Promulgarea bugetului de stat pe 2015, BLOCATĂ. PNL contestă bugetul la CCR

PNL blochează promulgarea bugetului de stat pentru 2015 şi pe cel al asigurărilor sociale, anunţând că va contesta legea votată, duminică, în Parlament, la Curtea Constituţională.
Romania TV
21 dec. 2014, 08:57
Promulgarea bugetului de stat pe 2015, BLOCATĂ. PNL contestă bugetul la CCR

PNL atacă bugetul la Curtea Constituţională, ceea ce va amâna promulgarea acestuia de către noul preşedinte, Klaus Iohannis.

Liberalii au votat împotriva legii pentru adoptarea bugetului de stat şi al asigurărilor sociale, iar după adoptarea acesteia prin vot covârşitor în plenul Parlamentului au anunţat, prin vocea Andreei Paul, că vor contesta legea la CCR, aşa cum au făcut şi în 2013.

Cei din PNL şi PDL sunt nemulţumiţi că doar puţine dintre amendamentele propuse de ei au fost aplicate, deoarece solicitau alocarea unor sume mai mari pentru anumite domenii.

Din cauza deciziei PNL de a contesta bugetul la CCR, promulgarea şi punerea în aplicare a acestuia va fi amânată.

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2015 a fost aprobat duminică de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

Parlamentarii au votat bugetul de stat cu 339 voturi „pentru” și 141 „împotrivă”.

Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015 a fost şi el adoptat.

Parlamentarii democrat-liberali au votat împotriva bugetului propus de Guvernul Ponta, pentru că „România nu are o direcție cu acesta”, a declarat duminică deputatul PDL Andreea Paul, în ședința comună a Parlamentului în care s-a dat votul pe proiectul bugetului de stat pentru anul 2015.

Deputatul a adăugat că, sub guvernarea Ponta, „ne află într-o situație catastrofală și paradoxală”, iar bugetul propus pentru anul 2015 este „cel mai cârpit buget de după 1989”.

„Spun paradoxală pentru că cetățenii atrag atenția, prin vot, că ne aflăm într-o nouă etapă în care ne cer să analizăm profund perspectivele României de mâine. În loc să facă această analiză, Guvernul PSD propune cel mai cârpit buget de după 1989. Avem un buget de stingere a incendiilor de moment, de salvarea pur politică a unui partid, a unui personaj politic — salvarea PSD și a lui Victor Ponta. Spun catastrofală că ni se propune un buget care nu vine cu adevăratele soluții economice pentru țară”, a mai spus aceasta, în ședința plenului comun de duminică.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Olimpiu Moruţan suferă de alergie la ambrozie, care afectează milioane de români: „Dorm foarte greu! Este dificil”
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat