Prognoza meteo 2 septembrie. Caniculă, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic. Unde vor fi 35 de grade

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru marți, 2 septembrie 2025. Potrivit specialiștilor ANM, mâine se încălzește considerabil în aproape toată țara, iar în Banat, sudul Olteniei și al Moldovei, în sudul, centrul și estul Munteniei și în Dobrogea continentală vor fi temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unități. Vor fi chiar și 35 de grade!
Mircea Filipescu
01 sept. 2025, 14:24
Prognoza meteo 2 septembrie. Caniculă, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic. Unde vor fi 35 de grade

LA NOAPTE

În Țară

Prognoza meteo 2 septembrie 2025. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 20 de grade pe litoral. Se va forma ceață local în Transilvania și izolat în rest.

București

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 16…18 grade.

Vezi și EXCLUSIV Oana Păduraru (ANM): „Vara nu se lasă dusă. Un alt fenomen, care va fi frecvent de acum încolo, specific toamnei, este ceața. Nu scăpăm de ploi vijelii, grindină”

MARTI

În Țară

Vremea va deveni călduroasă în majoritatea zonelor, iar în Banat, sudul Olteniei și al Moldovei, în sudul, centrul și estul Munteniei și în Dobrogea continentală vor fi temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări și pe arii restrânse ploi slabe de scurtă durată pe parcursul zilei în zonele montane, iar spre sfârșitul intervalului posibil în extremitatea de vest a țării. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 35 de grade, iar cele minime între 8 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 22 de grade pe litoral. Dimineața și noaptea va fi ceață, pe alocuri în Transilvania și izolat în celelalte regiuni.

București

Vremea va fi călduroasă, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil ziua și mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 17…19 grade.

MIERCURI

În Țară

Vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar în Muntenia, Dobrogea continentală, cea mai mare parte a Olteniei și în sudul Moldovei vor fi temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic, local caniculă și un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va atinge pragul critic de 80 de unități. Instabilitatea atmosferică se va accentua local în jumătatea de vest a teritoriului, unde mai ales în a doua parte a zilei și la începutul nopții vor fi averse și descărcări electrice. Izolat va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar fenomene asociate instabilității se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 și 36 de grade, iar cele minime între 8 și 22 de grade. Izolat, dimineața și noaptea, va fi ceață.

București

Vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin ziua și variabil noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 35…37 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.

Citește și Prognoza meteo lunară: Cum va fi vremea în prima zi de şcoală. Hărţile ANM actualizate

JOI

În Țară

Vremea va fi în continuare călduroasă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în vestul, nord-vestul, centrul țării, precum și la munte, unde local vor fi perioade cu averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 33 de grade, iar cele minime între 11 și 21 de grade, ușor mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, până spre 6 grade. Izolat, dimineața și noaptea, va fi ceață.

București

Vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 31…33 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.

VINERI

În Țară

Vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în vestul și nord-vestul țării, precum și în zona motană aferentă, unde pe arii restrânse vor fi perioade cu averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-est, dar și de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 27 și 32 de grade, iar cele minime între 9 și 21 de grade, ușor mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, până spre 4…5 grade.

București

Vremea va fi în continuare călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 14…17 grade.

SAMBATA, DUMINICA, LUNI

În Țară

Vremea va fi călduroasă în regiunile sudice și în general apropiată de normalul termic al perioadei în restul țării. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai mare în vestul țării, precum și la munte.

București

Vremea se va menține călduroasă, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă.

DailyBusiness
Sorin Grindeanu: „PNL dă premierul până în 2027. Noi ne ținem de protocol”
Spynews
Gina Chirilă, adevărul dureros despre divorțul de Bogdan Vlădău! Prin ce durere a trecut: "Spartă în bucăți..."
Fanatik.ro
Ce riscă românii care nu vor să renunțe la lemnele de foc. Legea care poate schimba felul în care ne vom încălzi
Capital.ro
UE schimbă legea rutieră în România. Valabilitate diferită la permisul auto. Unii șoferi îl vor schimba la câte 5 ani, alții la 15 ani
Playtech.ro
Cât primește un medic de gardă pe lună în 2025: exemple pentru rezidenți, specialiști și primari
Adevarul
„Ruşii îşi omoară propriii soldaţi”. Cum acționează călăii din armata lui Putin
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Sedativul pe care Ștefania Szabo și l-ar fi injectat înainte să moară ar fi cel care i-a adus sfârșitul și lui Michael Jackson. Ies la iveală NOI detalii absolut ȘOCANTE: „Într-o lună câte 32 de...”
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Colegii doctoriței care și-a pierdut viața în camera de gardă fac mărturii sfâșietoare: „Plângea și o simțeam că nu mai poate, a spus că vrea să își dea demisia”
iamsport.ro
Mori de râs! Șumudică e influencer! Vezi cum endorsează un restaurant
MediaFlux
Cresc facturile la încălzire. Cât vor plăti românii de la bloc în noiembrie
stirilekanald.ro
Șocant ce au găsit polițiștii lângă trupul neînsuflețit al doctoriței Ștefania Szabo
substantial.ro
Confidențialitate și profesionalism în activitatea unui detectiv Timișoara