizie pentru fostul candidat la alegerile prezidențiale
Playtech.ro
Obligatoriu pentru toți stăpânii de animale din România. Ce trebuie să facă în zilele caniculare, legea este clară
DailyBusiness
Ministrul Muncii: „Fără excepții!” Sporul pentru condiții vătămătoare, plafonat la 300 de lei pentru toți angajații din sectorul public
Adevarul
Spectacol și doliu la Phenian. Kim Jong Un, omagiu pentru soldații nord-coreeni căzuți pe frontul din Ucraina. Cum a apărut la televiziune
wowbiz.ro
WOWbiz EXCLUSIV: Irina Columbeanu a sosit ÎN MARE SECRET în România! Avem primele imagini de la aeroport
Spynews
Andreea. Amelia. Teodora. Numele primelor trei ispite feminine, din sezonul 9, Insula Iubirii, care începe din 21 iulie, la Antena 1!
Spynews
Tatăl lui Nicușor Dan a murit! Doliu în familia președintelui României
Evz.ro
Primul vampir nu a fost în România, Serbia susține că l-a avut pe predecesorul lui Dracula
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
Sebastian, un băiat de doar 12 ani, s-a stins din viață după o provocare de pe TikTok. Mesajul sfâșietor al părinților: „Vă rugăm, vorbiți cu copiii voștri”
Cancan.ro
Victor, un elev din București, a luat 8.70 la Istorie Ce notă finală a obținut după ce a făcut contestație: 'Am plâns'
Playsport.ro
Semnele de pe ecranul telefonului tău pot arăta că ești spionat. Microfonul sau camera...
Capital.ro
Călin Georgescu ia măsuri. Anunțul serii făcut de fostul candidat. Am demarat acțiuni legale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul tragediei din Vâlcea, în care Eduard și George au ars de vii într-un accident groaznic, la doar 23 și 24 de ani! Erau urmăriți ca în filme de polițiști
Mihai Leu, în continuare în stare gravă! Mesajul transmis de Institutul Clinic Fundeni
MediaFlux
Pensionarii primesc 679 de lei pe lună. Anunț al Casei Naționale de Pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arborii exotici au prins rădăcini și la noi. Fructul minune bogat în vitamina C care s-a aclimatizat perfect și aduce profit fermierilor