PROGNOZA METEO 26 aprilie. Temperaturi de până la 25 de grade în Săptămâna Luminată, dar de joi vremea se strică

Vreme frumoasă în următoarele zile, dar de joi va deveni din nou frig în toată ţara, iar ploile îşi vor face din nou apariţia.
Daniel Spătaru
25 apr. 2022, 16:15
PROGNOZA METEO 26 aprilie. Temperaturi de până la 25 de grade în Săptămâna Luminată, dar de joi vremea se strică

PROGNOZA METEO 26 aprilie. Marţi, vremea va fi caldã în sudul şi estul ţãrii, iar în rest apropiatã de normal din punct de vedere termic şi uşor instabilã. Cerul va fi variabil, iar cu o probabilitate mai mare dupã-amiaza şi seara, local în zonele montane şi submontane, în centru şi pe arii restrânse în restul teritoriului, vor fi manifestãri specifice instabilitãţii atmosferice, respectiv înnorãri temporar accentuate, averse şi pe alocuri descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, iar noaptea şi în nord-estul Munteniei, dar posibil şi de scurtã duratã asociate ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 13 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.

La Bucureşti, marţi, valorile termice se vor situa în continuare peste normele caracteristice perioadei. Cerul va fi variabil, mai mult senin în primele ore ale zilei, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 24…25 de grade, iar cea minimã de 8…11 grade.

Miercuri, în ţară, vremea va fi în general instabilã. Vor fi perioade cu înnorãri temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descãrcãri electrice în majoritatea zonelor, cu excepţia Dobrogei unde se vor semnala pe areale mai mici. Probabilitatea ca acestea sã devinã frecvente şi extinse va fi mai ridicatã spre searã şi noaptea. Pe alocuri, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi 20…40 l/mp şi vor fi cãderi de grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri de scurtã duratã şi posibil vijelii asociate manifestãrilor de instabilitate atmosfericã. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 17 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 12 grade. Pe spaţii mici vor fi condiţii de ceaţã.

La Bucureşti, miercuri, valorile termice se vor menţine peste normele caracteristice datei, dar gradul de instabilitate atmosfericã va fi în creştere. Cerul va fi variabil, iar cu probabilitate mai mare din orele serii serii, vor fi perioade cu manifestãri specifice instabilitãţii atmosferice, respectiv înnorãri temporar accentuate, averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri de scurtã duratã în timpul ploilor. Temperatura maximã va fi de 24…25 de grade, iar cea minimã de 10…12 grade.

Citeşte şi Avertizare meteo de ultimă oră. COD GALBEN de vânt, vijelii, ploi torenţiale şi izolat grindină. COD PORTOCALIU de furtuni

Joi, vremea se va rãci în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în nordul, centrul, estul şi sud-estul teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest. Vor fi mai ales averse, trecãtor se vor semnala descãrcãri electrice, iar pe alocuri cantitãţile de apã vor fi însemnate. Pe crestele montane vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, iar local şi la viteze mai mici, îndeosebi ziua, şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 11 şi 20 de grade, iar cele minime între 3 şi 11 grade. Pe suprafeţe mici vor fi condiţii de ceaţã.

La Bucureşti, joi, vremea va fi în general închisã şi se va rãci. Cerul va avea înnorãri şi temporar va ploua, cu o probabilitate mai mare în prima parte a intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri noaptea. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimã va fi de 7…9 grade.

Citeşte şi Prăpăd în Panciu, judeţul Vrancea. Grindina a culcat la pământ culturile VIDEO

Vineri, valorile termice se vor situa sub normele caracteristice perioadei în toate regiunile. Cerul va avea înnorãri şi trecãtor va ploua pe arii relativ restrânse în sud, centru şi est şi izolat în restul teritoriului. În zona montanã înaltã vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte şi în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, iar cele minime între 1 şi 10 grade. Pe suprafeţe mici vor fi condiţii de ceaţã.

Şi la Bucureşti, vineri, valorile termice se vor situa sub normele climatologice specifice perioadei. Cerul va avea înnorãri şi vor fi condiţii ca trecãtor sã plouã slab. Vântul va sufla slab şi moderat, trecãtor cu uşoare intensificãri. Temperatura maximã va fi de 17…18 grade, iar cea minimã de 7…9 grade, transmite ANM.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Filipe Coelho, în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova! „Nu e momentul potrivit să discutăm prelungirea!”
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autocar de copii, răsturnat! Doi morți și zeci de victime, în Franța
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT