Propaganda rusă în acţiune. Un realizator TV şi-a pierdut cumpătul când un militar rus şi-a menţionat camarazii morţi pe frontul din Ucraina: „Nu, nu, nu! Stop! Acesta e un triumf al Rusiei” VIDEO

Un episod extrem de tensionat a arătat cum funcţionează propaganda rusă şi până unde poate merge pentru a înăbuşi imediat orice informaţie care nu respectă linia de comunicare dictată de Kremlin.
Filip Stan
10 mart. 2022, 23:43
Propaganda rusă în acţiune. Un realizator TV şi-a pierdut cumpătul când un militar rus şi-a menţionat camarazii morţi pe frontul din Ucraina:

Un militar rus prezent într-o emisiune a televiziunii Zvezda, operată de Ministerul Apărării din Rusia, a vrut să le aducă un omagiu camarazilor săi decedaţi pe frontul din Ucraina, moment în care unul dintre realizatorii programului și-a ieșit din minți și a început să strige la invitatul său, insistând ca acesta să păstreze linia dictată de propaganda Kremlinului.

„Acolo (n.r. pe frontul din Ucraina) sunt oameni cu experiență de luptă, au trecut prin Afganistan, campania cecenă, prin Donbass. Acolo, de fapt, băieții noștri, precum și cei din Donețk și Luhansk și forțele speciale, mor acum, iar țara noastră…”, a spus căpitanul în rezervă Vladimir Jeranosian, expert al Biroului rus de analiză militaro-politică, care era îmbrăcat în uniformă, relatează Libertatea.

În acel moment, a fost brusc întrerupt de unul dintre realizatorii programului, care a sărit de pe scaun și a început să țipe. „Nu, nu,nu. Nu vreau să aud! STOP!” „Ei mor…”, a continuat militarul. „Stop!”, a strigat în continuare realizatorul! „Ei… așteaptă o secundă!”, l-a rugat Jeranosian. „Ce, nu te poți opri?”, a continuat să strige omul de televiziune.

„Vreau să le onorez memoria…”, a spus căpitanul în rezervă, din nou întrerupt: „Ce faci?” „Vreau doar să ne ridicăm acum și să omagiem cu un minut de reculegere copiii noștri care luptă acolo pentru Rusia și pentru Donbas!”, a spus Jeranosian.

„O să vă spun ce fac copiii noștri acolo! Copiii noștri ucid reptile fasciste acolo! Acesta este un triumf al armatei ruse! Acesta este un triumf al armatei ruse! Aceasta este renașterea Rusiei!” a strigat gazda emisiunii.

Citeşte şi: CTP, despre presupusele boli ale lui Putin: „Speranţa stupidă că ar putea să-și dea duhul rapid ascunde lașitate şi nepăsare”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT