PROGNOZA METEO. Vreme călduroasă la început de septembrie

PROGNOZA METEO. Vremea se menţine în continuare călduroasă în următoarele zile. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.
Romania TV
31 aug. 2020, 16:59
PROGNOZA METEO. Vreme călduroasă la început de septembrie

PROGNOZA METEO LA NOAPTE. Înnorările se vor accentua în regiunile vestice și nord-vestice, precum și în zona Carpaților Occidentali și vestul Carpaților Meridionali, unde vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vîntului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 15…20 și izolat 35…40 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil spre mai mult senin, iar vîntul va sufla în general slab. Pe suprafețe mici vor fi condiții de ceață în zonele joase. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 12 și 22 de grade.

VREMEA ÎN București. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 16…19 grade.

PROGNOZA METEO MARTI. În Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp. În restul teritoriului vremea va fi în continuare călduroasă, local caniculară după-amiază, când indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități; cerul va fi variabil, iar manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse seara și noaptea, cu o probabilitate mai mare în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în regiunile vestice și în jurul a 37 de grade în Câmpia Română. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 9 și 22 de grade. Dimineața și noaptea, în zonele joase pe suprafețe mici vor fi condiții de ceață.

VREMEA ÎN București va fi în continuare caniculară după-amiază, când și disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 37 de grade, iar cea minimă va fi de 17…20 de grade.

PROGNOZA METEO MIERCURI. În vestul, nordul și centrul țării, vremea va fi apropiată de normal sub aspect termic, cu înnorări, averse și trecător descărcări electrice, local în regiunile centrale și nord-estice precum și în zonele montane, unde izolat se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și posibil căderi de grindină. În sudul și estul teritoriului valorile termice diurne vor marca o scădere ușoară față de intervalul anterior, dar vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară la amiază, când disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai depăși pragul critic de 80 de unități; cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru fenomene specifice instabilității atmosferice va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în special pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 35 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia, vestul Dobrogei și sudul Moldovei, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 grade în estul Transilvaniei și 24 de grade pe litoral. Dimineața și noaptea, pe suprafețe mici în zonele joase vor fi condiții de ceață.

VREMEA ÎN București se va menține călduroasă, cu disconfort termic ridicat după-amiază, cînd indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, în scădere ușoară față de intervalul anterior, va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 19 grade.

PROGNOZA METEO JOI. În sud-estul teritoriului vremea va fi în continuare călduroasă, deși temperatura aerului va marca o scădere față de ziua precedentă, disconfortul termic se va menține accentuat, iar pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va avea înnorări temporare, mai accentuate în nord-estul, centrul și sudul teritoriului, unde local, după-amiaza și noaptea, se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii și grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor fi pe suprafețe mici mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 33 de grade, iar cele minime între 9 și 21 de grade.

VREMEA ÎN București va fi în continuare călduroasă, deși temperatura aerului va marca o scădere față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, mai accentuate spre seară și noaptea, când se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Maxima va fi de 30…31 de grade, iar minima de 17…18 grade.

PROGNOZA METEO VINERI. Valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologic specifice acestei perioade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei în estul, sud-estul și parțial în centrul teritoriului, unde local vor mai fi averse, însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 31 de grade, iar cele minime între 8 și 18 grade.

VREMEA ÎN București va deveni normală din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei, când se vor mai semnala averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă duată în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.

Tendinţa Evoluţiei Vremii pentru zilele de SAMBATA, DUMINICA SI LUNI

În Țară Vremea se va încălzi treptat, astfel încât în ultima zi va deveni călduroasă în cea mai mare parte a țării. Doar izolat vor mai fi manifestări de instabilitate atmosferică, cu precădere în zona de munte.

București Vremea se va încălzi treptat, astfel încât va deveni călduroasă, mai ales în ultimele două zile ale intervalului de prognoză. Probabilitatea de ploaie va fi redusă.

Citeşte şi PROGNOZA METEO până pe 13 septembrie. Vremea se răceşte în toată ţara şi revin ploile

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Gigi Becali a pus ochii pe vedeta Universității Craiova! Dialog spumos în direct cu Sorin Cârțu: „L-aș lua” / „Acum vrea și ăsta la FCSB”
Capital.ro
Reînnoirea permisului auto în 2026. Milioane de șoferi vor fi nevoiți să își schimbe carnetul. Pentru unii, termenul e 19 ianuarie
Playtech.ro
Indemnizaţie handicap 2026. Sumele primite de românii cu probleme medicale cresc anul acesta
Adevarul
Troc între marile puteri pentru Venezuela, Ucraina și Taiwan? Expert: „SUA nu au de ce să ofere gratis ceva”
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Denisa, iubita bărbatului care și-a pierdut viața la Buzău, mesaj sfâșietor pe internet. Tânăra face apel la oameni: ,,Am nevoie să vă treziți conștiința”
iamsport.ro
Ordinul lui Nicolae Ceaușescu i-a ruinat viitorul românului care a fost ”cel mai bun din lume”: ”L-am iubit enorm! I-au luat pașaportul și l-au dat jos din avion”
MediaFlux
SUA amenință din nou Europa! Trump are intenții serioase
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend