Protest de amploare al poliţiştilor anunţat pe 24 martie. Care sunt revendicările sindicatelor

Opt sindicate din Poliţie au încheiat un protocol de colaborare, obiectivul fiind crearea unui cadru juridic pentru soluţionarea revendicărilor comune printr-un protest de amploare ce va avea loc pe 24 martie. Pe 22 şi 23 martie, dar şi în intervalul 26-30 martie vor fi pichete la sediul MAI, potrivit Mediafax.
Romania TV
08 mart. 2018, 14:05
Protest de amploare al poliţiştilor anunţat pe 24 martie. Care sunt revendicările sindicatelor

Sindicatele din MAI sunt nemulţumite din cauza finanţării necorespunzătoare a MAI şi salarizării personalului, dar şi de dotarea logistică în raport cu riscurile şi complexitatea misiunilor poliţieneşti, statutul poliţistului, precum şi de modificările aduse Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

La acţiunile de protest vor participa următoarele federaţii sindicale: Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (SNPPC), Federaţia Sindicatelor Democratice ale Poliţiştilor din România, Federaţia Sindicatelor Poliţiştilor SED LEX, Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), Sindicatul Naţional Uniunea Poliţiştilor (UNIPOL), Sindicatul Poliţiştilor Europeni (EUROPOL), Sindicatul Poliţiştilor „Diamantul”, precum şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor „Onoare şi respect”.

„În cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti s-a întrunit comisia pentru aprobarea protestelor ce urmează a se desfăşura începând cu data de 22 martie, astfel: 22-23 martie, pichetare în faţa sediului MAI, între orele 9:00-15:00; 24 martie – protest de amploare în faţa sediului MAI, urmat de un marş către Piaţa Victoriei; 26-30 martie – continuarea pichetării în faţa sediului MAI, până la rezolvarea revendicărilor”, potrivit comunicatului SNAP remis AGERPRES.

Joi, 8 martie, a fost semnat un protocol de colaborare între mai multe organizaţii sindicale din cadrul MAI, în vederea desfăşurării unei acţiuni sindicale comune pentru asigurarea sprijinului reciproc în vederea realizării revendicărilor privind drepturile şi interesele poliţiştilor. 

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Câţi bani bagă Renovatio la Dinamo! Bugetul de care au nevoie “câinii” pentru calificarea în cupele europene
Capital.ro
Ambasada Rusiei reacționează după explozia dronei în Portul Constanța și critică poziția MApN
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă pici o probă la Bacalaureat 2026. Mai trebuie să susții toate examenele?
Adevarul
Cât vei plăti în plus pentru comenzile de pe Temu și Shein de la 1 iulie. Exemple concrete de calcul
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Bombă! A anunțat în direct numele noului antrenor al lui Dinamo, după ce Zeljko Kopic a plecat: 'S-ar plia foarte bine'
MediaFlux
Marina militară ucraineană recunoaște că a pierdut controlul unei drone maritime în apele României: Din cauza unor mijloace de război electronic
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți