Protest pe DN 7 al unor agricultori din Nădlac, traficul fiind îngreunat

Aproximativ 50 de locuitori din Nădlac au participat, joi, la un protest pe DN 7, în centrul oraşului, îngreunând traficul rutier, nemulţumirile lor fiind legate de construcţia primului tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, al cărei traseu le blochează accesul la terenurile agricole.
Romania TV
20 iun. 2013, 11:51
Protest pe DN 7 al unor agricultori din Nădlac, traficul fiind îngreunat

Protestul a avut loc în centrul oraşului Nădlac, participanţii plecând din piaţa agro-alimentară spre DN 7, unde au traversat continuu o trecere de pietoni, îngreunând circulaţia rutieră, iar la faţa locului au ajuns echipaje ale Poliţiei.

Până la intervenţia Poliţiei, coloanele de maşini au fost mari, însă traficul s-a desfăşurat cu dificultate şi în prezenţa poliţiştilor, pentru că în momentul în care oamenilor li se permitea să traverseze, aceştia se plimbau încet, până când se formau alte coloane pe cele două sensuri de circulaţie.

Jaroslav Balint, unul dintre liderii protestatarilor, a declarat că acţiunea a fost spontană, participanţii aflându-se în piaţă şi luând decizia să aducă în atenţia publică problema accesului agricultorilor locali la terenurile pe care le deţin de cealaltă parte a primului tronson din autostrada Nădlac-Arad, aflat în construcţie.

„Este un protest paşnic, prin care încercăm să atragem atenţia asupra nevoii unui pasaj peste autostradă, care să ne permită accesul la terenurile pe care le deţinem, care sunt cele mai fertile din zonă. Această autostradă va fi o frontieră, deşi Nădlac este 80 la sută oraş agricol”, a declarat Balint.

El spune că există o singură traversare, însă neutilizabilă de către utilajele agricole, pentru că are o înclinaţie foarte mare, iar vehiculele grele nu pot urca pe ea, astfel că agricultorii vor fi nevoiţi să facă un ocol cuprins între 18 şi 25 de kilometri, în funcţie de poziţia parcelelor deţinute.

Agricultorii spun că în acest an au reuşit să-şi lucreze terenurile, pentru că autostrada nu este finalizată şi au putut să o traverseze. Localnicii afirmă că autostrada le va izola aproximativ 7.000 de hectare de terenuri din cele 12.600 pe care le au.

Conform protestatarilor, în Ungaria, pe o distanţă de 25 de kilometri din autostrada Coridorului IV Pan-European există şase traversări pentru agricultori, în timp ce pe tronsonul cuprins între frontieră (Nădlac) şi Pecica, de 20 de kilometri, există prevăzută o singură traversare.

Protestul a durat o oră şi a fost supravegheat de jandarmi.

Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea revine companiei germane Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.

Finanţarea este asigurată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene.

Lucrările au început în toamna anului 2011, termenul de finalizare a ambelor tronsoane ale Autostrăzii Nădlac-Arad fiind anul 2013.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet