Protest al sindicatelor din Educație la Parlament. Solicită reducerea numărului de elevi din clase și revenirea la normele didactice anterioare

Sindicatele din Educație protestează în fața Parlamentului. Vor depune peste 160.000 de semnături pentru modificarea legii Educației.
Irina Dumitrescu
25 iun. 2026, 09:20
Protest al sindicatelor din Educație la Parlament. Solicită reducerea numărului de elevi din clase și revenirea la normele didactice anterioare

Sindicaliştii din educaţie vor picheta joi, începând cu ora 11:00, Palatul Parlamentului. Ei vor depune peste 160.000 de semnături strânse pentru susţinerea unei iniţiative legislative menite să modifice şi să completeze Legile Educaţiei (Legile nr. 198/2023 şi nr. 199/2023). Aceştia cer anularea prevederilor din Legea nr. 141/2025, despre care spun că sunt dăunătoare sistemului educaţional.

Sindicaliştii solicită reducerea numărului de elevi din clase, revenirea la normele didactice anterioare, acordarea unei prime de instalare pentru profesorii care predau în zone defavorizate, organizarea separată a clasei a VIII-a şi burse egale cu salariul net al unui profesor debutant pentru studenţii de la licenţă didactică cu dublă specializare sau masterat didactic, „calculul corect” pentru tarifele la orele în regim de plata cu ora.

Citește și: Evaluare Națională 2026. Când și unde se afișează primele rezultate, emoții pentru mii de absolvenți de clasa a VIII-a

De asemenea, solicită sindicaliştii, liceenii medaliaţi la olimpiadele internaţionale îşi vor păstra bursa de excelenţă pe toată durata studiilor universitare de licenţă în România, dacă îşi menţin performanţa.

Citește și: Evaluare Națională 2026. Subiectele la matematică i-au făcut pe elevi să plângă: „Vă rog eu să nu mai vorbim despre examen. Cu cât vorbim mai mult, cu atât îmi scade nota!”/”A fost minunat, nu am știut absolut nimic”

„Facem un apel către parlamentarii din Parlamentul României, solicitându-le discutarea în regim de urgenţă a acestei iniţiative legislative, astfel încât anul şcolar 2026-2027 să înceapă în condiţii optime, atât pentru angajaţii din învăţământ, cât şi pentru beneficiarii direcţi ai sistemului educaţional”, susţin sindicaliştii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Ce se va întâmpla cu Meme Stoica după ce patronul l-a acuzat că a greșit transferurile la FCSB 
Capital.ro
Ghid CNAS pentru pacientele cu cancer ovarian. Ce investigații și tratamente sunt decontate, inclusiv pentru femeile neasigurate
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Criză în energie. A fost oprită producția de energie nucleară
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT