PROGNOZA METEO 25 octombrie. Ultima săptămână din octombrie începe cu frig în toată ţara

Vremea va fi rece în primele două zile ale săptămânii, dar de miercuri temperaturile vor reveni la normal, urmând să se situeze în jurul normelor climatologice ale perioadei
Daniel Spătaru
24 oct. 2021, 16:10
PROGNOZA METEO 25 octombrie. Ultima săptămână din octombrie începe cu frig în toată ţara

PROGNOZA METEO 25 octombrie. Luni, vremea va fi rece pentru această perioadă în special în cursul nopții. Temperaturile maxime se vor situa între 8 și 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -3 și 7 grade, mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi mai mult senin în regiunile intracarpatice și variabil în rest, cu înnorări temporare în cursul zilei în Dobrogea și în dealurile Olteniei și Munteniei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, unde se vor atinge viteze de 55…60 km/h, iar trecător și în zona Carpaților Meridionali. Dimineața și noaptea, în zonele joase se va semnala ceață.

La București, luni, vremea va fi în general frumoasă, dar rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi 0…3 grade.

Marţi, vremea se va menține rece în cea mai mare parte a țării, în special în timpul nopții. Temperaturile maxime se vor situa între 9 și 16 grade, iar cele minime între -7 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 10 grade pe litoral. În Dobrogea, sudul Moldovei, Muntenia și parțial în Oltenia, norii de nivel jos vor persista în cea mai mare parte a intervalului, iar cu totul izolat în cursul zilei vor fi condiții de burniță sau ploaie slabă. În celelalte regiuni, cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, în regiunile estice și în zona Carpaților Meridionali. Dimineața și noaptea, pe alocuri în zonele joase va fi ceață.

La București, marţi, valorile termice diurne se vor menține sub mediile multianuale. Norii de nivel jos vor persista în cea mai mare parte a intervalului, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă de 3…6 grade. Vor fi condiții de ceață.

Citeşte şi PROGNOZA METEO noiembrie 2021. Când încep ninsorile în România

PROGNOZA METEO. Miercuri, în ţară, valorile termice diurne se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai persistente în zonele joase din sudul și sud-estul țării, unde izolat vor fi condiții de burniță. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 10 și 17 grade, iar cele minime între -6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 10 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, pe alocuri, în zonele joase de relief, va fi ceață.

La București, miercuri, vremea va fi apropiată de normalul termic specific acestei date. Mai ales în prima parte a zilei nebulozitatea joasă va persista, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă de 2…5 grade.

Joi, în ţară, valorile termice vor fi în continuare apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile sudice și sud-estice, însă condițiile de burniță sau ploaie slabă, vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor situa între 11 și 17 grade, iar cele minime între -6 grade în estul Transilvaniei și 9 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, pe alocuri, în zonele joase de relief, va fi ceață.

La București, joi, vremea se va menține apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 2…5 grade, transmite ANM.

Citeşte şi Prognoza meteo în România. Cum va fi la iarnă. Alertă de la meteorologi

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Compania de stat din Energie care a fentat bugetul cu sute de mii de lei. Directorul economic al societății, un fost lider PSD ajuns în PNL
Capital.ro
Reguli pentru gunoi. Se verifică tot gunoiul. Proprietarii și administratorii au obligații legale
Playtech.ro
Unde ar putea fi ascunse camere de filmat în apartamentele închiriate. Sfaturile unui specialist pentru a le găsi rapid
Adevarul
O rețea de escroci, majoritatea români, descoperită în Austria. Bunurile obținute erau vândute în București
wowbiz.ro
Mihaela Rădulescu, mărturisire total neașteptată despre familia lui Felix Baumgartner! Ce s-a întâmplat, de fapt, după moartea sportivului: „Nimeni nu a venit”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
Edi Iordănescu confirmă: Mircea Lucescu i-a cerut să rămână la națională! Dezvăluiri din culise
MediaFlux
A început Săptămâna Luminată! Ce este interzis pentru toți creștinii după Paște
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj