PROGNOZA METEO. Vreme se încălzeşte uşor în următoarele zile, dar nu scăpăm de ploi

PROGNOZA METEO. Vremea va fi în general frumoasă, temperaturile vor continua să crească, până la valori în jurul celor caracteristice sfârșitului de septembrie și doar în orele dimineții va fi relativ rece în special în zonele joase din centru și din sud. Sâmbătă, în Moldova, Maramureș, Crișana, în cea mai mare parte a Banatului și a Transilvaniei temperaturile vor scădea semnificativ, vremea devenind rece pentru sfârșitul lunii septembrie. Cerul va avea înnorări temporare în majoritatea zonelor și vor fi ploi moderate cantitativ. De altfel, ploile vor continua şi săptămâna viitoare. 
Alina Costache
27 sept. 2018, 14:01
PROGNOZA METEO. Vreme se încălzeşte uşor în următoarele zile, dar nu scăpăm de ploi

PROGNOZA METEOROLOGICĂ LA NOAPTE. 

ÎN ŢARĂ. Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât în noaptea precedentă, totuși vremea se va menține răcoroasă, local chiar rece pentru această dată, cu precădere în zonele joase din centru și din sud, unde local se va mai produce brumă; temperaturile minime se vor încadra între -5 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 12…13 grade pe litoral. Cerul va fi parțial noros în est și în sud-est și variabil la senin în rest, iar vântul va sufla slab și moderat. Spre dimineață vor fi condiții de ceață.

LA BUCUREŞTI. Valorile termice vor fi mai ridicate decât în noaptea precedentă, totuși vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi parțial noros, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de 6…8 grade, ușor mai coborâtă în zona preorășenească.

PROGNOZA METEO VINERI. Vremea va fi în general frumoasă, temperaturile vor continua să crească, până la valori în jurul celor caracteristice sfârșitului de septembrie și doar în orele dimineții va fi relativ rece în special în zonele joase din centru și din sud. Cerul va fi variabil la senin ziua, dar va deveni parțial noros noaptea, probabilitatea de ploaie fiind totuși foarte redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 25 de grade, iar cele minime între 5 și 14 grade, mai scăzute, spre 0 grade, în depresiuni unde vor fi condiții de brumă. Dimineața și noaptea, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceață.

LA BUCUREŞTI. Vremea va continua să se încălzească ușor, valorile de temperatură devenind normale pentru această perioadă din an, cu o maximă în jurul a 23 de grade și o minimă de 8…10 grade. Cerul va fi mai mult senin ziua și parțial noros noaptea, iar vântul va sufla în general slab.

PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ. În Moldova, Maramureș, Crișana, în cea mai mare parte a Banatului și a Transilvaniei temperaturile vor scădea semnificativ, vremea devenind rece pentru sfârșitul lunii septembrie. În schimb, în regiunile sudice și de sud-est valorile termice, în general comparabile cu cele ale zilei precedente, vor fi apropiate de cele normale ale datei. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 11…12 grade în nordul țării și 23 de grade în extremitatea de sud, iar cele minime vor fi cuprinse între 2…4 grade în nord, nord-vest și centru și 12…14 grade pe litoral. Cerul va avea înnorări temporare în majoritatea zonelor și vor fi ploi moderate cantitativ – ziua pe arii extinse în nord, în centru și în est, iar seara și noaptea local și în regiunile sudice. În zona montană, la peste 1800 m altitudine, vor fi precipitații mixte. Vântul se va intensifica temporar în cea mai mare parte a țării, cu viteze la rafală în medie de 40…50 km/h și peste 55 km/h în sud-est și la munte.

LA BUCUREŞTI. Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale ale perioadei, cu o maximă de 21…22 de grade și o minimă de 9…10 grade. Cerul va avea înnorări temporare, mai accentuate noaptea când va ploua, iar vântul va avea unele intensificări.

PROGNOZA METEO DUMINICĂ. Temperatura aerului, în scădere în regiunile sudice și de sud-est și în ușoară creștere în restul teritoriului, va avea valori apropiate de cele normale la această dată. Astfel, maximele vor fi cuprinse între 12 și 20 de grade, iar minimele între 2 și 12 grade, mai scăzute în depresiuni, dar și mai ridicate pe litoral. În jumătatea de sud a țării, vor fi înnorări și ploi, pe spații mici în cursul zilei, cu precădere în Oltenia și în extindere ca arie, noaptea. În jumătatea de nord, cerul va fi variabil, mai mult senin în a doua parte a intervalului. Vântul se va intensifica treptat în Câmpia Română și în Dobrogea, iar în celelalte zone va sufla slab și moderat.

LA BUCUREŞTI. Temperatura aerului va scădea față de ziua precedentă și se va situa sub normalul perioadei. Maxima termică va fi de 17…18 grade, iar minima de 9…10 grade. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare și condiții de ploaie, la începutul zilei și în a doua parte a nopții. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului.

PROGNOZA METEO LUNI. Cerul va fi variabil, mai mult noros în sudul, estul și centrul țării, unde va ploua. Ploile, pe arii mai extinse în cursul zilei și seara, vor fi mai însemnate cantitativ în Muntenia, Moldova și Dobrogea. În Carpații Orientali și Munții Bucegi, la altitudini mari, trecător va fi și lapoviță sau ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare în extremitatea de sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 20 de grade, iar minimele între 4 și 13 grade.

LA BUCUREŞTI. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar minima de 9…10 grade.

De marţi, valorile de temperatură vor fi apropiate de cele caracteristice acestei perioade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată la munte și în regiunile sudice.

LA BUCUREŞTI. Valorile de temperatură vor fi apropiate de cele caracteristice acestei perioade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată.

DailyBusiness
Viitor incert pentru multe firme din România. A crescut puternic numărul procedurilor de preinsolvență!
Spynews
Cum a arătat nunta de 30 de minute a unei românce. Evenimentul emoționant a durat cât o pauză de masă | VIDEO
Fanatik.ro
Iubita lui Sorin Oprescu, cu un venit lunar de peste 20.000 de lei, a cerut scutire de la plata taxei judiciare. Ce s-a întâmplat cu vila de 600.000 de euro din Primăverii
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Elena Udrea. Toți românii se roagă pentru ea: Vă doresc tot binele din lume (VIDEO)
Playtech.ro
Anii care nu se iau în calcul pentru pensie. Lista completă a perioadelor care nu aduc vechime în muncă
Adevarul
Sportiva româncă posesoare de cont pe OnlyFans face bani grămadă și râde de critici: „Opiniile lor nu achită facturile”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
Jucătoarea și-a pus silicoane și a adus-o în discuție pe Halep: „Sânii ei erau un handicap”
kanald.ro
S-a aflat cine este agresorul Veronicăi, românca găsită moartă în Italia! Incredibil cine a putut să-i ia viața femeii
Cancan.ro
Actorul de la Antena 1 a stat lipit de Gina Chirilă toată seara! El însurat, ea proaspăt îndrăgostită, dar… A păzit-o mai ceva ca un bodyguard!
iamsport.ro
Gigi Becali îi declară ”război total” lui George Simion și se aliază cu Călin Georgescu: ”Ori îl susțin eu pe el, ori el pe mine, dar nu tovărășie”
MediaFlux
Probleme cu pensiile private. Se schimbă, din nou, regulile pentru Pilonul II și III
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar