Protest în Piaţa Victoriei. Sindicaliştii de la „Cartel Alfa” cer introducerea Contractului Colectiv de Muncă

Membrii Confederaţiei Naţionale Sindicale 'Cartel Alfa' vor participa marţi, între orele 11,00-13,00, la un miting de protest în Piaţa Victoriei, solicitând modificarea, în regim de urgenţă, a Legii Dialogului Social nr. 62/2011.
Romania TV
06 oct. 2014, 14:34

"În data de 7 octombrie vom organiza un miting de amploare, între orele 11,00-13,00, în Piaţa Victoriei, la care vor participa peste 5.000 de membri de sindicat. Având în vedere că solicităm modificarea unei legi cu impact social major, respectiv Legea nr. 62/2011, am solicitat sprijin şi din partea altor organizaţii sindicale, cum ar fi de exemplu Blocul Naţional Sindical sau CNSLR Frăţia. De asemenea, la miting sunt invitaţi să participe şi simplii cetăţeni, în măsura în care sunt afectaţi de prevederile Legii 62. Acţiunile revendicative au demarat pe 29 septembrie a.c., prin pichetarea, între orele 10,00-12,00, a sediului Ministerului Muncii. Pichetele au loc zilnic, de luni până vineri, timp de trei săptămâni, până vineri, 17 octombrie', a declarat Bogdan Hossu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, trebuie să se producă, urgent, patru modificări ale Legii Dialogului Social nr. 62/2011.

"Este vorba de modificarea reprezentativităţii şi modului de aplicare universală a Contractului Colectiv de Muncă; introducerea Contractului Colectiv de Muncă la Nivel Naţional, până la dezvoltarea Contractelor Colective de Muncă sectoriale; dreptul la conflict colectiv de muncă şi - nu în ultimul rând - protejarea minimală a reprezentanţilor sindicali, care să permită construirea dialogului social şi realizarea unor relaţii de muncă negociabile între salariaţi, nu transformarea lor în sclavi moderni. Nu trebuie să uităm că peste 1,2 milioane de salariaţi din sectorul întreprinderilor mici nu mai beneficiază în prezent de niciun contract colectiv de muncă", a mai spus Hossu.

„În data de 7 octombrie vom organiza un miting de amploare, între orele 11,00-13,00, în Piaţa Victoriei, la care vor participa peste 5.000 de membri de sindicat. Având în vedere că solicităm modificarea unei legi cu impact social major, respectiv Legea nr. 62/2011, am solicitat sprijin şi din partea altor organizaţii sindicale, cum ar fi de exemplu Blocul Naţional Sindical sau CNSLR Frăţia. De asemenea, la miting sunt invitaţi să participe şi simplii cetăţeni, în măsura în care sunt afectaţi de prevederile Legii 62. Acţiunile revendicative au demarat pe 29 septembrie a.c., prin pichetarea, între orele 10,00-12,00, a sediului Ministerului Muncii. Pichetele au loc zilnic, de luni până vineri, timp de trei săptămâni, până vineri, 17 octombrie’, a declarat Bogdan Hossu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, trebuie să se producă, urgent, patru modificări ale Legii Dialogului Social nr. 62/2011.

„Este vorba de modificarea reprezentativităţii şi modului de aplicare universală a Contractului Colectiv de Muncă; introducerea Contractului Colectiv de Muncă la Nivel Naţional, până la dezvoltarea Contractelor Colective de Muncă sectoriale; dreptul la conflict colectiv de muncă şi – nu în ultimul rând – protejarea minimală a reprezentanţilor sindicali, care să permită construirea dialogului social şi realizarea unor relaţii de muncă negociabile între salariaţi, nu transformarea lor în sclavi moderni. Nu trebuie să uităm că peste 1,2 milioane de salariaţi din sectorul întreprinderilor mici nu mai beneficiază în prezent de niciun contract colectiv de muncă”, a mai spus Hossu.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
De ce a refuzat Silviu Lung Jr. să semneze un nou contract cu Universitatea Craiova: „Nu contează banii”. Cu ce echipe se află în negocieri
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 11 iunie. Unde găsesc șoferii cea mai ieftină benzină și motorină. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Ce salariu trebuie să câștigi pentru un apartament de 200.000 de euro? Dilema unui cuplu din București a stârnit o dezbatere aprinsă
Adevarul
„Situația din Crimeea ajunge și la noi”. Mesaje de panică privind lipsa de combustibil puse de ruși pe internet
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Cine e membrul Generației de Aur care le citea versete din Biblie despre Armaghedon și adulter colegilor: ”Bă, dacă are ăsta dreptate?!”
MediaFlux
Cei care stau la bloc primesc bani pentru reparații și întreținere. Asociațiile de proprietari trebuie să facă cererea
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți