PROGNOZA METEO. Vreme caldă şi ploi în următoarele zile

PROGNOZA METEO. Potrivit meteorologilor, în următoarele zile se anunţă vreme caldă şi ploi. 

07 mart. 2020, 19:33
PROGNOZA METEO. Vreme caldă şi ploi în următoarele zile

Prognoza meteo Duminică. În majoritatea zonelor, valorile termice diurne vor fi apropiate de cele normale în prima decadă a lunii martie. Cerul va avea înnorări mai persistente în sud-vest, centru şi nord-est unde temporar va ploua, în timp ce în partea de vest-nord-vest a teritoriului ploile vor fi izolate.

În regiunile sud-estice vremea se va menţine mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, înnorările se vor accentua cu precădere din orele după-amiezii, local vor fi averse, pe arii restrânse însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină, iar vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări.

Citeşte şi Prognoza meteo pentru o lună. Se anunţă vreme anormal de caldă 

În zona montană vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini mari predominant ninsori. Pe spaţii mici, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de peste 15-25 l/mp, cu probabilitate mai mare în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 5-6 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 18-19 grade în sudul şi în estul Munteniei şi în Dobrogea; minimele termice vor fi cuprinse între 0 şi 9 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral. Izolat se va semnala ceaţă.

VREME ÎN Bucureşti va fi mai caldă decât normal la această dată, deşi valorile termice vor fi în scădere uşoară faţă de intervalul precedent, cu o maximă de 15-16 grade şi o minimă de 6-7 grade.

Cerul va avea înnorări temporare în primele ore ale zilei când vor fi posibile ploi slabe, dar mai accentuate începând din orele după-amiezii, astfel că vor fi averse, posibil moderate cantitativ şi însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.

Presiunea atmosferică va creşte.

Prognoza meteo Luni. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil în vest şi nord-vest şi se va degaja treptat şi în regiunile sud-estice, în timp ce în restul ţării înnorările vor fi persistente. Va ploua pe arii extinse în Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei şi local în sudul Transilvaniei, al Banatului şi al Moldovei. Noaptea ploile vor continua în partea de sud-vest a teritoriului, astfel că local se vor cumula 20-25 l/mp; în regiunile sud-estice, mai ales începând din orele serii, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică mai accentuată, ce se va manifesta prin averse, izolat însemnate cantitativ şi descărcări electrice, iar vântul se va intensifica.

În zona montană înaltă, în special în Carpaţii Meridionali, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 16 grade, cu cele mai ridicate valori în Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 9 grade. Izolat se va semnala ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea.

Presiunea atmosferică va scădea.

VREMEA ÎN Bucureşti. Ziua va fi mai rece decât precedentele, astfel că temperatura maximă va fi de 10-11 grade, valori normale pentru această perioadă din an.

Cerul va avea înnorări şi va ploua în special în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab şi moderat. Minimă termică se va situa în jurul a 7 grade.

Presiunea atmosferică va scădea.

Prognoza meteo Marţi. În regiunile din jumătatea de sud a ţării cerul va avea înnorări temporar accentuate şi va ploua pe arii extinse. Vor fi mai ales averse, iar în sud-est se vor semnala şi descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile izolate.

În Carpaţii Meridionali, la altitudini mari, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sud-estul teritoriului, iar noaptea şi în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 8 şi 16 grade, iar cele minime între 0 şi 9 grade.

VREMEA ÎN Bucureşti. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi va ploua, mai ales cu caracter de aversă, în general moderat cantitativ. Vântul va sufla moderat, trecător cu intensificări. Temperatura maximă va fi de 14-15 grade, iar cea minimă de 5-7 grade.