Curtea Constituţională va discuta pe 17 septembrie propunerea de revizuire a Constituţiei în privinţa definirii familiei

Curtea Constituţională a României (CCR) a înregistrat, miercuri, propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, au declarat oficiali CCR pentru Agerpres.
Romania TV
12 sept. 2018, 11:43
Curtea Constituţională va discuta pe 17 septembrie propunerea de revizuire a Constituţiei în privinţa definirii familiei

UPDATE Curtea Constituțională va dezbate luni, 17 septembrie, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției privind redefinirea familiei, adoptată marți de Senat în calitate de cameră decizională, au declarat surse din cadrul Curții pentru G4Media.ro.

În cazul în care Curtea va da undă verde inițiativei, consultarea populară va avea loc pe 7 octombrie. În caz contrar, proiectul de întoarce în Parlament, fiind necesară reluarea dezbaterii atât în Camera Deputaților, cât și în Senat.

_________

Actul normativ a fost adoptat marţi în plenul Senatului.

Potrivit articolului 23 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, în termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituţiei, instanţa constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia, prevederile art. 20 şi 21 aplicându-se în mod corespunzător.

„Decizia prin care se constata că nu au fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituţiei, pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii Constituţionale”, mai prevede articolul 23.

Articolul 20 prevede că la primirea proiectului de lege sau a propunerii legislative, preşedintele Curţii numeşte un judecător-raportor şi stabileşte termenul de judecată.

Conform articolului 21: „Curtea Constituţională se pronunţă asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative cu votul a două treimi din numărul judecătorilor. (2) Decizia Curţii se comunică celor care au iniţiat proiectul de lege sau propunerea legislativă ori, după caz, reprezentantului acestora”.

Citeşte şi: Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, adoptată de Senat UPDATE

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi în plenul Senatului.

Iniţiativa cetăţenească, pentru care era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor, a fost votată prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori „pentru” şi 13 „contra” (USR). Şapte senatori s-au abţinut (de la PNL şi UDMR).

Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie, „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a reiterat marţi că referendumul pentru familie va fi organizat pe 7 octombrie.

De asemenea, plenul Senatului a dat un vot pozitiv şi pentru cele două amendamente adoptate de către Camera Deputaţilor la propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei. Senatorul Şerban Nicolae (PSD) a precizat că este vorba despre amendamente de natură tehnică.

„Faţă de iniţiativă au fost două amendamente la nivelul Camerei, care nu se referă la textul în sine, al articolului 48, ci sunt de tehnică normativă. Şi anume, faţă de articolul unic, aşa cum a fost supus el dezbaterii Camerei Deputaţilor iniţial, au fost introduse articolele I şi II. Articolul I a detaliat faptul că actuala Constituţie a fost revizuită prin Legea 429/2003, aprobată prin referendumul naţional organizat în zilele de 18-19 octombrie 2003. Iar articolul II arată că revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum organizat potrivit dispoziţiilor articolului 151 din Constituţia României, republicate”, a explicat preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc.

În debutul dezbaterilor, Iuliana Scântei (PNL) a declarat că proiectul este „viciat pe procedură” şi că, indiferent de votul acordat în Senat, procedura nu este conformă cu Legea fundamentală. Ea a cerut convocarea Birourilor permanente reunite ale celor două Camere, pentru a stabili că în dezbaterea acestei iniţiative Senatul este prima Cameră sesizată.

Şerban Nicolae (PSD) a arătat că în cazul modificării Constituţiei nu se aplică procedura utilizată în cazul legilor organice sau ordinare. 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Îi paște o nouă sancțiune?! Steagul Ținutului Secuiesc, în tribune la Csikszereda – FCSB. Cum a fost mascat pe transmisia TV. Foto
Capital.ro
Permis 2026. Reguli privind preschimbarea, reînnoirea și valabilitatea. În ce situații nu mai poți păstra documentul românesc
Playtech.ro
Ce fac dacă vecinul refuză să plătească jumătate din gard?. Sfatul unui avocat, paşi de urmat pentru rezolvarea problemei
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul jucător din SuperLigă nu vrea să meargă la Insula Iubirii: ”Tu ai văzut câte cupluri s-au despărțit?”
MediaFlux
Un nou program de finanțare pentru români. Se pun în joc milioane de euro
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România