PROGNOZA METEO. Vreme rece în toată ţara, ninsori şi viscol în multe zone. Când ninge la Bucureşti

PROGNOZA METEO. Vremea va fi rece în toată ţara, chiar deosebit de rece pentru această dată în regiunile extracarpatice la sfârşit de săptămână. Vor fi precipitaţii sub formã de ninsoare la munte şi predominant fulguieli şi lapoviţã în zonele mai joase de relief. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare pe crestele montane, precum şi în regiunile estice şi sud-estice. Vreme rece va fi şi în Capitală şi meteorologii anunţă şi primele ninsori. 
Romania TV
16 nov. 2018, 17:07
PROGNOZA METEO. Vreme rece în toată ţara, ninsori şi viscol în multe zone. Când ninge la Bucureşti

La noapte, vremea se va răci, astfel că valorile termice vor deveni preponderent negative. Cerul va fi variabil în nord-vest, dar mai mult acoperit în restul teritoriului unde se vor semnala precipitaţii slabe pe arii relativ extinse. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte şi mai ales sub formã de lapoviţã şi fulguialã în zonele mai joase de relief. Trecãtor şi izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare la munte, îndeosebi pe creste spulberând zãpada, iar rafale la cote mai reduse se vor semnala şi în estul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile minime se vor situa între -6 şi 3 grade, uşor mai scãzute în depresiuni.

LA BUCUREŞTI. Vremea va fi rece, cu cer noros şi trecãtor vor fi condiţii de precipitaţii slabe sub formã de lapoviţã sau fulguialã. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificãri, cu rafale de 45…50 km/h. Temperatura minimã va fi de -2…0 grade.

PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ. Vremea va fi rece în toatã ţara, chiar deosebit de rece pentru aceastã datã în regiunile extracarpatice. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 8 grade, valorile mai ridicate fiind în vestul şi nord-vestul ţãrii, iar cele minime se vor situa între -8 şi 3 grade. Cerul va fi variabil în nord-vest, dar mai mult noros în restul teritoriului unde local, mai ales în cursul zilei, se vor semnala precipitaţii slabe. Acestea vor fi sub formã de ninsoare la munte şi predominant fulguieli şi lapoviţã în zonele mai joase de relief. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare pe crestele montane, precum şi în regiunile estice şi sud-estice.

LA BUCUREŞTI. Vremea va fi deosebit de rece, cu o temperaturã maximã de 2…3 grade şi minima în jurul valorii de -2 grade. Cerul va fi noros şi mai ales în cursul zilei trecãtor vor fi fulguieli. Vântul va sufla în general moderat.

PROGNOZA METEO DUMINICĂ. Vremea va fi deosebit de rece pentru aceastã datã, dimineaţa şi noaptea, în toate regiunile, iar în orele amiezii îndeosebi în cele sudice şi estice. Cerul va avea înnorãri, iar în special la munte temporar se vor semnala fulguieli. În celelalte zone, în cursul zilei pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mixte. Spre searã şi mai ales noaptea, treptat, aria precipitaţiilor mai ales sub formã de ninsoare se va extinde în sud-vestul şi sudul teritoriului, unde local cantitãţile de apã vor fi mai însemnate şi izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri spre sfârşitul intervalului în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 8 grade, iar cele minime, în general, între -5 şi 3 grade.

LA BUCUREŞTI. Vremea se va menţine deosebit de rece. Vor fi înnorãri şi, mai ales în a doua parte a nopţii, se vor semnala precipitaţii predominant sub formã de ninsoare, când şi vântul se va intensifica treptat. Temperatura maximã va fi de 3…4 grade, iar cea minimã în jur de -1 grad.

PROGNOZA METEO LUNI. Vremea va fi în general închisã şi deosebit de rece pentru aceastã datã în cea mai mare parte a ţãrii, exceptând regiunile nord-vestice unde valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale, iar înnorãrile vor fi temporare. Se vor semnala precipitaţii pe arii relativ extinse, iar izolat se pot înregistra cantitãţi de apã mai însemnate. Acestea vor fi sub formã de ninsoare la munte, mixte în sud-est şi predominant ninsori în rest. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri în Muntenia, Moldova, parţial în Transilvania şi la munte, iar în Dobrogea va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 8 grade, iar cele minime între -7 şi 1 grad.

LA BUCUREŞTI. Vremea va fi în general închisã şi deosebit de rece pentru aceastã datã. Temporar se vor semnala precipitaţii, iar vântul va avea intensificãri. Temperatura maximã va fi în jur de 3 grade, iar cea minimã de -4…-2 grade.

PROGNOZA METEO MARTI. Vremea se va menţine în general închisã şi se vor semnala precipitaţii cu precãdere în jumãtatea de sud-vest a ţãrii. Acestea vor fi mixte la munte, predominant sub formã de ploaie în zonele joase de relief, iar pe arii relativ restrânse se va semnala polei. Vântul va prezenta local intensificãri, cu precãdere în regiunile sudice şi sud-estice, iar pe crestele montane va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 9 grade, iar cele minime între -5 şi 5 grade.

De MIERCURI, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai coborâte decât cele specifice perioadei îndeosebi în sudul şi estul ţãrii. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicatã.

 

DailyBusiness
Victor Ponta, mesaj dur pentru Oana Țoiu după anunțul retragerii trupelor americane din România: ”Când vezi o funcție în față, te-ai răzgândit, sunt buni Trump și Vance”
Spynews
Miresele anului 2025 din showbizul românesc, același model de rochie! Ioana Coman, nora lui Costel Biju și Claudia Puican, apariții trase la indigo
Fanatik.ro
David Popovici a renunțat la lux pentru ceva total neașteptat. Gestul cu care uimește România
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Hotărârea Tribunalului București a fost dată azi, 30 octombrie
Playtech.ro
Cât costă un porc de 100 kg în 2025. Prețurile din piețe și de la ferme
Adevarul
Doi români din Marea Britanie și-au folosit copiii pentru a fura haine de firmă. Cuplul a recunoscut patru infracțiuni
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Povestea tulburătoare a pacientului care și-a pierdut viața la Bagdasar-Arseni. Cum a fost lăsat Mihai timp de 5 zile cu rănile netratate
iamsport.ro
Ion Țiriac, donație substanțială pentru românii năpăstuiți de soartă! Ce sumă de bani pune la dispoziție miliardarul pentru victimele inundațiilor care au făcut prăpăd în țară
MediaFlux
Drama și umilința prin care trec oamenii din blocul care a explodat în Rahova. Cum arată acum locul dezastrului FOTO ȘI VIDEO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
VIDEO Ștefania Szabo, doctorița care a murit în camera de gardă, înmormântată în uniforma medicală. Obiectul care va fi pus în sicriul directorului medical al Spitalului din Buzău
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai