Prognoza meteo 3 septembrie. Se face și mai cald, temperaturi de vară la început de toamnă

Prognoza meteo pentru miercuri, 3 septembrie 2025. Temperaturi de vară la început de toamnă. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vor fi temperaturi de până la 36 de grade.
Irina Dumitrescu
02 sept. 2025, 13:36
Prognoza meteo 3 septembrie. Se face și mai cald, temperaturi de vară la început de toamnă

LA NOAPTE

În Țară

Prognoza meteo pentru miercuri, 3 septembrie 2025. Cerul va fi mai mult senin și doar în extremitatea de vest a țării vor fi unele înnorări și cu totul izolat posibil ploi slabe de scurtă durată, spre sfârșitul intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile minime se vor situa între 9…11 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 21…22 de grade în dealurile vestice și pe litoral. Pe alocuri, se va forma ceață, cu precădere în zonele depresionare și pe văile din Transilvania.

București

Cerul va fi senin și vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de 16…19 grade, cu cele mai mici valori în zona periurbană.

Vezi și EXCLUSIV Oana Păduraru (ANM) anunță rupere de nori în aceste zone: „Nu scăpăm nici de ploi, averse, descărcări electrice, vijelii, grindină”

MIERCURI

În Țară

Prognoza meteo 3 septembrie. Vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea continentală vor fi temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic, local caniculă și un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va atinge pragul critic de 80 de unități. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, după-amiaza în zona de munte, în special a Carpaților Occidentali și din vestul Carpaților Meridionali, iar spre seară și noaptea în Banat, local în Crișana și vestul Olteniei. Izolat va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil spre mai mult senin, iar fenomene asociate instabilității se pot semnala izolat, cu o probabilitate mai mare în sud-vestul Transilvaniei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 și 36 de grade, iar cele minime de la 8…10 grade în estul Transilvaniei și până la 20…21 de grade pe litoral. Pe arii restrânse, dimineața și noaptea, va fi ceață în sud-est și centru.

București

Vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin ziua și variabil noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 35…37 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.

JOI

În Țară

Vremea va fi în continuare călduroasă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, dar mai ales după-amiaza vor fi înnorări temporare, averse și descărcări electrice local la munte, mai ales în Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali (unde izolat se pot acumula și peste 15 l/mp) și pe arii mult mai restrânse în zona joasă de relief din Banat, Crișana, Maramureș și nord-vestul Transilvaniei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 și 33 de grade, iar cele minime între 11 și 21 de grade, ușor mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, până spre 4…6 grade. Izolat, dimineața și noaptea, va fi ceață.

București

Vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade, iar cea minimă va fi de 14…16 grade.

VINERI

În Țară

Vremea se va menține călduroasă cu precădere în vestul, sudul și sud-estul țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe arii restrânse averse slabe și descărcări electrice, după-amiaza și noaptea îndeosebi în nord-vestul țării, precum și în zona montană aferentă. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-est, dar și de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 27 și 33 de grade, iar cele minime între 10 și 20 de grade, ușor mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, până spre 4…5 grade.

București

Vremea va fi în continuare călduroasă. Cerul va avea înnorări trecătoare, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 13…16 grade.

Citește și Toamnă surprinzătoare în România! Prognoza realizată de meteorologii Accuweather pentru lunile septembrie, octombrie și noiembrie

SAMBATA

În Țară

Vremea se va menține în continuare călduroasă în special în regiunile vestice, sudice și sud-estice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara în vestul, nord-vestul și centrul țării, precum și la munte, unde pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate în sud-vest, dar și de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 și 33 de grade, iar cele minime între 6…8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 19…20 de grade pe litoral.

București

Vremea se va menține călduroasă, cu o temperatură maximă în jurul valorii de 32 de grade. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 13…16 grade.

DUMINICA, LUNI, MARTI

În Țară

Vremea va fi călduroasă în regiunile sudice și parțial în cele vestice, iar în restul țării valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei. Îndeosebi după-amiezile vor mai fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică la munte, iar la începutul intervalului și în zonele intracarpatice.

București

Vremea va fi în continuare călduroasă, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Adevăratul motiv pentru care Denis Alibec a răbufnit la adresa suporterilor FCSB: „Vorbea urât și la vestiare!”
Capital.ro
Adevărul despre mezelurile, sucurile și pateurile cu brânză din magazine. Ce mănâncă și beau românii, de fapt, în fiecare zi
Playtech.ro
Care este banda pe care trebuie să stea maşina pentru a întoarce corect în sensul giratoriu?
Adevarul
Un șofer a murit carbonizat în propria mașină: designul „modern” al ușilor a împiedicat salvarea
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
Imaginile cu legendara femeie din ring, considerate „prea hot pentru internet”
kanald.ro
Tragedie în Piatra Craiului! O femeie de 29 de ani a murit după ce a căzut 300 de metri de pe un versant abrupt
Cancan.ro
Ce posta Vasilica Enache înainte să fie ucisă în Rahova! Mesajul premonitoriu: 'Când murim…'
iamsport.ro
BREAKING | Surpriză: un antrenor din SuperLiga, noul favorit să o preia pe U Cluj! Cine le-a luat fața lui Bergodi și Mutu
MediaFlux
Vechimea în muncă și contribuțiile la pensie. Cum se poate verifica totul online
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025