Bărbatul din Piteşti care a protestat în lanţuri, ameninţă că intră în greva foamei VIDEO

Un tânăr s-a legat, miercuri, cu lanţuri în faţa unei clinici particulare din Piteşti. Bărbatul a protestat faţă de angajarea în clinică a unui medic ginecolog, pe care îl acuză de malpraxis. Acesta ameninţă că va intra în greva foamei.
Romania TV
06 mart. 2013, 07:28
Bărbatul din Piteşti care a protestat în lanţuri, ameninţă că intră în greva foamei VIDEO

După câteva ore de protest, tânărul, Florin Constantin Oprea, şi-a dezlegat lanţurile cu care se legase de gardul clinicii private, însă spune că va intra în greva foamei, potrivit Mediafax.

„Eu nu cer despăgubiri de la doctorul care mi-a omorât copilul la naştere, în urmă cu un an şi jumătate, şi vreau doar ca acesta să nu mai profeseze pentru ca nicio altă familie să nu mai treacă printr-o tragedie. Acum am aflat că medicul ginecolog cu care a născut soţia colaborează cu clinica medicală privată şi m-am hotărât să protestez, legându-mă cu lanţuri de gardul unităţii. Nu vreau bani, este vinovat de malpraxis, cer să nu mai profeseze şi vreau să-l privesc în ochi dacă are curajul să mă privească. Dacă nu se rezolvă, voi intra în greva foamei”, a declarat tânărul.

Medicul acuzat că a provocat moartea bebeluşului la naştere este angajat al Centrului medical „Doctor Luca” din Piteşti. Conducerea clinicii afirmă că nu l-a putut contacta pe medic pe parcursul zilei, acesta neprezentandu-se la clinică, unde avea program, miercuri, între orele 8.00-14.00.

„Eu sunt alături de familia îndoliată, care trece printr-o situaţie dramatică, dar atâta vreme cât justiţia nu s-a ponunţat în acest caz şi nu există un răspuns medical definitiv, nu puteam să refuz un coleg care a solicitat un loc de muncă. Este o dramă şi pentru medic şi nu este uşor ca la început de carieră să te confrunţi cu o asemenea situaţie. Nu ştiu de ce nu a cerut scuze familiei, nu pot să judec situaţia de afară, poate nu a avut curaj sau nu a ştiut cum să abordeze problema, dar sunt sigur că regretă şi îi pare rău. Am încercat astăzi să-l contactăm, nu a venit la serviciu, nu a răspuns la telefon, nu ştim ce s-a întâmplat cu el, o să vedem ce s-a întâmplat. Dacă instanţa va dovedi că este vinovat, vom renunţa la el imediat”, a declarat directorul centrului medical, Augustin Batiş.

La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Argeş spun că medicul este urmărit penal pentru ucidere din culpă din iulie 2012 şi că în prezent în acest dosar este aşteptată o nouă expertiză medico-legală de la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti.

„Este un dosar de cercetare penală, iar din luna iulie s-a început urmărirea penală. S-a dispus o nouă expertiză, aşteptăm rezultatul acesteia de la IML Bucureşti, iar ancheta continuă. În ceea ce priveşte tergiversarea dosarului, omul poate să spună orice şi îi respectăm declaraţia, dar trebuie să înţeleagă că acesta este circuitul documentelor. Chiar nu depinde de noi, îl rog să aibă înţelegere şi să creadă în justiţie şi vreau să-i spun că suntem ferm convinşi că dacă cineva va fi găsit vinovat va şi plăti pentru faptele sale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, comisar-şef Dănuţ Dinu.

Florin Oprea, în vârstă de 21 de ani, s-a legat cu lanţuri, miercuri dimineaţă, de gardul unei clinici private din Piteşti unde profesează medicul ginecolog Alin Luca, pe care îl acuză că i-a omorât copilul la naştere.

Tânărul, Florin Oprea, susţine că medicul este responsabil de moartea bebeluşului său, la naştere, în octombrie 2011, şi că anchetele trenează şi se încearcă muşamalizarea cazului.

„Bebeluşul a avut o moarte violentă, cauzată de un traumatism cranio-cerebral, avea creierul distrus. Au împins bebeluşul înapoi în pântece, l-au lovit cu forcepsul şi apoi au operat-o pe soţie. Am făcut plângere împotriva medicilor care au asistat-o la naştere pe soţie. Nu vrem daune, nu vrem bani, vrem ca acestui medic să îi fie retras dreptul de a profesa. Ancheta deschisă în acest caz trenează şi se încearcă muşamalizarea cazului, vreau ca dosarul să ajungă la instanţă şi doctorul vinovat să plătească”, a afirmat Florin Oprea

Bebeluşul a murit la Maternitatea din Piteşti în octombrie 2011.

Mama copilului decedat, o tânără care atunci avea 18 ani, spunea că a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti în travaliu şi că iniţial a încercat să nască natural, însă ulterior medicii ginecologi şi asistentele i-au împins fătul spre pântec şi au operat-o, cel mai probabil acela fiind momentul în care bebeluşul a suferit leziuni grave la cap din cauza forcepsului.

„Mi-au spus că se vedea părul copilului, m-au controlat cu nişte fiare şi apoi m-au băgat în operaţie, după 16 ore. Au împins copilul cu mâna, am simţit clar acest lucru”, afirma tânăra.

Bunica bebeluşului spunea, la rândul său, că medicii au anunţat moartea copilului după mai multe zile de la naştere.

Serviciul Medico-Legal Argeş a stabilit că decesul bebeluşului a fost violent, fiind cauzat de traumatisme cranio-cerebrale provocate probabil prin lovire cu sau de un corp dur, însă medicii legişti nu au exclus nici varianta în care capul copilului să fi fost strivit.

„Băieţelul avea 3,5 kg la naştere. A fost o moarte violentă, cauzată de un traumatism cranio-cerebral, aceasta este cauza decesului. Leziunile traumatice s-ar fi putut produce prin lovire cu sau de un corp dur, dar noi nu putem exclude nicio comprimare a craniului”, declara şeful Serviciului Medico-Legal (SML) Argeş, dr. Dan Manu.

Conducerea Spitalului Judeţean din Piteşti a decis, la câteva săptămâni de la incident, ca medicului să îi fie desfăcut contractul de muncă.

DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Stațiunea din România de o frumusețe ireală. A fost o adevărată perlă pe vremea comuniștilor. Oamenii vin indiferent de anotimp pentru aerul curat, prețurile mai mici și porția de sănătate
Capital.ro
Marele actor pe care l-a pierdut România. A fost o emblemă a țării
Playtech.ro
Lovitură pentru românii care vor să cumpere locuință cu TVA de 9%: Guvernul impune avans de 20%
DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Adevarul
Mărturia unui mercenar cubanez care a dezertat din armata rusă: „Ne loveau pentru a scoate frica din noi”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Dușmanul invizibil din casă. Ține-l la distanță cu aceste trucuri eficiente
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Accident naval în Tulcea, pe brațul Sulina! Cinci persoane au ajuns la spital, după ce o barcă a intrat în mal
Cancan.ro
BREAKING! Ilie Bolojan taie pensiile speciale: Vor fi ATACATE! A făcut anunțul bombă în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Unde sunt radarele fixe din România, detaliul esențial oferit de Poliția Română. Aici se...
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Elena Udrea! Autoritățile au luat decizia deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
O fetiță de 9 ani a îndurat șase ore de chin până când a murit. Propria mamă a lăsat-o în mașină, în soare, cât ea era la muncă
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Avertismentul oamenilor de știință. Rotația Pământului se accelerează în mod neașteptat. Cea mai scurtă zi din istorie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pion într-un joc diplomatic controversat. Ce s-a întâmplat cu femeia vândută de Nicolae Ceușescu unui canibal african