Prognoza meteo JOI
În Țară
Valorile termice se vor situa peste cele specifice datei. Cerul va avea înnorări temporare și pe parcursul zilei izolat va ploua slab, iar la altitudini mari vor fi precipitații mixte. Noaptea aria precipitațiilor se va extinde în regiunile sud-vestice și va ploua în Banat, pe arii restrânse în Crișana și vestul Olteniei, iar în vestul Carpaților Meridionali, cu precădere la altitudini de peste 1700 m, vor fi și lapoviță și ninsori. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în Banat, Crișana, Moldova și sudul Transilvaniei și noaptea îndeosebi în Oltenia și Muntenia, cu viteze în general de 45…55 km/h, însă în Munții Banatului și în vestul Carpaților Meridionali rafalele vor depăși 70…80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 21 de grade, iar cele minime între -2 grade în estul Transilvaniei și 10 grade în Dealurile de Vest. Izolat noaptea în estul teritoriului se va forma ceață.
Avertizare meteo. Meteorologii anunță 5 zile de vânt, ploi și ninsori, date de ultimă oră de la ANM
București
Vremea va fi frumoasă, iar regimul termic caracterizat de valori mai mari decât cele normale datei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări noaptea, cu viteze la rafală de până la 45 km/h. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 4…5 grade.
Prognoza meteo VINERI
În Țară
Vremea se va răci în sud-vestul și local în sudul și estul țării, iar în rest valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă și se vor menține peste mediile multianuale. Cerul va avea înnorări și vor fi ploi ce vor avea și caracter de aversă în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Crișanei, local în Moldova și în Transilvania. În Carpații Meridionali și de Curbură, cu precădere la altitudini de peste 1700 m, va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent. În sud-vestul și sudul teritoriului vor fi cantități de apă de 15…20 l/mp și pe arii restrânse de peste 25…30 l/mp, iar izolat se vor semnala descărcări electrice. Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45…60 km/h (cu cele mai mari viteze în sud), iar în zona montană înaltă rafalele vor depăși 70…80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 grade în sudul Banatului și 20 de grade în nord-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 7 grade.
București
Vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă. Înnorările se vor accentua treptat și, începând din a doua parte a zilei, va ploua; vor fi mai ales averse, moderate cantitativ. Vântul va avea intensificări în special în prima parte a intervalului, cu viteze la rafală de 50…55 km/h. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 5…7 grade.
prognoza-7zile (3)Prognoza meteo SAMBATA
Cerul va fi mai mult noros și vor fi ploi ce vor avea și caracter de aversă în toate regiunile, pe arii extinse în sudul, estul și centrul țării unde pe alocuri se vor acumula cantități de apă însemnate și local în vest și nord-vest. La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mari vor predomina ninsorile, mai consistente noaptea în Carpații Meridionali și Orientali. Vântul va avea temporar intensificări în majoritatea zonelor, în special în jumătatea de nord a țării, cu viteze în general de 45…55 km/h, precum și la munte unde pe creste rafalele vor depăși 70…80 km/h. Valorile termice diurne vor fi în scădere în regiunile sudice și sud-estice unde se vor situa ușor sub normele perioadei, în schimb în restul teritoriului se va menține vreme caldă, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 9…11 grade local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și în jurul a 20 de grade în nord-vest; minimele termice vor fi cuprinse în general între 3 și 8 grade. În a doua parte a nopții, în regiunile sud-estice vor fi condiții de ceață.
București
Vremea se va răci. Cerul va fi noros și va ploua moderat cantitativ. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 4…5 grade, potrivit ANM.
Prognoza meteo DUMINICA
În Țară
Cerul va avea înnorări și va ploua pe arii extinse în jumătatea de est a țării și local, îndeosebi ziua, în rest. Vor fi mai ales averse și pe spații restrânse se vor înregistra cantități de apă însemnate. La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mari, cu precădere noaptea în Carpații Meridionali, vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări la munte, în regiunile vestice, local și temporar în est și în sud-est și pe spații mici în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 și 16 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 8 grade.
București
Cerul va avea înnorări și va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 5…6 grade.
Prognoza meteo LUNI, MARTI, MIERCURI
În Țară
Valorile termice, cu mici oscilații de la o zi la alta, vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă. Temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării.
Valorile termice vor fi în creștere și vor mai fi ploi slabe, îndeosebi la începutul intervalului.