Proteste la ONB. Viceprim-ministrul Vasile Dîncu se va întâlni marţi cu colectivul Operei

Viceprim-ministrul Vasile Dîncu se va întâlni marţi cu colectivul Operei Naţionale Bucureşti, în încercarea de a găsi o soluţie pentru soluţionarea protestului declanşat în ultima săptămână, ca urmare a retragerii de la conducerea instituţiei a dirijorilor Tiberiu Soare şi Vlad Conta. După decizia ministrului Culturii Vlad Alexandrescu de a-i retrage din funcţiile în care tot el îi numise pe cei doi, spectacolele din 21, 22 şi 23 aprilie au fost anulate, cea mai mare parte a artiştilor intrând în sală, însă refuzând să susţină reprezentaţiile.

RomaniaTV.net
24 apr. 2016, 08:41
Proteste la ONB. Viceprim-ministrul Vasile Dîncu se va întâlni marţi cu colectivul Operei

Surse din cadrul ONB au declarat pentru RomaniaTV.net că vicepremierul Vasile Dîncu a luat legătura cu membri ai colectivului şi au stabilit ca întâlnirea să aibă loc marţi la ora 12.00, în sala de spectacol. Tot acolo a avut loc, joi, o întâlnire a ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, cu cea mai mare parte a angajaţilor de la ONB, atât artişti, cât şi membri ai departamentului tehnic şi administrativ, care contestau repunerea pe funcţia de director general interimar a actorului George Călin, care fusese eliberat din funcţie ca urmare a unor nereguli depistate după un control al Curţii de Conturi.

Alexandrescu hotărâse să-l numească din nou pe Călin ca director interimar după ce balerinul Johan Kobborg a ameninţat cu demisia ca urmare a faptului că noul director general interimar din acel moment, Tiberiu Soare, înlăturase din dreptul său de pe site-ul ONB titulatura de director al Baletului, care nu exista, de altfel, în organigrama instituţiei. Johan Kobborg activa la Opera Naţională Bucureşti din 2013, când a fost adus în ONB de directorul general Răzvan Ioan Dincă, acum suspendat şi trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi fals în declaraţii. După numirea lui Soare, Kobborg a ameninţat cu plecarea şi pe adresa ONB au început să vină informări că spectacolele aduse de danez vor fi blocate şi, implicit, o mare parte a stagiunii.

Repunerea în funcţie a lui Călin a generat însă un amplu protest la ONB, unde cea mai mare parte a colectivului îi susţine pe Tiberiu Soare şi Vlad Conta. După ce miercuri seară spectacolul a fost anulat ca formă de protest, joi ministrul Vlad Alexandrescu a mers la ONB pentru o discuţie cu colectivul instituţiei, iar ulterior a decis să îl retragă din nou pe Călin.

George Călin, retras din nou de la conducerea ONB. Ministru: Numirea lui a fost condiţia pusă de Kobborg şi Cojocaru

Alexandrescu nu a anunţat nici dacă va reveni asupra primei sale decizii, nici dacă va numi o altă conducere interimară. Protestul a continuat şi vineri, când a fost anulat şi o a doua reprezentaţie a spectacolului „Falstaff”, dar şi sâmbătă, când pe scena ONB trebuia să se joace baletul „DSCH. The Dream”.

Membrii orchestrei şi o mare parte a baletululi ONB au coborât în fosă, iar publicului i-a fost permis accesul în sală, în timp ce pe scenă au apărut doar câţiva balerini, majoritatea străini care îl susţin pe Johan Kobborg. O mare parte a publicului prezent în sală a aplaudat protestul, dar au existat şi oameni care l-au contestat şi care chiar au aruncat cu bani înspre cei aflaţi în fosă.

Publicului i-a fost permis accesul în sală şi cea mai mare parte a celor care veniseră pentru spectacolul care s-a anulat, după cum s-a anunţat chiar la ora 19.00 s-au solidarizat cu artiştii şi le-au cerut să îşi susţină în continuare cauza. Au fost şi voci are le-au contestat protestul şi care chiar au aruncat spre artişti cu monede, reproşându-le că de fapt au interese financiare ascunse în spatele pretinsei apărări a unor principii. Artiştii astfel atacaţi au răspuns cu aplauze şi le-au spus celor care i-au criticat cu un „vă iubim” în cor.

Câteva dintre balerinele care au spus în ultimele zile că au avut de suferit din pricina lui Johan Kobborg, balerin şi coregraf danez care primise şi atribuţii de director al Baletului, cu toate că această funcţie nu există în organigrama ONB, au fost ridicate pe umeri de colegii lor şi aplaudate de cea mai mare parte a publicului, ceea ce le-a făcut să izbucnească în lacrimi.

Odată cu anunţul anulării spectacolului de sâmbătă seară, colectivul ONB care susţine numirea la conducerea interimară a unuia dintre dirijorii Tiberiu Soare sau Vlad Conta a dat citire unui memoriu adresat ministrului Vlad Alexandrescu şi la care nu au primit încă răspuns. Totodată, colectivul a anunţat că, dacă până în prezent nimeni nu avea nimic împotriva derulării în continuare a contractului balerinului Johan Kobborg cu ONB, în lumina ultimelor evenimente şi a „şantajului” practicat de acesta când a anunţat că, în lipsa unui director cu care el să poată colabora, demisionează, dar şi ca urmare a ameninţărilor pe care, potrivit unor surse din cadrul ONB, le-a lansat privind retragerea spectacolelor aduse de el pe scena Operei, nimeni nu mai doreşte să colaboreze cu danezul.


Click pentru mărire

În ultimele două săptămâni, Opera Naţională Bucureşti a fost scena unor conflicte deschise între noua conducere, dirijorii Vlad Conta şi Tiberiu Soare, şi balerinul Johan Kobborg, care avea atribuţii de coordonare a Companiei de balet. Proaspăt numit în funcţia de director interimar al ONB, Tiberiu Soare a decis să şteargă din dreptul numelui lui Johan Kobborg de pe site-ul instituţiei funcţia de director al Corpului de balet, care, de altfel, nu există în organigramă.

După ce Johan Kobborg a anunţat că va pleca de la Operă, în aceste noi condiţii, ministrul Culturii Vlad Alexandrescu a decis să numească un alt interimar, pe dirijorul Vlad Conta, Tiberiu Soare fiind retrogradat în funcţia de adjunct. Mai mult, a anunţat crearea unei noi funcţii în organigramă, cea de director artistic al baletului.

Negocierile nu au reusit, însă, Johan Kobborg şi balerina Alina Cojocaru acuzând noua conducere de presiuni şi încercări de intimidare. Conflictul a culminat cu demisia lui Johan Kobborg şi cu o serie de proteste în faţa Operei Naţionale Bucureşti. Marţi seară, la protestul organizat de susţinătorii lui Johan Kobborg şi la care a participat chiar Alina Cojocaru, presa a relatat că ar fi existat voci care le-au strigat balerinilor străini „Afară din ţară”.

Pe fondul acestei situaţii, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti şi-a exprimat, în trei mesaje publicate pe contul de Twitter, îngrijorarea faţă de situaţia de la Opera Naţională.

Miercuri, ministrul Culturii a luat o nouă decizie, aceea de a-l repune în funcţie pe fostul director interimar George Călin, context în care Johan Kobborg a acceptat să revină la Operă, dar alte câteva sute de angajaţi ai instituţiei au declanşat proteste, încă în desfăşurare. Deşi i-a convocat pe angajaţii ONB la o întâlnire, miercuri, ministrul nu a venit, motivând, ulterior, că a fost informat că la Operă ar avea loc o contramanifestaţie.

Vlad Alexandrescu a ajuns, însă, într-o vizită neanunţată, joi, şi a vorbit cu artiştii protestatari de la Opera Nationala Bucuresti (ONB), chiar în sala de spectacole. Cu cortina trasă, scena a fost locul unde ministrul a dat asigurări că va fi deschis la dialog, rugându-i, totodată, pe artişti, să lucreze împreună pentru prestigiul instituţiei.

Vineri, Johan Kobborg a transmis că şederea lui la Bucureşti nu depinde de numirea unei anumite persoane la conducerea instituţiei şi că este deschis negocierilor. Asta după ce însuşi ministrul Vlad Alexandrescu afirmase că a ales să-l repună în funcţie pe George Călin la cererea lui Johan Kobborg şi a Alinei Cojocaru.

Opera Națională cere scuze publicului pentru imposibilitatea de a-și desfășura activitatea

Opera Națională București cere scuze publicului pentru imposibilitatea de a-și desfășura activitatea „în mod onorabil” și își exprimă speranța că viitoarea conducere va identifica responsabilii pentru situația în care se află instituția de cultură.

„Cerem scuze dumneavoastră, publicului, pentru imposibilitatea de a ne desfășura activitatea în mod onorabil și ne manifestăm speranța că viitoarea conducere a Operei Naționale București va identifica responsabilii pentru această situație și va lua măsurile necesare astfel încât publicul nostru să primească respectul pe care îl merită”, se arată într-un mesaj postat pe site-ul Operei Naționale București.

Potrivit sursei citate, trei reprezentații programate în ultimele zile nu au mai avut loc.

„Primind numeroase mesaje și email-uri prin care vă exprimați, pe bună dreptate, indignarea pentru faptul că nici măcar nu vi s-a putut oferi, chiar și cu puțin timp înainte de desfășurarea spectacolelor din ultimele zile, un răspuns privind soarta acestora, trebuie cel puțin să vă informăm asupra impredictibilității ce afectează programul de spectacole și evenimente, din motive independente de Opera Națională București ca instituție. Acțiunile individuale sau având la bază alegeri individuale nu trebuie puse pe seama Operei Naționale București. Până la acest moment, trei reprezentații programate a avea loc în ultimele zile — două reprezentații „Falstaff” și o reprezentație „DSCH. Visul (The Dream)” — nu au mai avut loc, fără ca noi să putem cel puțin oferi în mod public, în timp rezonabil, un anunț în acest sens”, se mai arată în postarea de pe site-ul Operei.