Proiectul care INTERZICE cătuşele pentru CORUPŢI a trecut tacit de Senat

Proiectul de lege care interzice cătuşele în cazul celor care nu sunt acuzaţi de fapte de violenţă sau care nu au încercat să se sustragă urmăririi penale ori măsurii preventive dispuse, iniţiat de senatorul PSD Şerban Nicolae, a fost adoptat tacit de Senat. Iniţiativa legislativă care aduce modificări Codului de procedură penală a fost avizată favorabil în urmă cu două săptămâni de Comisia juridică, dar nu a mai ajuns în plen pentru dezbatere şi vot final.
Iulian Tudor
07 mai 2015, 09:46
Proiectul care INTERZICE cătuşele pentru CORUPŢI a trecut tacit de Senat

Proiectul de lege, depus de Şerban Nicolae, a trecut tacit, joi, de Senat după ce termenul de dezbatere şi adoptare a fost depăşit. 

Comisia Juridică a avizat, în şedinţa din 28 aprilie, proiectul de lege care interzice încătuşarea persoanelor care nu sunt acuzate de fapte de violenţă sau care nu au încercat să se sustragă urmăririi penale ori a măsurii preventive dispuse.

Persoanele acuzate de corupţie pot ajunge în cătuşe doar în situaţia în care încearcă să se sustragă urmăririi penale sau măsurii preventive dispuse.

Persoanele faţă de care s-a dispus una din măsurile preventive „nu sunt încătuşate în nicio împrejurare, cu excepţia celor cercetate pentru infracţiuni comisie prin acte de violenţă, a celor care s-au sustras urmăririi penale ori a celor care s-au opus măsurii dispuse„, stabileşte proiectul iniţiat de Şerban Nicolae. 

Senatorul PSD Şerban Nicolae a explicat că încătuşarea trebuie luată doar ca o excepţie pentru că este „o formă de umilire”.

„Nu este o chestiune de spectacol încătuşarea, nu asta m-a preocupat, ci faptul că în multe situaţii încătuşarea poate să fie o formă de umilire a persoanelor în cauză, mai ales în cazul celor care nu sunt cercetate pentru infracţiuni cu violenţă, care nu generează o stare de pericol în spaţiul pub„, a spus Şerban Nicolae.

Citeşte şi Proiectul care îi SCAPĂ pe corupţi de CĂTUŞE a trecut de Comisia Juridică din Senat

Proiectul de lege mai prevede posibilitatea ca un inculpat, pe numele căruia s-a dispus arestul la domiciliu, să aleagă locuinţa în care fi plasat, dacă dovedeşte că este o locuinţă cu caracter permanent.

„În cazul în care inculpatul locuieşte, cu caracter permanent, într-o altă locuinţă decât cea menţionată ca domiciliu în actul de identitate, la cererea inculpatului, instanţa poate dispune ca arestul la domiciliu să se execute în respectiva locuinţă”, se arată în amendamentul adoptat la Comsiia Juridică.

CITEŞTE ŞI SCANDAL la Senat. Şerban Nicolae acuză „aroganţa” CSM: „Aţi explicat prost. Ne luaţi în băşcălie”

Proiectul de lege va merge în plenul Senatului pentru votul final, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

Proiectul iniţiat de senatorul PSD Şerban Nicolae prevedea, în forma iniţială, mai multe modificări considerabile la Codul de procedură penală. Printre propunerile pesedistului s-au numărat cele referitoare la arestul sever.

 

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Câte operații estetice are Cristi Borcea. Anunțul care-i va surprinde pe mulți: „Eu sunt bărbat asumat!”
Capital.ro
Reguli la bloc privind asociația de proprietari. Situația în care nu te poți delimita legal. Pierzi banii și timpul
Playtech.ro
Câţi bani primesc bucureştenii înapoi dacă nu au avut căldură şi apă caldă în iarna: Termoenergetica a început să deconteze facturile
Adevarul
Profilul șoferului de ridesharing. Cât câștigă, în realitate, un șofer în România
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandra, o tânără fotbalistă, a încetat din viață la doar 20 de ani: „Cât de mult ne va lipsi..”
iamsport.ro
Prunea și-a văzut fostul jucător în ipostaze intime cu alt bărbat și a rămas șocat: ”Era să cad sub masă! Nu am mai văzut așa ceva niciodată”
MediaFlux
Rusia se implică direct în conflict, alături de Iran. Gestul făcut de Putin pentru poporul iranian
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj