PROGNOZA METEO. Ploi în mare parte din ţară în următoarele zile, ninsori la munte

PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă ploi şi ninsori după temperaturile ridicate din ultimele zile. 
Romania TV
05 mart. 2020, 15:40
PROGNOZA METEO. Ploi în mare parte din ţară în următoarele zile, ninsori la munte

PROGNOZA METEO VINERI. Cerul se va înnora treptat și va ploua în special în a doua parte a zilei și în timpul nopții în regiunile vestice, nord-vestice și local în Oltenia și vestul Transilvaniei. În centrul, estul și sud-estul țării, cerul va fi variabil, cu înnorări și izolat ploi mai ales în cursul nopții. La munte, la altitudini mari, precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în Banat, sudul Moldovei și în Dobrogea. Temperaturile maxime, în general mai ridicate decât în ziua precedentă, se vor încadra între 8 și 17 grade, valorile cele mai mari fiind în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 1 și 8 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Izolat se va semnala ceață.

LA BUCUREŞTI. Vremea se va încălzi semnificativ față de ziua precedentă astfel încât temperatura maximă va fi de 15…16 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul nopții. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 4…6 grade.

PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ. Vremea va fi caldă pentru această perioadă, îndeosebi în regiunile sudice și estice. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua în vestul, nordul și centrul teritoriului, iar noaptea și în rest. Ploile vor fi și sub formă de aversă și pe suprafețe mici vor fi însoțite de descărcări electrice. Izolat cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp cu o probabilitate mai mare în Oltenia, Transilvania și în zona Carpaților Meridionali. La munte vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, ziua la peste 1700 m, iar în a doua parte a intervalului și la altitudini mai joase. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă și local în sud-estul țării și în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 10 și 20 grade, iar cele minime între 2 și 10 grade. Izolat vor fi codiții de ceață.

LA BUCUREŞTI. Vremea va fi caldă pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări, mai accentuate spre seară și noaptea, când temporar va ploua, posibil sub formă de aversă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 8…9 grade.

PROGNOZA METEO DUMINICĂ. Deși vremea se va răci, valorile termice vor fi apropiate de cele normale la această dată, iar în regiunile sudice și sud-estice mai ridicate decât în mod obișnuit. Cerul va avea înnorări, temporar accentuate îndeosebi în prima parte a intervalului și se vor semnala precipitații în sud-vestul, centrul și nord-estul teritoriului. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar spre seara în Transilvania, în zona deluroasă și în nordul Moldovei și posibil și în Maramureș, trecător va fi și lapoviță și ninsoare. La munte treptat vor predomina ninsorile. În restul teritoriului cerul va avea înnorări temporare, iar ploile vor fi pe arii restrânse. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele Carpaților Meridionali și în Munții Banatului, precum și în regiunile sudice, sud-estice și sud-vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 17 grade, iar cele minime între -1 și 7 grade cu cele mai ridicate valori pe litoral.

LA BUCUREŞTI. Vremea se va răci ușor, astfel că maxima termică se va situa în jurul valorii de 15 grade. Cerul va avea înnorări temporare și trecător va ploua. Vântul va sufla în general moderat, ziua. Temperatura minimă va fi de 3…5 grade.

PROGNOZA METEO LUNI. Vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, astfel că vor mai fi înnorări temporare și ploi slabe doar pe arii restrânse în zonele deluroase și în sud-est, iar în zona montană lapoviță și ninsoare. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar probabilitatea de ploaie redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 14 grade, iar cele minime, în general, între 0 și 6 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei.

LA BUCUREŞTI. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare, dar șansele de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă în jur de 4 grade.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie fără margini înainte de UTA – Dinamo. S-a aruncat de la etajul 7 și a murit
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cum poţi afla dacă ai moştenit acţiuni primite de părinţi sau bunici în Cuponiada anilor ’90: actul esenţial pentru a fi despăgubit
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ei sunt Diana și George, cei doi soți care și-au pierdut viața în Bacău, după un impact violent dintre două mașini. Tânăra de 27 de ani era însărcinată
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
România sare în aer! S-au anunțat prețurile gazelor în 2026
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet