Proteste anti-putere, la Iaşi. Premierul Ungureanu, huiduit la el acasă VIDEO

Noi proteste la Iaşi, în ziua în care a avut loc  reuniunea comună dintre guvernele României şi Republicii Moldova. Ieşeni, dar şi reprezentanţi ai Mişcării "Noua Dreaptă" s-au adunat în faţa Universităţii Alexandru Ioan Cuza unde au scandat împotriva lui Traian Băsescu şi a Guvernului. Premierul Ungureanu a fost din nou huiduit de protestatari, aşa cum s-a întâmplat şi vineri seara.
Romania TV
03 mart. 2012, 08:34
Proteste anti-putere, la Iaşi. Premierul Ungureanu, huiduit la el acasă VIDEO

Aproximativ o sută de persoane au protestat sâmbătă la Iaşi. După ceremonia oficială de primire a membrilor Guvernelor român şi moldovean, oamenii au început să strige lozinci împotriva Guvernului, a lui Traian Băseascu şi a lui Mihai Răzvan Ungureanu (ieşean de origine), dar şi a Elenei Băsescu.

Lasă-ne, lasă-ne, Băsescule!”, „Băsescu, nu rezişti, nici nu mii de securişti!”, „Jos Băsescu”, „Ţi-au adus spionul să-ţi apere tronul”, „Jos mafia din Iaşi”, „Caracatiţa lui Nichita”, „Băsescu, nu rezişti nici cu mii de securişti”, „Iaşiule, trezeşte-te”, „Elena Băsescu nu uita, gramatica este a ta”, au scandat protestatarii.

Ei au cerut demisia şefului statului, a premierului şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

La manifestaţie au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Mişcării „Noua Dreaptă”, veniţi să susţină unirea Basarabiei cu România. Ei au scandat „Basarabia este România”, „Jos hotarul de la Prut” şi „Basarabia pământ românesc”.

La finalul reuniunii guvernamentale comune, Mihai Răzvan Ungureanu a avut din nou parte de huiduieli.

La ieşirea din sediul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, unde a avut loc şedinţa, premierul român, omologul său moldovean Vlad Filat şi miniştrii celor două cabinete au fost huiduţi de un grup de aproximativ de 20 de persoane, aflate pe trotuarul din faţa instituţiei.

Oamenii au scandat „Jos Guvernul securist”, „Jos mafia”, Afară, afară, trădători din ţară”, „Vrem anticipate”, „PDL – UDMR, aceeaşi mizerie”, „Cuza domnitor, Băsescu trădător”.

Ce a spus Ungureanu despre protestatari

Conducătorii unui stat democratic trebuie să asigure dreptul la protest al membrilor comunităţii, dar revendicările avansează şi probleme pe care guvernele nu le pot face, a comentat premierul Mihai Răzvan Ungureanu protestele de la Iaşi.

Şi eu lupt pentru dreptul lor de a protesta, iar ceea ce am făcut astăzi nu reprezintă altceva decât ceea ce este de datoria noastră, să putem aduce un plus de bunăstare şi celor care sunt nemulţumiţi şi foarte săraci, nu pentru a-i face mulţumiţi deodată, ci pentru măcar a le spune şi a le dovedi că aceste guverne muncesc. În rest, în ceea ce priveşte natura revendicărilor, sunt şi lucruri pe care guvernele nu le pot face„, a spus Ungureanu.

Ideea dreptului la protest a fost susţinută şi de premierul Republicii Moldova, care a arătat că, într-un stat democratic, există drepturi şi libertăţi pentru cetăţeni, inclusiv la protest, iar autorităţile trebuie să poată oferi prosperitate, dar nu prin enunţuri, ci printr-o creştere economică durabilă.  „Să nu credeţi că la Chişinău, în faţa Guvernului, a fost linişte, şi acolo au fost proteste”, a adăugat Filat.

Şedinţa comună a guvernelor român şi moldovean a fost organizată la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi a durat aproximativ trei ore.  Aceasta a fost prima reuniune comună a celor două guverne.

Premierul român Mihai Răzvan Ungureanu şi omologul său moldovean Vlad Filat au fost primiţi cu onoruri militare, sâmbătă dimineaţă, la Iaşi. Cu puţin timp înaintea începerii ceremoniei, care se desfăşoară în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, câteva zeci de persoane adunate în zonă au scandat „Basarabia este România”, „Jos hotarul de la Prut”.

Sâmbătă dimineaţă, pe trotuarul din faţa Univeristăţii „Alexandru Ioan Cuza” au fost montate garduri metalice pentru a delimita zona, astfel încât trecătorii să nu aibă acces. În zonă au fost moblizate, de altfel, forţe sporite ale Poliţiei şi Jandarmeriei.

Câteva zeci de persoane, între care şi membri ai organizaţiei „Noua Dreaptă”, s-au adunat în faţa Univeristăţii „Alexandru Ioan Cuza”, în aşteptarea membrilor Guvernelor român şi moldovean. Acestea aveau steaguri tricolore şi pancarte cu mesaje precum „Somnul naţiunii ucide democraţia”, „Proletari din toate ţările, uniţă-vă”, „România are cangrenă: toată clasa politică”, „Revoluţia decentă, Noua Dreaptă”. Printre cele câteva zeci de persoane se află şi membri ai „Noua Dreaptă”, care au steaguri cu însemnele organizaţiei.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a fost fluierat şi vineri la sosirea în sediul Primăriei Iaşi, unde a a vut loc o recepţie organizată cu prilejul prezenţei în oraş a şefului Guvernului şi a miniştrilor.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cum s-a implicat Nicolae Ceaușescu în crearea fabuloasei echipe Steaua, câștigătoarea Cupei Campionilor din ’86. Totul s-a întâmplat la vila celebră de la Snagov
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Un iubit actor a murit la doar 35 de ani. A publicat un mesaj tulburător pe Instagram
Playtech.ro
Produsele alimentare retrase de urgenţă de la raft de către Carrefour. Ce trebuie să facă cei care le-au cumpărat
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O elevă de 18 ani a fost găsită moartă pe un câmp din Bihor. Principalul suspect ar fi un îngrijitor de la ferma unde tânăra făcea practică
iamsport.ro
Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”
MediaFlux
OMS, prima reacție privind focarul de hantavirus izbucnit la bordul unei nave de croazieră: Nu reprezintă începutul unei pandemii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi