PROGNOZA METEO. Vin primele ninsori în România. Va fi strat de zăpadă de 15 cm

Prognoza meteo. Meteorologii ANM anunţă prima ninsoare la munte, cu posibilitatea de formare a unui strat de zapadă de 15 centimetri.
Romania TV
20 oct. 2018, 13:00
PROGNOZA METEO. Vin primele ninsori în România. Va fi strat de zăpadă de 15 cm

PROGNOZA METEO DUMINICĂ

ÎN ŢARĂ
Vremea va continua să se răcească ușor, iar valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât cele normale la această dată, în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grade in Dealurile de vest și 19 grade in sudulDFCVX Munteniei, iar cele minime între 4 și 13 grade. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua, pe arii relativ extinse în jumătatea vestică a teritoriului și izolat în rest. Cantitățile de apă vor depăși pe spații mici 20…25 l/mp. La munte, la altitudini mari, pot fi și precipitații slabe, sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări îndeosebi în zona montană.

BUCUREŞTI
Cerul va fi mai mult noros și trecător, în special ziua, vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile vor scadea usor astfel încât maxima se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar minima va fi de 9…10 grade.

PROGNOZA METEO LUNI

ÎN ŢARĂ
Vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul zilei în special în regiunile sud-vestice și sudice. Izolat și trecător va mai ploua slab în Crișana, Banat, Oltenia și posibil în Muntenia și sudul Dobrogei. Pe crestele Carpaților Meridionali vor fi condiții pentru precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări la munte, în sudul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 grade in nordul Moldovei și 19 grade in Maramures poate si prin sud-vestul Transilvaniei, iar cele minime, în scădere, se vor situa între 0 grade în estul Transilvaniei și 10 grade pe litoral.

BUCUREŞTI
Cerul va prezenta înnorări temporare ziua, apoi va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 7…8 grade.

PROGNOZA METEO MARTI

ÎN ŢARĂ
Regimul termic va fi caracterizat de valori în general în jurul mediilor climatologice specifice datei, exceptând regiunile sudice și sud-estice unde vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit. Ziua, cerul va fi variabil la parțial noros și doar izolat în nord și la munte vor fi ploi slabe, trecătoare. În cursul nopții nebulozitatea se va accentua și va ploua în vest, centru și nord, iar în zona montană, în special la altitudini mari vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În a doua parte a intervalului, vântul se va intensifica treptat în majoritatea regiunilor, viteze mai mari urmând a se înregistra la munte, dar local și în nord-vest și centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grade in nordul extrem și 21 de grade in sud-vestul Olteniei, iar cele minime între 2 și 12 grade.

BUCUREŞTI
Vremea va fi predominant frumoasă și ușor mai caldă decât în mod normal. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări spre sfârșitul intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 6…8 grade.

PROGNOZA METEO MIERCURI

ÎN ŢARĂ
Vremea se va răci față de intervalul anterior. Cerul va avea înnorări și pe arii relativ extinse, temporar, va ploua, iar în zona montană vor fi precipitații mixte. Vântul va avea intensificări în toate regiunile, mai ales în cursul zilei, iar la munte, îndeosebi pe creste va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 8 și 16 grade, iar cele minime între 0 și 6 grade, izolat mai scăzute.

BUCUREŞTI
Vremea se va răci. Cerul va fi temporar noros, vor fi condiții de ploaie slabă și mai ales în cursul zilei, vântul va avea intensificări. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 2…4 grade.

TENDINŢE JOI – SAMBATA

Valorile termice se vor situa sub cele specifice perioadei, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai mare, îndeosebi la începutul intervalului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Unicul nepot al Ancăi Pandrea, interviu emoționant înainte de înmormântare! Ce discuții au purtat cei doi până ca actrița să se stingă
Fanatik.ro
„Ne-a trecut glonțul pe la ureche!” Bogdan Baratky scrie după Poli Timișoara – Rapid 0-2, meciul care putea dinamita sezonul giuleștenilor
Capital.ro
Miliarde de lei în plus pentru pensii în 2027. Majorarea așteptată de milioane de pensionari
Playtech.ro
Facultățile considerate „inutile” în România. Argumentele studenților: „Ce e util azi, peste patru ani s-ar putea să nu mai fie”
Adevarul
Putin s-a făcut de râs la Vladivostok, în timp ce încerca să comunice cu echipajul unui vapor. Scena devenită virală pe internet
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Copil de 9 ani, grav accidentat în timp ce mergea cu trotineta electrică în Bistrița-Nădăud. A fost acroșat din plin de un autocamion
iamsport.ro
E convins că FCSB va oferta alt fotbalist de la CFR Cluj: ”Asta se face în culise! Vă spun sigur”
MediaFlux
Pensia poate fi tăiată cu 85%. Proiectul de lege a trecut deja de Senat
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor