PROGNOZA METEO JOI
În Țară
Valorile termice vor crește în majoritatea zonelor, chiar semnificativ în sud-vestul și local în sudul țării. Pe parcursul zilei cerul va avea înnorări temporare în sud și est și va fi mai mult noros în rest. Vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie pe spații mici în Crișana, mixte local la munte, în Transilvania și Moldova și izolat în celelalte regiuni. Noaptea înnorările vor cuprinde treptat toată țara și va ploua în Banat, Crișana și izolat în Maramureș, vor fi precipitații mixte local în Transilvania, Moldova, Oltenia și pe spații mici în Dobrogea, iar în Muntenia local vor predomina ninsorile. Pe alocuri se va depune polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 și 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 și 3 grade, cu cele mai mici valori în nordul Moldovei, unde noaptea va fi ger. Pe areale restrânse se va forma ceață, asociată izolat cu depunere de chiciură.
București
Valorile termice vor crește, astfel că temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de -4…-3 grade. Pe parcursul zilei cerul va fi variabil, însă noaptea va avea înnorări și spre finalul intervalului va crește probabilitatea de ninsoare slabă. Vântul va sufla slab și moderat.
PROGNOZA METEO VINERI
În Țară
Valorile termice diurne vor continua să crească ușor în nord-vestul și parțial în centrul țării, însă în rest vor scădea. Noaptea va fi mai rece decât precedenta, astfel că va fi ger mai ales în Moldova, local în Muntenia, Dobrogea și în jumătatea estică a Transilvaniei. Cerul va avea înnorări temporare în jumătatea nord-estică a teritoriului și va fi mai mult noros în rest. Vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie în Banat și Crișana, mixte local la munte și în Transilvania și mai ales ninsori în Oltenia, local în Muntenia și izolat în Dobrogea. Izolat vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și pe litoral. Temperaturile maxime se vor situa între -11 și 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -13 și 1 grad, cu valori mai mici în nordul Moldovei și în estul Transilvaniei. Izolat se va forma ceață, asociată cu depunere de chiciură.
PROGNOZA METEO București
Vremea se va răci. Cerul va fi mai mult noros și îndeosebi în timpul zilei va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de -3…-2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -9 grade, potrivit ANM.
PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ
În Țară
Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice datei în regiunile intracarpatice, însă în restul țării vor continua să scadă și va fi ger ziua în nordul Moldovei, iar noaptea în nord, centru, est, local în sud și izolat în restul teritoriului. Cerul va fi variabil și doar izolat vor fi ninsori slabe în zona montană și în extremitatea de sud-est. Vântul va sufla slab și moderat, local cu unele intensificări pe crestele montane și în sud-vestul și sud-estul țării. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -11 și 4 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -15 și -4 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, dar posibil și mai ridicate în extremitatea nord-vestică a Crișanei. Mai ales dimineața și noaptea, pe alocuri va fi ceață, asociată cu depunere de chiciură.
Elena Mateescu anunţă inversiune termică: „Se va vedea în toată ţara până la finalul săptămânii”
București
Vremea va fi deosebit de rece. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de -3…-2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -8 grade.
PROGNOZA METEO DUMINICĂ
În Țară
Valorile termice vor continua să scadă mai ales pe parcursul nopții și va fi ger ziua în nordul Moldovei, iar noaptea în mare parte din țară. Cerul va fi variabil și doar în extremitatea estică a Dobrogei vor fi ninsori slabe. Vântul va sufla slab și moderat, local cu unele intensificări pe crestele montane, în sud-vestul și sud-estul teritoriului. În general, temperaturile maxime se vor încadra între -10 și 1 grad, iar cele minime vor fi cuprinse între -18 și -6 grade. Pe alocuri va fi ceață, asociată cu depunere de chiciură.
PROGNOZA METEO LUNI
București
Vremea va fi în continuare deosebit de rece, geroasă noaptea. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -5 grade, iar cea minimă va fi de -11…-10 grade, posibil mai scăzută în zona preorășenească.
PROGNOZA METEO TENDINŢA PÂNĂ PE 22 IANUARIE
În Țară
Valorile termice vor fi în creștere în a doua parte a intervalului. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în sud-vestul teritoriului, în ultima zi a intervalului.
București
Vremea se va menține deosebit de rece la începutul intervalului, apoi valorile termice vor fi în creștere. Probabilitatea pentru precipitații va fi foarte redusă.