BURSE 2023 – Proiectul noii legi a Educaţiei aduce creşteri ale burselor sociale şi de merit şi dipariţia celor de performanţă

Bursa socială ar crește cu 100 de lei, ajungând la 300 de lei, iar cea de merit crește până la 450 de lei de la 200 de lei cât este în prezent, potrivit draftului legilor Educației, în varianta Deca.
Filip Stan
25 ian. 2023, 19:38
BURSE 2023 - Proiectul noii legi a Educaţiei aduce creşteri ale burselor sociale şi de merit şi dipariţia celor de performanţă

În proiectul legilor Educației, actualizate în varianta Deca, bursa de merit crește cu 250 de lei, de la 200 de lei, cât e în prezent potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1138 / 2022 din septembrie, la 450 de lei. Criteriile și valoarea burselor se stabilesc în prezent prin ordin de ministru, scrie în Legea Educației în vigoare.

În varianta legilor Deca apare o modificare legată de stabilirea criteriilor pentru acordarea burselor, deși se va face tot prin ordin de ministru, implică încă o instituție: “Cuantumul minim al burselor și metodologia cadru de acordare a burselor sunt adoptate prin ordin al ministrului educaţiei, la propunerea Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar (CNFÎP).”

În proiectele legilor refăcute de Deca, bursa socială ar crește cu 100 de lei, de la 200 de lei cât este în prezent, la 300 de lei, potrivit draftului proiectelor legii Educației, publicate de Edupedu.

Bursa de performanță dispare în varianta actuală a Ligiei Deca. De menționat, anul acesta școlar 2022-2023 se încadrează la bursa de performanță aproape 10.000 de elevi. În prezent bursa de performanță se acordă elevilor care:

a) au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației;
b) s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației pentru competițiile internaționale;

c) au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, organizate de Ministerul Educației;
d) au obținut locurile I, II sau III la competițiile sportive internaționale la care participă loturile naționale ale României.

Citeşte şi: Calendarul olimpiadelor și concursurilor școlare 2023. Unele probe sunt organizate în vacanța de Paște

Bursa profesională se redenumește și ca fiind bursă tehnologică și are aceeași valoare ca în prezent, 300 de lei pe lună. Bursa tehnologică reprezintă o formă de stimulare a elevilor care urmează învăţământul tehnologic în condiţiile metodologiei cadru, în conformitate cu priorităţile ministerului Educaţiei, potrivit documentului.

Bursele de excelență olimpică rămân la fel ca în proiectul legii lui Sorin Cîmpeanu: bursa de excelenţă olimpică I/internaţională – 1.000 lei/lună, bursa de excelenţă olimpică II/naţională – 700 lei/lună.

Condițiile de acordare a burselor de excelenţă olimpică se modifică pentru cei care iau bursă de excelență olimpică I, adică acei elevi care iau premiile I, II, III la olimpiade școlare internaționale.

Mai exact, beneficiază de un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar și elevii din ultimul an de studii. În prezent această prevedere este valabilă doar pentru elevii care care iau bursă de excelență II, adică premiații primelor 3 locuri la olimpiade naționale.

Citeşte şi: Ministerul Educaţiei a aprobat calendarul simulărilor pentru Evaluarea Naţională 2023 şi Bacalaureat

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Cât costă ceasul cu care Dorian Popa a strâns deșeuri în București. A început munca în folosul comunității: ”Mă vede cine trebuie”
Fanatik.ro
Radu Drăgușin merge în Italia pentru vizita medicală! Când ajunge internaționalul român. Update
Capital.ro
Regulă nouă în UE. Mașinile fără aceste cinci sisteme nu vor mai putea fi vândute. Măsura se aplică de azi, 7 iulie
Playtech.ro
Topul școlilor cu cele mai mari medii la Evaluarea Națională 2026. Două colegii împart primul loc
Adevarul
Bryan Johnson, antreprenorul care investește milioane pentru a-și prelungi viața, diagnosticat cu o boală incurabilă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O femeie din Tulcea și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Atac dezlănțuit: ”Dacă eram rahatul de Messi, mergeam la mormântul lui Maradona și îi puneam cele 8 Baloane de Aur ale mele acolo!”
MediaFlux
ANAF începe să verifice toate veniturile românilor. Antifrauda a primit undă verde pentru controale
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?