Prognoza meteo. Burniţă, ploi slabe, frig şi ceaţă, vreme de toamnă târzie înainte de Crăciun

La noapte, în zonele joase de relief din sudul și din sud-estul țării, în cea mai mare parte a intervalului, va fi nebulozitate joasă stratiformă și local ceață, asociate izolat cu burniță ce poate determina depuneri de polei. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, pe suprafețe foarte mici va ploua slab, iar la munte la altitudini mari vor fi posibile și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări la munte. Temperaturile minime se vor situa între -5 și 5 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali.
Viorel Dobran
17 dec. 2025, 13:48
Prognoza meteo. Burniţă, ploi slabe, frig şi ceaţă, vreme de toamnă târzie înainte de Crăciun

Prognoza meteo. JOI Valorile de temperatură se vor situa în continuare peste mediile multianuale, în mare parte din țară, astfel că maximele se vor încadra între 4 și 15 grade, iar minimele, în general, între -3 și 6 grade. În zonele joase de relief din sudul și din sud-estul țării, local, vor fi nebulozitate joasă stratiformă și ceață, posibil asociate, dimineața și noaptea, cu burniță. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros și pe alocuri, în special pe parcursul zilei și al serii, va ploua slab, iar ceață va fi posibil să se formeze izolat. Pe crestele montane vor fi posibile fulguieli. Vântul
va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în special în zona Carpaților de Curbură.

BUCUREȘTI Cerul va fi variabil, temporar cu nebulozitate joasă stratiformă și ceață, posibil asociate cu burniță, în prima parte a zilei și în a doua parte a nopții. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -2…0 grade, anunţă ANM.

Prognoza meteo VINERI Valorile de temperatură se vor menține peste mediile multianuale specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros. Mai ales dimineața și noaptea, local, va fi ceață, posibil asociată cu burniță. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 16 grade, iar cele minime între -4 și 6 grade.
BUCUREȘTI Cerul va fi temporar noros și mai ales dimineața și noaptea va fi ceață. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de -1…1 grad.

Prognoza meteo. Ger pătrunzător noaptea şi ceaţă densă dimineaţa, niciun fulg nu se vede la orizont. Silviu Grigore a citit ultimele hărţi ANM

Prognoza meteo SAMBATA În sudul, estul și centrul țării, cu precădere în zonele joase de relief, nebulozitatea și local ceața vor fi persistente, condiții în care valorile termice diurne vor fi apropiate de normele perioadei. În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros, ceața se va semnala pe alocuri dimineața și în a doua parte a nopții, iar regimul termic va fi peste cel climatologic specific datei. Izolat vor fi precipitații slabe, mai ales burniță și ploaie. Vântul va sufla slab și moderat, pe arii restrânse cu ușoare intensificări în sudul Banatului și trecător pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 1 și 11 grade, cu cele mai ridicate valori în zonele deluroase din vestul teritoriului; minimele termice, peste cele obișnuite în această perioadă din an, vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -2 și 4 grade.

prognoza-7zile (23)
BUCUREȘTI Nebulozitatea va fi persistentă, vor fi condiții de burniță, iar în primele ore și noaptea se va semnala ceață. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă de 1…2 grade.

Prognoza meteo DUMINICA În cea mai mare parte a țării, valorile termice -cu precădere cele din cursul nopții- se vor situa peste normele perioadei. Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor, mai persistente în cele de relief jos și pe areale restrânse vor fi precipitații slabe, mai ales ploaie și burniță. Mai ales la începutul zilei și noaptea se va semnala ceață local în vestul, sud-vestul și centrul țării și pe spații mici în rest. Vântul va sufla și moderat, trecător cu ușoare intensificări în sudul Banatului și pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 și 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 4 grade.

Un ciclon-bombă se îndreaptă către Europa după ce a atins intensitatea maximă în America. „Frigiderul lumii” se încălzeşte însă accelerat

BUCUREȘTI Cerul va fi mai mult noros, trecător vor fi posibile ploi slabe sau burniță, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului va avea valori peste cele normale în ultima decadă a lunii decembrie, cu maxima de 5…7 grade și minima de 2…3 grade. La începutul zilei va mai fi ceață.

Prognoza meteo DE LUNI PANA MIERCURI Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate și local peste cele normale în ultima decadă a lunii decembrie, iar precipitații locale vor fi posibile în a doua parte a intervalului.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Decizie-șoc la FCSB: nu pleacă în cantonamentul din Olanda! Exclusiv
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Tot ce trebuie să știe românii de la 1 iulie 2026 despre salariul minim, amenzi si regulile pentru asigurarea medicală. Tabel explicativ
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?