PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE ZILE. Vremea va fi închisă și se va răci, ninosori la munte şi în sud

PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă că vremea se va răci ușor în cea mai mare parte a țării și va fi în general închisă. La munte va ninge, local mai consistent în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali. Săptămâna viitoare, valorile termice se vor situa peste mediile climatologice ale perioadei în special în vestul, sudul și sud-estul țării. 
Filip Stan
09 feb. 2018, 15:08
PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE ZILE. Vremea va fi închisă și se va răci, ninosori la  munte şi în sud

PROGNOZA METEO DUMINICĂ. Vremea se va răci ușor în cea mai mare parte a țării și va fi în general închisă, cu cer înnorat ziua în majoritatea zonelor. În regiunile sudice și de sud-est vor fi precipitații slabe și local moderate cantitativ.

În centrul, sudul și sud-estul Munteniei și în cea mai mare parte a Dobrogei vor predomina lapovița și ninsoarea, local se va depune strat de zăpadă ce va atinge în medie 5…10 cm, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări de 45….55 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

Pe litoral rafalele vor depăși 60…65 km/h, dar precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ploaie. Fulguieli izolate vor fi posibile și în celelalte zone, mai ales cele montane. Pe timpul nopții precipitațiile, însoțite de rafale de vânt se vor restrânge spre extremitatea de sud-est, iar în vestul și în nordul țării cerul se va degaja.

Temperaturile maxime se vor încadra între -1…0 grade în nordul Moldovei și în estul Transilvaniei și 6…7 grade în zona de deal din Crișana și Banat; minimele termice vor fi cuprinse în general între -10 și 0 grade. Izolat se va semnala ceață.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Vremea va fi închisă și se va răci. Înnorările vor persista și temporar se vor semnala precipitații în general slabe, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări de 40…45 km/h. Va fi posibilă depunerea unui strat mediu de zăpadă de 3…5 cm. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -1 grad.

PROGNOZA METEO LUNI. Regimul termic va fi caracterizat de valori în general, apropiate de cele climatologic specifice acestei date din an. Cerul va avea înnorări în majoritatea regiunilor, dar numai trecător vor fi fulguieli în zona de munte și în nord-vestul țării, și predominant ninsori slabe, cu totul izolat posibil în restul teritoriului.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 9 grade, iar cele minime între -9 și 1 grad, cu cele mai scăzute valori în depresiunile Carpaților Orientali. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse în zonele joase va fi ceață.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Vremea va fi apropiată de regimul termic normal pentru această dată. Cerul va avea înnorări în mare parte din interval, vântul va sufla slab până la moderat, iar dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de -2…0 grade.

PROGNOZA METEO MARTI. Cerul va fi mai mult noros și treptat aria precipitațiilor, în general slabe cantitativ, va cuprinde cea mai mare parte a țării. În regiunile sud-vestice și parțial în cele sudice vor fi precipitații mixte, iar în rest vor predomina ninsorile – pe arii mai extinse, noaptea, în Crișana, Maramureș și Transilvania.

La munte va ninge, local mai consistent în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 8 grade, iar cele minime între -6 și 3 grade.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Cerul va fi mai mult noros și trecător, seara și noaptea, vor fi posibile precipitații slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de 1…2 grade.

PROGNOZA METEO MIERCURI, JOI, VINERI. Valorile termice se vor situa peste mediile climatologice ale perioadei în special în vestul, sudul și sud-estul țării. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în majoritatea regiunilor, mai ales la începutul intervalului.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât în mod normal în această perioadă din an. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mare la începutul intervalului.

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Nouă copii, căutați toată noaptea în munți, după ce s-au rătăcit, prin frig și întuneric. În ce stare i-au găsit salvamontiștii | FOTO
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Momentul în care o femeie îl ia în brațe pe ucigașul soțului ei. Ce-i șoptește la ureche, în fața instanței
Capital.ro
Interzis pentru românii care au casă la curte. Copacii pe care NU ai voie să îi plantezi în grădină
Playtech.ro
TVA la vânzarea unui apartament vechi: când se plătește și ce trebuie să știe proprietarii
Adevarul
Ucrainenii dezvoltă drone „imposibil de bruiat” cu rază de până la 100 km: „Războiul s-a schimbat”
wowbiz.ro
Alertă de inundații în 29 de județe! Hidrologii au emis cod galben de viituri pentru următoarele ore. Care sunt zonele afectate?
Evz.ro
Veste bună pentru turiștii români. Autostradă neîntreruptă din țară până la Marea Adriatică, din toamnă
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
O femeie a fost înjunghiată de fostul ei iubit într-un centru maternal din Călărași
Cancan.ro
ALERTĂ în România: se ÎNTÂMPLĂ de la 00! Nu ieșiți din case
iamsport.ro
Suporterii Rapidului refuză să-l comemoreze pe Ion Iliescu. "Mai bine mort decât comunist!"
MediaFlux
536 de lei, la pensie. Anunț oficial de la Casa Națională de Pensii Publice
stirilekanald.ro
Ilie Bolojan, apel public pentru adoptarea pachetului 2 de măsuri: ”Nu există altă soluție”. Ce le-a transmis colegilor de coaliție: ”La veștile proaste rămân foarte puțini”
FURTUNĂ ELECTRICĂ în România. Se va răci brusc, vor fi furtuni puternice