Prognoza meteo luni 7 iulie 2025. Conform ANM, valul de cãldurã se va menţine, dar se va extinde şi va continua sã se intensifice în Oltenia şi Muntenia. Va fi caniculã şi disconfort termic accentuat în majoritatea zonelor, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 32 şi 40 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 16 şi 24 de grade, mai scãzute în depresiuni, iar îndeosebi la câmpie şi la deal vor caracteriza o noapte tropicalã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate dupã-amiaza şi în prima parte a nopţii în zonele montane şi submontane, precum şi în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, jumãtatea nordicã a Moldovei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, când şi gradul de instabilitate atmosfericã va fi ridicat. Vor fi intensificãri ale vântului şi vijelii (rafale în general de 50…70 km/h), averse torenţiale, descãrcãri electrice şi grindinã. Cantitãţile de apã vor depãşi pe alocuri 15…25 l/mp şi izolat 30 l/mp.
BUCURESTI: Valul de cãldurã va persista, va fi caniculã şi disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi. Cerul va fi variabil, cu înnorãri seara, când va creşte probabilitatea pentru averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 40 de grade, iar cea minimã va fi de 18…21 de grade şi va caracteriza o noapte tropicalã.
MARTI
TARA: Valul de cãldurã se va menţine în sudul, estul şi centrul ţãrii, unde va fi caniculã, disconfort termic accentuat şi local noapte tropicalã. Indicele temperaturã-umezealã (ITU) va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi. În restul teritoriului, vremea se va rãci şi va fi în general instabilã. Vor fi înnorãri temporar accentuate în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei, local în Oltenia şi izolat în celelalte regiuni, precum şi intensificãri ale vântului, vijelii (rafale în general de 50…70 km/h), averse torenţiale, descãrcãri electrice şi grindinã. Cantitãţile de apã vor depãşi pe alocuri 15…25 l/mp şi izolat 30 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 32 şi 40 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 23 de grade.
BUCURESTI: Valul de cãldurã va fi persistent şi intens, iar canicula, disconfortul termic deosebit de accentuat şi noaptea tropicalã se vor menţine. Indicele temperaturã-umezealã (ITU) va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi. Temperatura maximã se va situa în jurul a 40 de grade, iar cea minimã va fi de 21…22 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri noaptea când probabilitatea pentru averse şi descãrcãri electrice va fi ridicatã. Vântul va sufla în general moderat.
MIERCURI
TARA: Vremea va fi în general instabilã, iar valorile termice vor scãdea în cea mai mare parte a ţãrii, mai accentuat în jumãtatea de nord-vest a acesteia. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi vor fi averse însoţite de descãrcãri electrice în vestul, nordul, centrul şi estul ţãrii şi izolat în rest. Pe alocuri vor fi cantitãţi de apã însemnate şi va cãdea grindinã. Vântul va sufla moderat, local şi temporar cu intensificãri în majoritatea zonelor, dar de scurtã duratã şi în timpul ploilor când vor fi posibile vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 20 şi 36 de grade, iar cele minime se vor situa între 9 şi 19 grade, uşor mai scãzute în depresiuni şi mai ridicate pe litoral.
BUCURESTI: Valorile termice vor scãdea, însã vremea se va menţine cãlduroasã. Temperatura maximã se va situa în jurul a 34 de grade, iar cea minimã va fi de 15…17 grade. Cerul va avea înnorãri temporare şi vor fi perioade cu averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla în general moderat.
JOI
TARA: Valorile termice se vor situa în majoritatea zonelor în jurul mediilor specifice datei. Vor fi înnorãri în regiunile intracarpatice unde vor fi averse şi descãrcãri electrice, iar în restul ţãrii cerul va fi variabil şi mai ales în zona submontanã se vor semnala astfel de fenomene. Vântul va sufla moderat, local şi temporar cu intensificãri. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 21 şi 30 de grade, iar cele minime se vor situa între 9 şi 19 grade, uşor mai ridicate pe litoral.
BUCURESTI: Valorile termice diurne vor continua sã scadã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul a 30 de grade, iar cea minimã va fi de 14…17 grade.
VINERI, SAMBATA, DUMINICA
TARA: Vremea va fi apropiatã de normalul termic al perioadei în majoritatea zonelor în prima zi, dar valorile termice vor creşte de la o zi la alta. Vor fi perioade cu averse în zona montanã şi submontanã şi pe alocuri în rest.
BUCURESTI: Vremea va fi cãlduroasã, cu valori termice în creştere de la o zi la alta. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicatã în orele dupã-amiezilor.