Prognoza meteo 23 ianuarie. Vreme geroasă cu ninsori şi viscol în mare parte din ţară

Iarna îşi intră în drepturi. Vremea se răceşte simţitor în toată ţara şi revin ninsorile şi viscolul. Va ninge slab şi la Bucureşti, iar temperatura nu va depăşi 1 grad Celsius duminică.
Alina Andrei
22 ian. 2022, 15:05
Prognoza meteo 23 ianuarie. Vreme geroasă cu ninsori şi viscol în mare parte din ţară

Prognoza meteo 23 ianuarie. La noapte, vremea va fi rece, geroasă pe arii restrânse în nord-vest și centru, precum şi în dealurile sudice. Înnorările vor fi persistente în regiunile vestice, centrale, nordice și nord-estice și va ninge local la munte și în nordul Moldovei și pe suprafețe mici în Maramureș și Transilvania. În restul zonelor, cerul va fi variabil și doar cu totul izolat, vor fi posibile ninsori slabe. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări în sud-vest și nord-est, iar la munte, în zona înaltă a Carpaților Meridionali, va sufla tare cu peste 80…100 km/h la altitudini de peste 1700 m, unde ninsoarea va fi viscolită. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între -12 și -4 grade.

BUCUREȘTI Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de -6…-4 grade, mai scăzută în zona periurbană.

Prognoza meteo 23 ianuarie

Duminică vremea se va menține rece şi va fi ger dimineața pe arii restrânse, iar noaptea local în regiunile intracarpatice și în dealurile sudice. Cerul va avea înnorări persistente în est şi la munte şi temporare în restul teritoriului. Va ninge în zona montană şi în regiunile estice, iar pe arii mai restrânse și în restul zonelor. Vântul va avea intensificări la munte, în special pe crestele Carpaților Orientali și Meridionali, cu peste 80…100 km/h și ninsoarea va fi viscolită, iar rafale de 40…60 km/h vor fi în Moldova, estul Munteniei și pe arii restrânse în Dobrogea; în restul teritoriului vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 și 3 grade, iar cele minime între -15 și -4 grade, mai scăzute în depresiuni.

BUCUREȘTI Vremea va fi rece, astfel că temperatura maximă va fi de 0…1 grad, iar cea minimă de -7…-5 grade. Cerul va avea înnorări, trecător va ninge slab, iar vântul va deveni în general moderat (35…40 km/h), potrivit ANM.

Citeşte şi: Alertă meteo ANM cod galben de ninsori şi viscol până luni dimineaţa. Va ninge şi la Bucureşti

Prognoza meteo LUNI

Vremea va fi rece, geroasă dimineața local în regiunile intracarpatice și în dealurile sudice, iar noaptea pe arii extinse în jumătatea nordică a țării și local în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între -8 și 2 grade, iar cele minime, în general, între -18 și -6 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile estice și sud-estice, unde temporar va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări îndeosebi ziua în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei și în zona Carpaților Meridionali, în special la altitudini mari.

BUCUREȘTI Vremea se va menține rece, cu temperatura maximă în jurul valorii de 0 grade și minima de -7…-5 grade, posibil mai scăzută în zona periurbană. Cerul va avea înnorări și trecător va ninge slab, cu probabilitate mai mare la sfârșitul intervalului. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua.

Citeşte şi: Un microbuz MAI şi o autospecială de pompieri au căzut într-o fântănă arteziană GALERIE FOTO

Prognoza meteo MARTI

Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, geroasă la începutul zilei cu precădere în nord, în centru şi în vest, iar noaptea local în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe alocuri ninsori temporare, în general slabe -în prima parte a intervalului în regiunile sud-estice, iar noaptea în jumătatea de nord-vest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -8 și 2 grade, iar cele minime în marea lor majoritate între -16 şi -6 grade. Pe arii restrânse va fi ceaţă cu depunere de chiciură.

BUCUREȘTI Vremea va fi rece, geroasă noaptea în zona periurbană. Cerul va avea înnorări în prima parte a intervalului când vor mai fi posibile ninsori slabe, apoi se va însenina. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 0 grade, iar cea minimă va fi -10…-8 grade.

Prognoza meteo MIERCURI

După o dimineaţă foarte rece, local geroasă, vremea va fi în încălzire în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între -5 și 5 grade, iar cele minime în general între -8 și -1 grad. Cerul va fi variabil la parţial noros în Oltenia şi în Muntenia, iar în restul teritoriului înnorările vor persista în mare parte din interval şi vor fi ninsori slabe, trecătoare local în zonele montane, în nordul şi în nord-estul teritoriului şi pe spaţii restrânse în centru şi sud-est; în Moldova se vor semnala şi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la altitudini mari la munte, cu precădere în zona Carpaților Meridionali şi de Curbură, viscolind zăpada. Izolat se va forma ceaţă.

BUCUREȘTI După o dimineaţă foarte rece, geroasă în zona periurbană, vremea va fi în încălzire, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul a 4 grade, iar cea minimă va fi de -6…-3 grade. Cerul va fi variabil la parţial noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. În cursul nopţii vor fi condiţii de ceaţă.

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Topul românilor care vând cel mai bine în galeriile de artă. 71.000.000 de dolari s-au încasat pe o singură creație
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cât vor fi amenzile din 2026, după creşterea punctului? Ce urmează în Codul Rutier și cum îți faci calculele corect în 2026
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Se dau 30.000 de euro românilor care se mută în acest oraș
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet