Program de guvernare USL: În cazul Roşia Montană, Guvernul va reanaliza în mod transparent situaţia

Programul Cabinetului Ponta prevede reanalizarea situaţiei referitoare la "cazul" Roşia Montana, având în vedere preocuparea manifestată de public în această privinţă, urmând ca deciziile care vor fi luate să fie în acord cu interesul naţional, protecţia mediului şi legislaţia europeană.
Romania TV
03 mai 2012, 19:40
Program de guvernare USL: În cazul Roşia Montană, Guvernul va reanaliza în mod transparent situaţia

„Având în vedere preocuparea publică privind cazul Roşia Montană, Guvernul va reanaliza în mod transparent şi pe bază de dialog deschis şi democratic situaţia existentă astfel încât deciziile să fie în acord cu interesul naţional, protecţia mediului şi legislaţia europeană”, se prevede în programul de guvernare, la capitolul privind protecţia mediului.

Ministrul demis al Mediului, Korodi Attila, a declarat că o analiză juridică cerută în legătură cu întreruperea sau continuarea evaluării proiectului de la Roşia Montană după anularea planurilor de urbanism ale localităţii recomandă Comisiei de Analiză Tehnică să ceară investitorului un nou certificat de urbanism, făcut în baza unui PUZ valabil.

„Astăzi (joi, n.r.) mi-au parvenit rezultatele analizei cerute în problema Roşia Montană. Juriştii consultaţi de noi afirmă că lipsa unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) valabil reprezintă un impediment în continuarea procedurii şi recomandă Comisiei de Analiză Tehnică (CAT) a proiectului să-i ceară investitorului să depună un nou certificat de urbanism care să reflecte un PUZ valabil”, a declarat, joi, ministrul demis al Mediului, Korodi Attila.

Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) afirmă, în replică la declaraţiile ministrului demis al Mediului privind analiza juridică ce ar impune oprirea evaluării proiectului, că legea spune că analiza impactului proiectului asupra mediului trebuie finalizată imediat.

„Legea spune că procedura de evaluare trebuie finalizată imediat. Sperăm să putem crea miile de locuri de muncă atât de mult aşteptate în zonă. (…) Nu cunoaştem conţinutul opiniei legale emise către ministrul (demis, n.r.) Korodi şi nici baza legală a acestei opinii. Nu există însa baza legală ca, în momentul în care avem deja un certificat de urbanism valabil şi în vigoare, ministrul Korodi să ne solicite un alt certificat de urbanism”, afirmă reprezentanţii companiei, într-un comunicat de presă dat publicităţii joi seară.

Ministerul Mediului a cerut un audit judiciar pentru a decide o eventuală oprire a analizei proiectului minier de la Roşia Montană în urma deciziei definitive a Curţii de Apel Alba Iulia prin care planurile de urbanism pe care se bazează certificatul de urbanism şi alte acte ale proiectului au fost declarate nule.

Auditul a fost cerut de ministrul demis al Mediului, Korodi Attila, la câteva zile după instalarea sa în funcţie. Ministrul solicita verificarea eventualelor consecinţe ale deciziei judecătoreşti asupra procesului de evaluare a proiectului minier.

„Încă de când am preluat mandatul am fost întrebat dacă decizia judecătorească de la Alba Iulia impune oprirea proiectului minier. O asemenea decizie nu poate fi luată fără consultarea specialiştilor jurişti, astfel că am cerut atât Direcţiei juridice din minister cât şi, prin intermediul acesteia, casei de avocatură cu care ministerul lucrează de mai mulţi ani, să îmi spună ce trebuie făcut din punct de vedere juridic în situaţia generată de respectiva decizie judecătorească defintivă”, declara miercuri Korodi.

Korodi Attila se află în plin proces cu investitorul de la Roşia Montană după ce, în 2008, în precedentul său mandat ministerial, tot în urma unei hotărâri judecătoreşti prin care certificatul de urbanism al proiectului a fost anulat, a decis oprirea procesului de evaluare a impactului proiectului minier asupra mediului.

Hotărârea judecătorească definitivă în urma căreia a fost necesară expertiza juriştilor a fost pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia care a anulat irevocabil, în 5 aprilie 2012, în urma unei reclamaţii depusă de trei organizaţii non-guvernamentale, Hotărarea numărul 1 din 2009 a Consiliului Local Roşia Montană prin care a fost validată procedura de vot privind Planul de Urbanism General (PUG) şi Planul de Urbanism Zonal (PUZ) pentru Zona de Dezvoltare Industrială Roşia Montană Gold Corporation.

La acel moment, Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation, susţinea că hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu afectează deciziile Consiliului Local Roşia Montană privind adoptarea planurilor de urbanism, ci doar procedura de vot, iar procesul de avizare a proiectului continuă.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Răzvan Lucescu a plecat de la PAOK! Ivan Savvidis i-a anunțat deja înlocuitorul
Capital.ro
România a pierdut unul dintre cei mai mari medici. Prof. dr. Bogdan Marinescu, pionier al fertilizării in vitro, s-a stins din viață
Playtech.ro
Ce controale și verificări ANAF vor putea fi făcute online. Paşi de urmat pentru a discuta cu inspectorii prin videoconferință
Adevarul
Soarta guvernului Veștea, în mâinile AUR. „Fără acordul lui Simion, nu poate exista o asemenea mișcare"
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Gheorghe Hagi a dezvăluit care este cel mai mare regret: ”Ghinion”
MediaFlux
PAPARAZZI Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, întoarce pe interzis după ce a îmbrățișat un polițist de la circulație FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?