Proiectul de lege privind plata defalcată a TVA, retrimis la Comisia de buget

Plenul Senatului a decis, marți, să retrimită la Comisia de buget, pentru o săptămână, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului 23/2017 privind plata defalcată a TVA.
Romania TV
10 oct. 2017, 14:49
Proiectul de lege privind plata defalcată a TVA, retrimis la Comisia de buget

„La amendamentele care s-au formulat în cadrul dezbaterilor din comisie, MFP și nici inițiatorii nu au clarificat o serie întreagă de elemente care țin de impactul bugetar al exonerării sau exceptării de la aplicarea obligatorie de la 1 ianuarie a unor categorii de contribuabili. S-a făcut propunerea și s-a admis în comisie să se aplice TVA defalcată doar pentru companiile care au contracte cu statul. Au mai apărut în dezbaterea publică și chestiunile legate de companiile care sunt în situație de insolvență, de aceea noi am vrea să avem niște cifre ceva mai concrete. Spre exemplu, faptul că suntem pe ultimul loc la TVA declarată și neîncasată în Europa este un lucru îngrijorător. De asemenea, faptul că 22 de miliarde de lei s-au acumulat din TVA declarată și neîncasată de statul român în ultimii trei ani doar de la firmele care au intrat în insolvență, după data intrării în insolvență, sunt suficiente cifre care ne îngrijorează și reclamă o imagine mult mai concretă în ceea ce privește impactul acestei propuneri legislative”, a susținut liderul de grup al PSD, senatorul Șerban Nicolae, cel care a și solicitat retrimiterea propunerii la comisie, citat de Agerpres.

Parlamentarul PSD a solicitat membrilor Comisiei de buget să poarte discuții despre proiect cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice în următoarea săptămână.

„Termenul este de o săptămână, pentru că nu vreau să se facă speculații în legătură cu susținerea de către Guvern sau de către majoritatea care susține Guvernul în legătură cu o asemenea măsură aflată în programul de guvernare”, a mai spus Șerban Nicolae.

Senatul este prima cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
La 9 ani, Tiago, fiul lui Adrian Mutu, are două „joburi” și a strâns deja 5.000 de lei: „Îl învăț să investească”
Capital.ro
ANAF poate bloca banii din conturile românilor! Ce sume poate lua Fiscul și ce venituri sunt protejate de poprire
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte