Protest la Congresul PPE de la Palatul Parlamentului VIDEO

Mai multe persoane protestează de ore întregi împotriva liderilor europeni, dar şi a preşedintelui Traian Băsescu. Manifestaţia nu este autorizată.
Romania TV
17 oct. 2012, 15:54
Protest la Congresul PPE de la Palatul Parlamentului VIDEO

Oamenii s-au adunat în faţa Palatului Parlamentului încă de la primele ore ale dimineţii. Printre cei care au luat partea la protest a fost şi prinţesa Brianna Caragea.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat că zona a fost delimitată, iar jandarmii „gestionează situaţia” pentru a preveni eventualele evenimente nedorite. El a precizat că nu s-a luat nicio măsură împotriva manifestanţilor.

„Măsurile legale pot fi luate în termen de şase luni. Deocamdată, misiunea jandarmilor în zonă este să menţină ordinea”, a mai spus Enache pentru Mediafax.

De altfel, o parte dintre oficialii europeni au fost întâmpinaţi cu proteste încă din prima seară a lor în România, când au fost duşi la un restaurant din Centrul istoric al Capitalei.

La Congresul PPE, organziat la Palatul Parlamentui, iau parte miercuri şi joi aproximativ 1.200 de delegaţi din 40 de ţări europene.

Miza politică a reuniunii de la Bucureşti nu este foarte însemnată din punctul de vedere al competiţiei. Pentru funcţia de preşedinte al PPE există o singură candidatură: ce a lui Wilfred Martens, actualul şef al popularilor europeni.

Pentru cele 10 funcţii de vicepreşedinte s-au înscris 14 candidaţi, printre care şi Anca Boagiu, care reprezintă în mod direct PDL în familia popularilor.

Printre vedetele politice venite la Bucureşti se numără cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, Comisarul European pe Justiţiei Viviane Reding. La eveniment ia parte şi preşedintele României, Traian Băsescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Confesiunile nepotului lui Emeric Ienei, la un an de la moartea marelui antrenor al Stelei: „Târziu mi-am dat seama ce monument am avut în familie”
Capital.ro
Peste 1,3 milioane de dispozitive Android TV, infectate cu un virus instalat de producător. Google a rupt colaborarea cu firma chineză
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Fostul atacant a izbucnit în direct: ”Dinamo a scăpat de insolvență că i s-au tăiat datoriile, a fost jaf!”
MediaFlux
România, ținta Iranului în cazul unui nou război! Instalațiile americane din țara noastră, vizate
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT