Programul fermă pentru tineri: Proiectele depuse au depăşit de trei ori bugetul alocat

Tinerii fermieri au depus 3.863 de proiecte conforme, în perioada 28 noiembrie 2011 - 13 ianuarie 2012, în valoare totală de aproximativ 137,18 milioane de euro, informează un comunicat al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), remis marţi AGERPRES.
Romania TV
24 ian. 2012, 14:55
Programul fermă pentru tineri: Proiectele depuse au depăşit de trei ori bugetul alocat

Alocarea financiară de 50 de milioane de euro pe sesiunea de primire a cererilor de finanţare pentru instalarea tinerilor fermieri (Măsura 112) a fost depăşită de aproape trei ori, iar acordarea finanţării va fi decisă de punctajele obţinute de fiecare proiect în parte.

Tinerii fermieri au solicitat sprijin financiar pentru dezvoltarea unor activităţi diverse, dintre care cele mai accesate au fost cele pentru legumicultură, ferme vegetale, dar şi pentru creşterea animalelor.

‘Aceasta este prima sesiune de proiecte în care se constată o creştere însemnată a interesului pentru zootehnie, lucru datorat în primul rând noului sistem de calcul al dimensiunii economice a exploataţiei agricole care valorizează superior sectorul de creştere a animalelor. Ca un element de noutate, tinerii care au depus proiecte în această sesiune beneficiază de o primă de instalare care poate ajunge la 40.000 de euro, faţă de 25.000 cât se putea obţine în anii precedenţi’, a declarat directorul general al APDRP, Mihai Gavril Vădan.

Următoarea sesiune pentru depunerea proiectelor de finanţare nerambursabilă aferentă Măsurii 112 – ‘Instalarea tinerilor fermieri’ este preconizată a avea loc în perioada 1 – 29 iunie 2012, atunci fiind disponibili peste 120,88 de milioane de euro.

De la demararea PNDR în anul 2008, APDRP a gestionat 95.694 de cereri de finanţare, în valoare de peste 15,26 miliarde de euro. Până la această dată, au fost selectate spre finanţare 48.073 de proiecte în sumă de 4,58 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o angajare de 47% a fondurilor disponibile prin PNDR.

APDRP a efectuat, până în prezent, plăţi de aproximativ 4 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o absorbţie efectivă de peste 40%.

PNDR 2007 – 2013 este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţiile private şi publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală prin PNDR este de 9,67 miliarde de euro, bani europeni, pentru perioada 2007 – 2013.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ea este fata găsită într-o valiză abandonată în râul Olt. Cu cine a fost văzută Valentina ultima dată
Fanatik.ro
Drama tânărului care se poate lăsa de fotbal după accidentul echipei Dinamo 2 de la Câmpulung: „Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață”. Video - Fanatik.ro
Capital.ro
Noua regulă a burselor a fost publicată. Ce bani primesc elevii în anul școlar 2026–2027
Playtech.ro
Cât se câștigă la cules de struguri în 2026. Recolta este bogată, dar podgoriile duc lipsă de muncitori
Adevarul
Cristian Pîrvulescu critică „spectacolul” din jurul lui Georgescu: „DIICOT nu trebuie să se joace”
wowbiz.ro
Detaliul cutremurător din cazul tinerei găsite moartă în valiză: Tatăl Valentei a vorbit cu ea cu doar câteva ore înainte să moară. Ce au descoperit legiștii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1, convins că Dinamo nu are șanse la titlu: ”Administrația nu e competentă, lotul e mai slab decât anul trecut!”
MediaFlux
Horoscop 23 septembrie 2026. O zi care întoarce situația pentru mai multe zodii! Apare un adevăr care nu mai poate fi ignorat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte