Proiect nou. Studiile de masterat şi cele postuniversitare ar putea fi considerate vechime pentru pensie

Pe viitor, studiile de masterat și cele postuniversitare ar putea să fie luate în considerare la stabilirea stagiului de cotizare pentru obținerea pensiei, conform unui proiect de act normativ înregistrat recent la Senat. În prezent, acest lucru este posibil numai pentru studiile de licență și cele de doctorat. În plus, anii de studii superioare ar urma să fie considerați vechime în muncă chiar dacă românii lucrează în acele perioade. Propunerea nu este nouă, în condițiile în care anul trecut a fost înregistrat în Parlament un proiect cu același scop, dar care acum este la un pas de respingerea definitivă.
Iulian Tudor
26 apr. 2018, 11:02
Proiect nou. Studiile de masterat şi cele postuniversitare ar putea fi considerate vechime pentru pensie

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost înregistrat miercuri la Senat, pentru dezbatere, această Cameră urmând să se pronunțe curând asupra ei prin vot. Indiferent de decizia senatorilor, votul decisiv asupra documentului va aparține deputaților.

Citeşte şi Un bărbat din Argentina şi-a schimbat sexul pentru a ieşi la pensie cu cinci ani mai devreme

Studiile de masterat și studiile postuniversitare ar urma să fie luate în considerare la stabilirea stagiului de cotizare pentru obținerea pensiei în sistemul public. Condiția de bază va fi ca în urma acestor studii să se obțină o diplomă.

„În sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul: (…) a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, program universitar de master, doctorat cu frecvență și cursuri de învățământ postuniversitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora cu diplomă”, scrie în proiectul de act normativ.

Continuarea articolului pe avocatnet.ro.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Clubul la care Răzvan Lucescu a făcut istorie se privatizează. Arabii au pus două miliarde de dolari pe masă
Capital.ro
Impozit pe apartamente. Schimbare radicală de la 1 ianuarie 2026. Românii care vor plăti cu până la 750% mai mult
Playtech.ro
Curentul se scumpește din ianuarie 2026. Calcul: cât vei plăti pentru 100 kWh
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Dani Mocanu și fratele său rămân în Italia. Instanța a amânat hotărârea privind extrădarea acestora în România
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Locuințele și mașinile „de lux” vor fi taxate triplu din 2026. Cum se stabilește valoarea și ce rol are formularul ANAF 216
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”