Prognoza meteo 27 mai 2026. Vremea va fi caldă, iar în regiunile vestice, sud-vestice și pe arii restrânse în rest călduroasă. Temperaturile maxime se vor situa între 25 și 33 de grade, cu cele mai scăzute valori în estul Transilvaniei și pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 19 grade.
În Maramureș, nordul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Moldovei și local la munte, începând cu orele amiezii, instabilitatea atmosferică va crește și se va manifesta prin perioade cu înnorări accentuate, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h și izolat peste 80 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri căderi de grindină de mici și medii dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă, vor fi, local, de 15…25 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar fenomene specifice instabilității atmosferice, vor fi seara și noaptea, pe alocuri în Muntenia, Dobrogea și în restul Transilvaniei.
București
Vremea va fi predominant frumoasă și călduroasă. Pe parcursul zilei și în prima parte a nopții cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. În a doua parte a nopții vor fi înnorări temporare și posibil averse și ușoare intensificări ale vântului (viteze la rafală de 30…40 km/h). Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 15…18 grade.
Vremea se va răci semnificativ în cea mai mare parte a țării, exceptând jumătatea de vest a Olteniei unde scăderea de temperatură va fi mică. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări la munte și în regiunile sudice, unde pe alocuri vor fi perioade cu averse și descărcări electrice. Ziua vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze la rafală în general de 45…55 km/h, iar noaptea va slăbi în intensitate. Temperaturile maxime se vor situa între 19 și 30 de grade, iar cele minime între 2 și 15 grade.
București
Vremea se va răci semnificativ față de intervalul anterior și va deveni normală din punct de vedere termic pentru această dată. Ziua cerul va fi temporar noros, vor fi posibile averse slabe cantitativ, iar vântul va sufla în general moderat (viteze la rafală de până la 40…45 km/h). Noaptea cerul va fi variabil, iar vântul în general slab. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 10…13 grade.
Vremea va fi răcoroasă în jumătatea de nord-est a țării, iar în celelalte zone valorile termice, mai ales cele diurne, vor fi apropiate de normele perioadei. Cerul va fi variabil spre senin, cu înnorări temporare ziua în estul și sud-estul teritoriului unde pe spații mici vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la altitudini mari la munte, în special în Carpații Meridionali unde vor fi rafale de 70-90 km/h, iar pe timpul zilei și în Moldova, nordul Dobrogei și local în Transilvania, în general cu 50-60 km/h și pe arii restrânse, cu viteze mai mici, în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 27 de grade, cu cele mai mari valori în sudul Banatului și în Oltenia; minimele termice vor fi cuprinse între 2 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 13…15 grade pe litoral și în Dealurile de Vest.
București
Vremea va fi frumoasă, valorile termice diurne vor fi apropiate de cele specifice perioadei, însă dimineața și noaptea va fi răcoare. Pe timpul zilei, cerul va fi variabil, iar vântul în general moderat, apoi se va însenina și vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade și cea minimă de 10…11 grade, mai scăzută în zona periurbană, spre 8 grade.
Vremea se va încălzi în toate zonele. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi seara și noaptea local în nordul, centrul și estul țării și pe arii restrânse în rest. Vor fi mai ales averse, iar izolat se pot acumula cantități de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte și local în celelalte zone, îndeosebi în est și în centru. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 21 și 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 17 grade, mai scăzute în zonele depresionare.
București
Vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârșitul intervalului. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 26 de grade, iar cea minimă va fi de 12…15 grade.
Vremea va fi caldă în majoritatea zonelor, cu precădere în sudul și în vestul țării, însă vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a teritoriului.
București
Vremea va fi caldă, însă în orele după-amiezilor probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi ridicată, cu precădere în prima și în a treia zi din interval.
Citește și Domul de căldură pune stăpânire pe Europa. Meteorologii anunță temperaturi de până la 40 de grade